Ludovic Orban a declarat că liberalii au decis constituirea unei comisii care să ”investigheze” oportunitatea declanșării alegerilor parlamentare anticipate și că acestea ar putea avea loc simultan cu localele, pe 14 iunie.
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu, a decis să trimită Corpul de Control al Ministrului într-o misiune de inspecție la Complexul Energetic Hunedoara și la Termocentrala Mintia
Ministrul Mediului,Costel Alexe, a anunțat că aerul din București și orașele mari este din ce în ce mai poluat și că vor exista săptămânal verificări în teren, iar autoritățile publice responsabile vor fi sancționate.
Angelique Kerber și Elina Svitolina, două dintre jucătoarele care fac parte din top 20 WTA, au fost eliminate în prima rundă a probei de simplu de la turneul WTA International din Brisbane (Australia),
Marea sărbătoare a creștinătății de la 25 decembrie, când se prăznuiește Teofania, adică pogorârea în trup a Dumnezeului Celui Veșnic, începea și pe la noi, ca pe oriunde, încă din Ajunul Crăciunului.
Andografia zilei – TOP12-THE BEST OF – Scheletul din dulap
Eveniment special în Familia Regală. Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la revenirea în țară, Familia Regală celebrează într-un mod inedit.
Oana Hăineală a introdus o acțiune la Tribunalul Bacău împotriva Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău
Pacienții români trebuie să fie în centrul sistemului și au dreptul la tratamente de ultimă generație, spune ministrul Sănătății în mesajul de început de an.
Asociaţia „Iniţiativa pentru justiţie”, condusă de procurorii Bogdan Pîrlog şi Sorin Lia, au făcut o listă cu întrebări pentru procurorul general interimar, Bogdan Licu
Ministerul român de Externe mai precizează că „Autoritățile locale au emis un apel național de anulare a oricărei deplasări care nu este strict necesară în zonele afectate”
Un secretar de stat în Ministerul Transporturilor, membru al PMP, a fost zburat din Guvern. Decizia a fost luată chiar de premierul Ludovic Orban (…)
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a transmis că a început o anchetă în acest caz.
Vede din nou după o perioadă de 47 de ani de chin. Este minunea care i s-a întâmplat unei femei din Iași, care a reușit să își vadă pentru prima dată familia și propriul chip.
Călătoriile cu trenul vor fi mai ieftine chiar și cu 35%. Reducerile sunt aplicate pe toate rutele, atât la clasa I cât și la clasa a II-a, dacă aceste călătorii au loc în anumite condiții.
Ce a apărut dar mai întâi, oul sau găină? FSN care avea să formeze CFSN sau CFSN care avea să anunţe înfiinţarea FSN în Monitorul Oficial?
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, susține, că „evaziunea fiscală a ajuns o problemă de securitate națională“ și vine cu o soluție care ar putea rezolva problema.
Guvernul Orban pare că nu e într-o postură prea…stabilă. De vină ar fi chiar două decizii pe care Executivul condus de liberal se pregătește să le adopte.
Liderul suprem al Iranului a amenințat vineri că asasinarea liderului Forțelor Quds va dubla motivația rezistenței împotriva SUA și a Israelului.
TOP12-THE BEST OF – Guvernul demis
Marcel Vela se luptă cu propriii subalterni în scandalul Securitatea. Vela acuză ‘băieții deștepți’ din MAI că au scos de la naftalină pliante false (…)
E agitație mare la nivel mondial după ce Qassem Soleimani, șeful Forței de elită Quds din Iran, a fost ucis într-un atac aerian lansat la ordinul lui Donald Trump. Congresul american nu ar fi fost înștiințat de atacul soldat cu decesul lui Soleimani.
Mai multe mașini, printre care o ambulanță cu pacient și un microbuz cu pasageri, au fost implicate într-un accident rutier
Raed Arafat: ”Singura soluție pentru reducerea riscului rămâne intervenția din timp asupra clădirilor cu probleme, consolidarea lor sau chiar demolarea și reconstruirea lor”
Reprezentanții Consulatului General al României la Sevilla întreprind demersurile necesare în vederea identificării și notificării familiei persoanei decedate
TOP12-THE BEST OF – The show must go on