Europa unită are realizări certe, precum pacificarea continentului, amplificarea circulației bunurilor și persoanelor, deschiderea de șanse fără precedent pentru mulți oameni.
Acum, însă, ea se confruntă cu dificultăți majore. Cei care decid au angajat-o în conflicte dincolo de interesele ei, oarecum civilizaționale, și o gestionează cu daune. La limita ei geografică se extinde războiul. Perspectiva recesiunii și a pierderii de piețe pe diferite continente este prezentă. Abia calmate după pandemie, crizele urcă din nou, iar nemulțumirile explodează unde nu te aștepți.
Uniunea Europeană, de care s-au legat speranțe, nu mai este cea promisă în 1993, nici cea de sub Jacques Delors sau Romano Prodi. Nu este nicidecum cea gândită de fondatori. Între timp, ea a părăsit sănătoase opțiuni inițiale. Subsidiaritatea a trecut în uitare. Extinderea a fost preferată integrării, iar reformele instituționale au fost înlocuite cu lărgirea piețelor. Dislocările de forță de muncă împovărează țările care pierd personal calificat. Uniunea a debutat sub semnul liberalismului, dar s-a pus treptat la dispoziția unui neoliberalism care invocă „valori europene” după ce le rupe una de alta – libertatea, de răspundere; statul de drept, de drepturile cetățenilor; liberalitatea de meritocrație; securitatea, de afirmarea valorilor proprii. Au fost restabilite „corectitudinea politică (political correctness)” a anilor cincizeci, fie și cu semn invers, și oportunismul ca „morală”.
Odată cu corectura globalizării de către SUA, cu ascensiunea globală a Chinei, cu refacerea militară și economică a Rusiei și cu reafirmarea națiunilor, lumea se schimbă. Nu se poate arunca însă vina pentru neajunsuri pe schimbare. Stările de lucruri din Uniunea Europeană sunt înainte de orice efecte ale deciziilor proprii și ale stagnării în schema precară a „democrației interguvernamentale”. Ele țin și de calibrul în scădere al leadership-ului. Cine observă compunerea Comisiei Europene, a Consiliului European și a Parlamentului European și ce spun decidenții, se lămurește unde s-a ajuns. Proeuropeni competenți lansează pe drept apeluri „Așa nu!” (Jochen Bittner, So nicht, Europa! Die drei grossen Fehler der EU, 2010), vorbesc despre „democrații captive” (Sergio Romano, Morire di democrazia, 2013) și avertizează că „autoritarismul postdemocratic” (Jürgen Habermas) va alimenta agitarea „Euroexit”-ului și exit-ului.
Alegerile din 9 iunie 2024 ar putea fi ocazia unei reasumări responsabile de sine, într-un moment în care, dificultățile fiind semnificative, se pun în joc chestiuni de principiu. Mă opresc aici la trei dintre ele: Ce este propriu-zis „european”? Care sunt problemele deschise ale Europei unite? Cum se pot ele rezolva? Răspund bazându-mă pe faptul că, din aria mea de răspundere, am însoțit procesul european cu crearea și reconstrucția de instituții, cu promovarea de reforme (educație, externe, cultură etc.) și, desigur, cu cercetări proprii. Am prelungit filosofia cu monografii în sfera studiilor europene (Filosofia unificării europene, 1998; The Destiny of Europe, 2011), analize factuale (România în Europa actuală, 2019) și captări ale schimbărilor (Soarta democrației, 2022), pentru a încadra apoi Europa în evoluția generală (Ordinea viitoare a lumii, 2023), ce este astăzi din nou în discuție. Descrierile, opțiunile și anticipările analizei s-au confirmat.
Pe fondul dificultăților, renasc astăzi folosiri abuzive ale „Europei“. Pentru a le face față, este utilă reluarea unei distincții cheie. Anume, cea între „apartenența geografică” la Europa: plasarea între Atlantic și Urali – limitele geografice consacrate ale continentului; „apartenența istorică”: participarea la mișcările care au dat formele instituționale și culturale ale continentului, de la crearea polisurilor, trecând prin contactul cu tradiția iudeo-creştină, revoluțiile moderne în cunoaștere, economie și drept, la apărarea societății libere și drepte; „apartenența instituțională”: întruchiparea organizărilor şi legislației caracteristice democrației; și „apartenența culturală”: cultivarea atitudinii caracterizată de încredere în analiza factuală, failibilism și spirit critic. Trebuie spus din nou că în unificarea europeană începută după Al Doilea Război Mondial a contat eminamente procesul instituțional. „Apartenența europeană” s-a judecat și se judecă, în mod normal, considerând instituțiile și funcționarea lor.
Înțeleasă la propriu, Europa unită nu se reduce la alianțe politice, blocuri militare, organizații economice, disciplinări administrative. Ea a fost concepută de la început ca uniune de entități statale ce dispun, fiecare, de tehnologie, ce potențează rezultatele cheltuirii de energie umană; de economie, ce produce bunurile care acoperă nevoile populației; de administrație, ce asigură organizări eficace ale activităților; de politică, ce procură legitimitate opțiunilor; și de cultură spirituală, ce generează motivații necesare funcționării instituțiilor – fiecare dintre acestea la nivel ridicat. Apartenența la Europa le presupune pe toate. Europa unită s-a și înțeles pe sine nu doar ca o stare de lucruri, ci și ca un mănunchi de idealuri privind felul în care se trăiește.
Distincțiile amintite sunt de adus în atenție din nou pentru a lămuri ce este în joc când se invocă apartenența europeană. Inclusiv atunci când se declară emfatic, uneori prea puțin reflexiv, „suntem europeni”!
Este tot mai evident faptul că, în timp, uniunea a acumulat probleme redutabile. Cum am mai arătat, declinul demografic face ca ponderea indigenilor să scadă, în vreme ce brain drain-ul are deja urmări. Discrepanțele sociale sporesc din nou, chiar dacă la alt nivel al dezvoltării. Deciziile se adoptă lent și adesea se improvizează. În unele țări se traversează o criză de lideri. Pluralismul, în loc să mobilizeze energii, anonimizează răspunderea. După instalare, administrațiile publice se concep ca un fel de scopuri în sine, mai curând opace la cetățeni. Sistemele juridic și moral au pierdut conștiința sensului lor. Futurismul negativ, coagulat în jurul devizei „să nu schimbăm ceea ce este, căci va fi și mai rău”, a ocupat multe minți. Procesul deciziei este închis pentru mulți cetățeni, care răspund prin apatie. Pentru tot mai mulți europeni, viața se reduce la muncă și, eventual, la consum. Privată de viziune, educația a devenit o tehnologie de formare de competente. Etica muncii și pasiunea creației și-au redus intensitatea. Religia este privită cu suspiciune, în vreme ce alienarea, singurătatea, violenta se răspândesc. Se reiau tehnici de exercitare a puterii și mentalități din anii treizeci. Altădată subiect al istoriei, Europa lipsește astăzi de la adoptarea deciziilor.
Cu asemenea probleme, deși deține unul dintre cele mai promițătoare proiecte din istoria modernă, Uniunea Europeană a intrat pe o rută plină de riscuri. Teza pe care o reafirm este aceea că Uniunea Europeană sau își reorganizează instituțiile (parlamentul, consiliul, comisia, aparatul), ca și relația cu țările componente, și promovează democrația, sau va fi victima neajunsurilor, care vor duce în orice direcție.
Se știe demult că „antieuropeniștii” s-au opus proiectului Uniunii Europene, că „euroscepticii” îl privesc cu neîncredere. Dar azi, cu totul alte abordări fac amplu deservicii cauzei europene. Una este cea a lirismului care vede „europenitate” în mai toate epocile istoriei și preia faptele prin metafore prăfuite. A doua este birocratismul funcționarilor, care reduc europenizarea la aplicarea de decizii, în vreme ce ignoră realitățile. A treia este ideologia noii activistici, avidă să profite de ocazii, care înlocuiește analiza cu euforia și cultivă un verbiaj străin de fapte.
Evident, însă, că nu de etalarea neajunsurilor este nevoie, ci de soluții care duc înainte. Sub acest aspect, este clar că nu rezolvă ceva revenirea în trecut. Nu este soluție nici reducerea uniunii la o piață comună, căci disparitățile de dezvoltare și tensiunile ar reveni. Nu este nici transformarea unor țări în simple piețe de desfacere. În plus, așteptarea ca Europa să se profileze în vreme ce SUA, Rusia sau China ar avea dificultăți, rămâne utopică.
Azi Uniunea Europeană nu poate face față dificultăților fără schimbări instituționale care să convertească subsidiaritatea și democrația în forme de viață. În această ordine de idei, este fără suport teama de inițiative naționale, câtă vreme procedurile acestora sunt democratice și valorile, începând cu demnitatea umană, sunt cele universale. Orice este mai puțin decât reasumarea rolului statului național și democratizarea, luate la propriu, lasă Europa unită pe cursul crizelor.
Economistul de anvergură care este Thomas Piketty a dat stărilor de lucruri un diagnostic deloc ezitant: în Uniunea Europeană funcționează tainic un „guvern” fără legitimare, compus din diverși birocrați (Thomas Piketty et al., Pour un traité de démocratisation de l’Europe, 2017). Nimeni nu controlează ceea ce decide acest „executiv” – nici Parlamentul European, nici parlamentele naționale. Iar crizele sunt consecința. Așa stând lucrurile, imperativul actual este revenirea la „democrația reprezentativă” prin repunerea în discuție a „proiectului european” și a organizării instituționale a Europei unite. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine.
Oarecum în subsidiar, revista Der Spiegel (14 august 2020) a pus întrebarea justificată: stat de drept sau stat drept? Într-adevăr, unii înțeleg statul de drept mai curând ca politică a cuiva, nu ca aplicare a dreptului și democrației. În unele țări din Europa unită se și încalcă brutal drepturi și libertăți ale cetățenilor. Adaug că s-a și uitat în unele țări că în constituțiile de după 1990 s-a prevăzut „stat de drept democratic” – nu doar „stat de drept”, pe care, în felul lor, l-au avut și dictaturile!
Dar nu Carl Schmitt, care, știm bine, a subordonat statul de drept față de cel care ajunge „conducător”, și pe care îl reiau tacit unii decidenți europeni de azi, ar trebui să conteze. De ce nu este luat ca reper John Rawls, care a conceput statul epocii noastre ca expresie a contractului democratic aflat la originea statului modern? De altfel, fără un asemenea contract nu se ajunge la democrație, ci la „democrații cu Führer”, cum se vede în țări în care a înviat deja „șeful de stat”, în vreme ce „politica se face de râs dacă moralizează, în loc să se bizuie pe dreptul legiuitorului democratic, care este obligatoriu” (Habermas). Numai acest drept este legitim.
Este incontestabil că globalizarea, genetica actuală și digitalizarea antrenează schimbări în societățile în care trăim. Dar ele nu cer nicidecum, așa cum înțeleg unii decidenți europeni, schimbarea anatomo-fiziologică a persoanei, abandonarea familiei tradiționale, șubrezirea pluralismului politic, înlocuirea democrației și trecerea la „postumanism”. Atunci când se discută matur, lărgirea drepturilor și libertăților vizează de fapt cadre instituționale.
Două ieșiri și o revenire sunt nu numai necesare în Europa de astăzi, dar și urgente dacă se vrea depășirea dificultăților.
Prima este ieșirea din „blocada gândirii (Denkblokade)” care constă azi în subestimarea analizei factuale, cultivarea de clișee infirmate și disoluția conștiinței. Optica abordării realităților se cere revizuită, încât, de exemplu, realitățile să nu fie desfigurate prin ochelarii trecutului. Nu din autarhia unor funcții ale statului se cuvine derivată suveranitatea națională, ci din procese democratice.
A doua este ieșirea din cursul actual al instaurării în Uniunea Europeană a unui centru în care se decide mai mult decât este nevoie, încurajat de globalism. Deviza „Europa națiunilor”, de pe frontispiciul procesului paneuropean, ținea firește și de un romantism firesc al începuturilor, dar miezul ei rămâne un adevăr fundamental. O Europă unită care să fie competitivă nu este posibilă fără națiuni viguroase în virtutea democrației lor.
Este indispensabilă revenirea la logică. Spus strâns, nu se poate trăi din aceea că se arată cu degetul spre altul, după ce s-a evitat analiza. Împrejurarea că pe lume este autoritarism nu justifică trecerea sub tăcere a răspunderilor fiecăruia. Iar din trăiri de imagini despre viitor nu se poate deduce cum stă prezentul.
Analizele de astăzi – dincolo de lirismul uzat al unora, de optimismul de serviciu al birocrației și de propaganda pentru naivi a activisticii – semnalează că Europa unită a apucat pe un drum închis. Sunt slabe preocupările de a lărgi spațiul de exprimare a cetățenilor. În fapt, „stânga” stă derutată în fața complicațiilor istoriei, iar vederile „dreptei” sunt aidoma unui container în care se forțează intrarea oamenilor (Armin Nasehi, Die letzte Stunde der Wahrheit, 2015), naturala lor controversă devenind astfel stearpă. Din nefericire, alternativele la acestea nu examinează deocamdată societatea ca întreg și cresc anevoios în relevanță.
Economistul britanic Roger Bootle nu a susținut Brexit-ul, dar a spus lucrurilor pe nume când a listat cauzele crizei Europei unite: „natura fundamental nedemocratică”, „structura instituțională inadecvată”, „decizii proaste”, „neînțelegerea a ceea ce este și a scopului” (The Trouble with Europe, 2016). Din păcate, enumerarea a rămas valabilă. Oricum, în opinia mea, patru probleme precise se cer abordate cu idei noi în Uniunea Europeană: relaționarea cu autoritățile bruxelleze, birocrația, calificarea decidenților și felul alegerilor.
În mod vădit, nici autarhismul, dar nici dirijismul bruxellez nu duc la democratizare. Democratizarea o pot face doar cetățenii țării respective – dincolo de activistica actuală, ce se reprezintă doar pe sine. Sunt de fapt nenumărate rațiuni să ne întrebăm: nu cumva dificultățile Europei unite le generează acum lacunele deciziilor, iar mari resurse ale Uniunii Europene sunt înghițite de o birocrație sufocantă? Care, între altele, pentru a-și masca incapacitatea, creează diversiuni – de pildă, insinuările de azi cu „extremismul” și „antieuropenismul” celor care cer schimbări.
Pentru prea mulți, servirea interesului public a pierdut în actualitate. Politica este înțeleasă mai curând ca luptă pentru funcții, iar politicianul se imaginează într-o societate darwiniană. Țările trimit la Bruxelles, cu puține excepții, personal de mâna a treia sau a șaptea (până la recordul carpatic ce constă în a trimite soții, fiice, prietene, palavragii care nu au ceva de spus). Nu cumva inși inadecvați adâncesc dificultățile Europei unite?
Apatia amenință într-o epocă în care de participarea cetățenilor depind competitivitatea și securitatea. Dacă socotești bine, de pildă, în România actuală președinția și întreaga putere executivă stă pe votul cam al unei treimi din electorat. Faptul explică multe. În definitiv, cu covârșitoarea majoritate a oamenilor rămași în afara deciziilor, nu numai că nu ai cum realiza proiecte, dar nu ai cum să ajungi la proiecte veritabile. Constatarea se și confirmă zdrobitor, proiectele ultimelor două decenii, de la „lupta anticorupție”, la „România educată”, dovedindu-se a fi doar vorbe goale, cu rezultate opuse promisiunilor din titlu.
În aceste condiții, nu cumva ar trebui pus în discuție felul în care se fac alegerile? Realitatea nudă este că, în continuarea derapajelor acestor decenii, nici măsurile de rară stupiditate adoptate de către autoritățile actualei Românii – „comasarea alegerilor”, „candidați comuni ai partidelor rivale”, „bariera celor 200.000 de semnături pentru candidatură”, numărarea voturilor la servicii secrete – nu au de a face cu Europa. În fapt, ele distrug și mai mult firava democrație carpatică.
Nepriceperea și lipsa culturii civice îi mână pe decidenți la măsuri pe care nici o țară nu le practică, ce vor fi blamate mai târziu. Dar cei care, pe bună dreptate, sunt nemulțumiți și se plâng că este multă discuție și puțină acțiune, nu ar fi cazul măcar să-și spună părerea? Căci altfel mulți, fie și de bună credință, se vor trezi, ca și altădată, prea târziu – se vor trezi când trenul istoriei va fi fost deja plecat din gară.
Dacă sunt luate în serios, alegerile nu se fac, cum se crede, doar pentru a stabili decidenții. Ele se fac pentru a prelua voința electoratului, încât să se fructifice șansa schimbărilor în bine. Numai astfel alegerile pot ieși dintr-un simplu ritual, iar cercul decidenților poate fi împrospătat, apatia putând astfel să scadă. Așa cum trăinicia Europei unite depinde de democrația ei, tot astfel democrație este abia atunci când alegătorul este încredințat că-și poate regăsi votul câtuși de puțin în decizii.
Foarte bine sintetizat unde s-a ajuns cu analizele temeinice ale situației UE. Citez din articolul foarte direct și lămuritor: „Proeuropeni competenți lansează pe drept apeluri „Așa nu!” (Jochen Bittner, So nicht, Europa! Die drei grossen Fehler der EU, 2010), vorbesc despre „democrații captive” (Sergio Romano, Morire di democrazia, 2013) și avertizează că „autoritarismul postdemocratic” (Jürgen Habermas) va alimenta agitarea „Euroexit”-ului și exit-ului”Da, aici s-a ajuns. chestiunea cheie este într-adevăr: democrație sau declin.
Ce spune tomlin nu are legătură cu vreun articol din acest ziar. Psihopatul vorbește și el ce și unde apucă. E ca și cum ai spune că Tomlin e prost, căci se bagă în ce habar nu are.Insul este, desigur, prost, dar nu din cauza aceea. Nu poți afecta un articol excelent, căci tu ai ceva cu autorul. Articolul e valoros în sine, restul este, bîrfă.Documente sunt create de unii într-o bătălie politică. Dacă sunt publice nu înseamnă că nu sunt falsuri făcute de cine s-a mai spus. Cîte falsuri nu au făcut instituțiile băsismului? Un patron al acestor lichele, generalul Rog, a confirmat-o, fără să vrea.Dacă sunt oficiale nu înseamnă că nu sunt greșite. Cîte oficiale nu s-au dovedit falsuri ordinare! Falsul tot fals rămâne. Nici cnsas nu a putut conchide decît că nu a fost vorba de nici o colaborare cu serviciul secret. Și ce dacă chiar ar fi fost? Nu devine valoare cineva care nu ar fi colaborat și nu poți retrage valoarea celorlalți. Slujirea unei țări este în anumite situații obligație.
Acum,în condiții de libertate, comit delațiuni tot felul de psihopați și inculți zicători de prostii. Neosecurism înfloritor. În alte țări se discută în cunoștință de cauză și respect articolele și orice. La noi intervin slujitorii minciunii și debitează inepții. În alte țări, escrocheria se condamnă. La noi a devenit profesie.
TOMLIN , nu minte . Documentele despre care vorbeste d.lui , sunt publice , sunt oficiale , si pot fi consultate chiar si pe acest site .
Se vede demult că inși care vin de la Coldea-Băsescu se bagă la Comentarii nu pentru am comenta articole, ci a ataca persoane măsluind fapte și mințind. Este cunoscut, existând acte doveditoare, că ministrul Andrei Marga a fost primul în CDR care a atras atenția asupra demagogiei lui Băsescu și pericolului. Tot timpul a arătat că Băsescu va avea efecte nocive. Deși, ca membru al guvernelor Ciorbea și Vasile, Băsescu a votat toate măsurile reformei Marga, care a dus lsa o nouă poziționare României în negocierile cu UE! Cînd Educația națională era elogiată pentru reforma Marga în Europa și America, în 1997-2000, Băsescu s-a repezit cu atac la persoană. Răspundea de transport, unde se ocupa de vînzarea de nave și împărțirea CFR la acoliți – nici vorbă de recunoaștere europeană.Primitiv ca de obicei. Sunt documente. Sunt documente în care Andrei Marga a semnat, alături de sute de universitari și profesori din școli și licee, pentru o altă lege a educației decât cea din 2011, care a dus educația din România la situația de astăzi. A spus-o clar că legea din 2011 va distruge învățământul – ceea ce se confirmă din plin azi.Băsescu a trecut iar la atacuri. Se confirmă dictonul că atunci cînd cineva nu are argumente, atacă persoana! Ca ministru de externe, Marga a sprijinit Rezoluția Parlamentului (2012), prin care la Consiliul Europei trebuie să meargă nu doar președintele, ci, în funcție de temă, primul ministru. Coldea-băsismul și degenerații săi nu au stat pe loc și au încropit falsuri cu care vor să țină de vorbă lumea.
Vezi că suntem la comentariile unui articol despre altceva, lichea tomlin. Nici după patru zile nu ai observat. Repeți ca o morișcă falsurile coldeabăsismului vostru, în loc să te cultivi citind ceva. Doar nu are nimeni de dat examene cu un psihopat, căci el este psihopat. Că sunt falsuri o știau și cei care le-au comis. De aceea l-au și chemat din nou la guvern pe cel pe care vrei mereu să-l ataci, biată lichea. Nu are nimeni de dat seama de niște falsificări pe care, între altele, unul din patronii voștri, generalul Rog, le-a deconspirat involuntar. Măsluiți ciupituri din autori și apoi arătați cu degetul. Neosecurism patentat care ține în loc.
Eu citez CNSAS (informator, adica turnator, adica sifon). Daca mint cei care au microfilmate delatiunile canaliei, ai o treaba cu ei, nu cu mine. A cita ceva care este public, nu-i calomnie. Asta i-a spus-o si judecatorul la proces. O expertiza grafica ar fi rezolvat problema, dar au trecut 13 ani si tuasu n-a cerut-o, adica stie cel mai bine adevarul olograf. Altii in situatia sa, si-au cerut scuze si lumea i-a iertat. Daca el vrea sa se vorbeasca despre faptele lui si dupa moarte, e liber s-o faca. Cu asta ramane in amintirea majoritatii.
Are dreptate Ileana – nu răspunde de starea învățămîntuklui de azi cel care a fost ministru până în anul 2000. Au trecut de atunci 24 de ani. Ce au făcut băsiștii și continuatorii lor de azi? În altă ordine de idei, dacă ar fi doar incoerența mentală și maladia la acest Tomlin, ar fi de rîs sau, după fapte, de compătimit. Insul minte despre orice. Nu are la nici o discuție altă rezolvare decît atacarea de persoane, începînd cu directorul general al ziarului. Curată schizo…. E plin Cotidianul de mîrlăniile lui, cu care se și laudă. Atunci cînd domnul Andrei Marga a atras atenția, cu trei-patru ani în urmă, că în România a ajuns la conducere un regim prostocratic, stupidoocratic, mai elegant spus, mulți au sărit sus. Forța de pătrundere a analizei profesorului s-a dovedit din plin. Mulți sunt cei care abia acum descoperă farsa regimului. Nici cînd Cornel Nistorescu a publicat, cu vreo doi ani în urmă, volumul de texte cu titlul Prostocrația unii nu s-au trezit. Acum prostocrația este evidentă până în detalii. Pesemne că realitatea întrece prognozele.
„– domnul e acasa ?
– da, dar mi-a zis sa spun ca nu-i !”
Acest dialog din Caragiale il folosesc de la un timp ca parabola in legatura cu Dorina si nu ma mira ca nu intelege. Pentru ca, cei ca ea nu vor intelege vreodata si nici tuasu profesor nu-i lumineaza, traduc:
– domnul e SIFON ?
– da, dar mi-a zis sa spun ca nu-i !
Un singur cuvant cheie schimbat, cel in disputa aici. Sanatate si excursii-n strainatate !
@Director spune:02 APR. 2024 LA 12:04″Vor să nu se mai știe că România a fost invitată să adere la UE în decembrie 1999, că primul capitol de negociere închis cu succes a fost „Educația și formarea profesională” (20 mai 2000), că guvernul din 2000 a închis șase capitole de negociere, că în acei ani România a obținut, ca urmare a reformelor, intrarea ăn UE și NATO. Da, reformatorul de atunci a fost chiar autorul articolului de mai sus, Europa unită de azi.”
Bine ca ati spus ca nu stiam!
„Pe baza rezultatelor negocierilor de aderare conduse de echipa lui Vasile Pușcaș, președintele Traian Băsescu și primul ministru Călin Popescu Tăriceanu au semnat, în 25 aprilie 2005, tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.”
Acelasi Vasile Puscas este desemnat sa „negocieze”pt.Republica Moldova!
Probabil dl.Marga a fost desemnat sa faca parte din echipa „reforma in invatamint”,de care s-a ales praful ,”neraspunzind”pt.ce s-a facut dupa 2000!La fel Macovei a dat „Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şiunele măsuri adiacente,semnata de Adrian NAstase si Nicolae vacaroiu! lA fel ea spunea ca „nu raspunde de aplicarea acestei legi”in numele careia s-a distrus proprietatea,s-a restituit in inegrum si a fost pagubita Romania de Fondul proprietatea aflat in prezent in mainile marilor capitaluri straine ce au sugrumat Romania si economia,finantele si reursele tarii.
Dl Marga are o scuza,nu era jurist ,fiind filozof de buna credinta .
Dar ceilalti?Merita atunci sa vii si sa lauzi acel nucleu neofascist(ciclop „Radacinile naziste ale Bruxelles -UE”au disparut din lib),”sfatuindu-l”sa dea libertate tarilor membre,lipsite total de suveranitate -maiales cele foste socialiste?Este imoral si demagogic!
Nu poti fi un „sifon”, fara sa nu te apere slujnica care raspnde la usa:
– domnul e acasa ?
– da, dar mi-a spus ca nu-i !
Un articol excepțional, ce sperie iarăși lichele. Se vede că o candidatură a Profesorului la președinție agită incapabilii. Trebuie nu numai învățat, trebuie cultură și capacitate de a o folosi. Nu o vezi la tomlini și margelați agățați de pulpana băsismului. Domnul Marga a scris în acest ziar deja în 2011 că lumea intră sub controlul geometriei variabile a supraputerilor. În 2018 a arătat că va avea loc o cotitură de la globalism la primatul suveranității naționale.În 2019 a arătat că UE nu va face față fără o reorganizare pe principiul suveranității. În 2020 a arătat că după pandemie va fi altă lume. În 2022 a arătat că războiul din Ucraina nu se va încheia cu pace durabilă fără revenirea la granițe firești, că va fi nevoie de negocieri Rusia, SUA, Ucraina, Germania, China, că războiul nu va avea învingător clasic, că România nu are ce căuta în acest război. A arătat că România ar putea azi, prin negiocieri, să-și recpereze teritoriile, căci contextul internațional e nou. Pentru cine are pasiunea cititului, aceste anticipări sunt elaborate în volume. Cel mai important este că ele se confirmă zi de zi. Cineva spune lucrurilor pe lume, competent, cu răspundere. Cred că o candidatură ar fi salvatoare.
Decît să comenteze analize și idei, coldeabăsismul este consecvent – atacă persoane. Fapt este , în pofida minciunilor lor, că învățământul din România, așa cum arată examinările pricepute, naționale, a fost adus la nivelul Ungariei, Poloniei, Cehiei. Discipolii lui coldea profită și aici de întârzierea scrierii istoriei și bat cîmpii. Vor să nu se mai știe că România a fost invitată să adere la UE în decembrie 1999, că primul capitol de negociere închis cu succes a fost „Educația și formarea profesională” (20 mai 2000), că guvernul din 2000 a închis șase capitole de negociere, că în acei ani România a obținut, ca urmare a reformelor, intrarea ăn UE și NATO. Da, reformatorul de atunci a fost chiar autorul articolului de mai sus, Europa unită de azi.Că România educației a rămas înn urmă și este în criza de azi trebuie discutat cu cei care au luat decizii după 2000 și cu leges din 2011. Reforma din 1997-2000 nu avea cum, pentru mințile normale, să se opună la prostiile de după 2001. Noroc că și reformatorul anilor 90 și mulți colegi au avertizat în scris că se distruge educația în România. Acești proști coldiști precum Tomlin, Margelatu nu știu că de douăzeci de abni idolii lor, Băsescu și Coldea, dau tonul. Iar treaba cu candidatura la președinție este de nivelul lor. Autorul a scris și în Cotidianul, cu mai bine de doi ani, că nu candidează la ceva, fiind ocupat cu cercetarea și scrisul. Dar că susține schimbarea oriunde. ce spune psihopatul tomlin sunt minciunile lui obișnuite.
Donose,postezi exact ineptiile neolegionare /suveraniste AUR
Vai mama ta de infantil,probabil cativa retardati cred in tine…Pactul Hitler -Stalin aka Ribbentrop-Molotov ,este pastrat cu sfintenie de Putin,daca ai cat de cat scoala
Se pierde vremea cu Tomlin. Cu semnături variate, atacă oameni, căci idei nu are cum. Redacțiile îl cunosc. Se vede că trăiește din minciună. Îl obsedează Biserica, Evreii, Europa, Nistorescu, Severin, Marga, Pleșu, Năstase, Păunescu, Enescu, Caragiale, Simion, etc. și minte. Antologia postărilor arată clar maladia. Cîteva exemple. Tomlin spune :. 27 feb.2023: „Maestrul C (Nistorescu) o sustine puternic, aproape zilnic, pe Codruta. Maestrul a sustinut tot timpul ce a primit pe bilet !”. 30 aug.: „Daca Simion a bătut palma cu Israelul.Ai trăit degeaba. Nimeni nu bate palma cu Israelul ! Ah, poate Giorgica este Nimeni, asa da”.La 30 aug.:„Asa, să vina legionarii la putere, sa faca ordine cu glontul pe teava !” 6.feb:Votati partidul URA ! 23 nov.: La Nistorescu „Țara se apropie de un blocaj financiar”. Asta ai scos-o de la tine sau ti-a vandut-o SIEmion ? ; 11 sept.:„Dușmanii lui Novak Djokovic au mai primit o veste proastă.Un anti-vaccinist nu poate avea dusmani, starneste doar mila ; 6 feb. :Decand a aparut prima biserica, n-a mai fost zi de pace, nici la olimpiade, inventate special pentru putina pace; 22 feb.: „Fiecare partid politic trebuie sa aiba propria lista electorala”; 30 mar: Ce a patit Mălaimare, neagă dreptul la asociere sau la guvernare a votului majoritar ? Dati-i o guvernare de partid legionar, sa-l trezeasca ! V-am mai spus: varsta dauneaza grav sanatatii mintale!”. Asemenea aberații sunt la fiece pas. Neosecurism cu bolnavi.
Cum este cand dupa un manipulant al imaterialului raman 4 case, ca dupa Nastase, D.Voiculescu, T.Basescu ? Asta a inteles si Sim-Ion cand nu l-a pus candid-at la presh.
Ce faci cu unul care nu stie sa faca-ceva ? Il pui sa-i invete pe altii !
decat o minte luminata ca a ta ‘Cititor cunoscător’sau tot a ta,’Doniose’,mai bine o piatra de moara; ai distrus invatamantul din Romania, aceasta cruce o duci in spinarea de ecler uman din 1997 incoace,indiferent ce mai imprastii din inutilitatea ta
Primitiv bine, mă margelatu! Păi e ca și cum ți-ar spune cineva că nu ești deștept căci porți blue jeans! Ar nimeri, dar motivul nu ar fi blue jeans. Fiindcă știu bine lucrurile, CV-ul este excelent. Pe plan extern, Profesorul Marga a legat rapid, ca rector și ministru, cu țările europene, în primul rând cu toate din proximitate, pe conceptul normalizării relațiilor istorice. De aceea a și fost propus de francezi candidat la una din funcțiile majore în ONU. Trădarea este în mintea matale goală, ce preia chestiunile din folclor. Contribuțiile sale de concepție și cu concepte sunt cunoscute. Vezi motivările instituțiilor respective din New Hampshire, Paris, Roma, Jerusalim, Berlin, Viena, Baku, Beijing, Budapesta, Maribor etc. Dînsula făcut propuneri și anticipări ce s-au confirmat. A arătat, deja în 2011, că s-a schimbat lumea, iar China urcă. Că lumea este condusă de geometria variabilă a supraputerilor. Că regimul din România este prostocratic și duce la crize. Că nu este pace durabilă în Ucraina fără a aboli pactul Ribbentrop-Molotov și alte aranjamente. A arătat ce este de făcut încât țara să decidă. Și altele. Cînd competența este susținută de viziune permite performanțe. Ar trebui citit, nene, înainte de a vorbi.
Confunzi fapte, musiu margelatu, confunzi date, documente, persoane, subiecte. Un cap plin de confuzii nu are de a face decît cu el însuși. Așa că fii pe pace, nu faci decât să-ți arăți prostia. Simplu, nu am avut de a face cu trădarea nimănui. Dar pot spune că prostiile pe care le susții sunt trădare. Măcar pentru faptul că te bagi cu aplomb în ceea ce habar nu ai și încurci lucruri simple. Această țară are nevoie de minți luminate nu de bîrfitori, pe deasupra și plini de confuzii.
Ține de boală ca inși care au de a face cu patologia, să falsifice orice, dar să victimizeze. În psihiatrie este cunoscut psihopatul nazist. Neputând accede la normal, el privește cu ură. Îi înnegrește pe cei pe care nu-i poate concura.Incapabil, se ascunde după convenții. Neînstare de corectitudine, atacă persoane. Face continuă delațiune, despre cei care îl depășesc. La el nu Einstein contează, ci, întrucât dă bine, faptul că este evreu care a lucrat la bomba atomică. Nu oamenii contează, ci dacă sunt șefi. Ia linia oficială ca ceva sfînt. Psihopatul nazist are fixația pe oameni cu părere proprie. Nu regulile contează la el, ci ce spun cei care l-au format. Repetă la nesfîrșit inepții. Își exaltă ceea ce face, ba negativ, semnînd pe aici Caca Maca Je ne suispasCharlie Tomlin, ba pozitiv autoîntitulîndu-se El Delatorio.Aspiră la sifon, bufet, restaurant, vin de regiune. Atacă simboluri – Biserica, și pe Dumnezeu, în cuvinte de coterie, după ce îi face pe preoți escroci, pedofili.Minte pentru a incita. Se proiectează pe sine mîntuitor, fie și cu un pistol sau o măciucă.
@Cititor cunoscător : eu am clarificat ineptiile unui ‘ambasador’si ‘profesor de Bucuresti’dar remarc ca ma tot trimiti la articol,ai uitat ca din regimul prostiei si al tradarii a lui Constantinescu,ai facut parte
Nu poti fi azi mai mult decat ce ai fost o viata ‘efectul de umbra’te da de gol; ca o ghiulea prinsa de picior, tarasti prin viata CV-ul
Biete lichele jesuispascharlie Tomlin Margelat, aici e o discuție – dacă avem cu cine să o purtăm – despre starea de azi și viitorul Europei unite. S-ar putea profita de o analiză excepțională, bazată pe cunoașterea specializată a domeniului, de către un profesor de viziune și cultură. Acest ignorant margelat trăiește din confuzii vizibile. Nu are nici o legătură articolul cu ce a făcut Constantinescu vis-a-vis desituația de facto și juridică a Ucrainei. Discută, insule, cu Constantinescu, căci aici e altceva. Ajunge o confuzie pe oră! Acest dovedit, cu fiecare postare psihopat, jenesuispasCharlie Tomlin repetă ca un bezmetic aiureli dintr-o minte bolnavă și iși ia, cum zice, ideile de la popote.Păi ce cauți la un ziar pe care am observat că îl și înjuri, lichea-o? Nu înțeleg, v-ați dezis de părintele vostru? Păi te-ai dezis, lichea tomlin, de băsescu, părintele tău de propagandă? Mira-m-aș! Trăiți din confuzii și minciuni, băieți, dar nici unele nici altele nu duc departe. Tot se înfundă la un moment dat cu prostia și escrocheria.