Premierul știe exact ce vrea în CSAT. Viorica Dăncilă a anunțat că „Având în vedere complexitatea situației din Caracal, precum și toate implicațiile sociale, există două priorități clare(…)“
Expoziția, omagiu marelui ctitor al României moderne, de la a cărui naștere s-au împlinit 180 de ani, evocă aspecte esențiale din viața și activitatea fondatorului dinastiei regale.
Majoritatea persoanelor care devin victime ale traficului de fiinţe umane este alcătuită din femei şi fete vulnerabile
Noi date despre modul în care au intervenit polițiștii în cazul Alexandrei, adolescenta din Caracal, ucisă joia trecută.
O femeie a murit şi alta a fost grav rănită, în noaptea de luni spre marți, după ce două maşini s-au ciocnit în localitatea Mihail Kogălniceanu
”Până acum nu avem nimic. Nu avem niciun cadavru, n-avem nimic, decât niște povești”
Informații uluitoare și îngrozitoare ies la iveală în cazul bărbatului din Caracal, acuzat de cel puțin două crime. SE pare că nenorocirile pe care Gheorghe Dincă le-ar fi comis în ultimele luni nu ar fi primele.
Președintele AEP, Constantin Buică, a propus destituirea a doi directori din cadrul Autorității Electorale Permanente şi a cerut audit la departamentele pe care le coordonau.
Zeci de tineri, colegi de la dansuri ai Alexandrei Măceșanu, tânăra de 15 ani ucisă în Caracal, au protestat în fața sediului Poliției din oraș.
Protagoniștii diversiunilor au fost răsplăți prin acordarea înaltului grad de general al Armatei Române, precum și prin numirea și promovarea în importante funcții de conducere în structurile speciale, preponderent la SPP și STS.
Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, spune că niciuna dintre modificările codurilor penale declarate neconstituționale de CCR nu a fost ințiată de către Ministerul Justiției.
Cazul „Larisa” a șocat o țară întreagă în 2005. Tânărul de 17 ani care a ucis-o a fost condamnat la 20 de ani închisoare, iar acum este liber.
Viorica Dăncilă le-a transmis, sâmbătă, o scrisoare liderilor de filiale în care le-a propus să amâne Congresul din 3 august, în contextul crimelor din Caracal.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că președintele Klaus Iohannis a mințit deliberat deoarece știe că nu există nicio modificare în codurile penale care să împiedice vreo autoritate a statului să intervină pentru salvarea unei vieți omenești.
Partidul lui Dan Barna consideră că Nicoale Moga nu este calificat pentru funcția pe care o deține și nu poate duce MAI spre depolitizare și reformă profundă.
Anchetatorii reconstituie drumul pe care Gheorghe Dincă l-a urmat ca să scape de corpurile fetelor pe care le-a ucis. Dincă a fost dus până la Corabia într-o zonă unde se presupune că a aruncat cel puțin una dintre victime.
Viorel Florescu, agentul care a vorbit cu Alexandra atunci când fata a sunat la 112, a declarat că nu a avut o atitudine refractară față de situația fetei, așa cum arată raportul MAI.
Sorin Bălan, General de Brigadă STS, a declarat la audierile din Parlament, că nu sunt disfuncționalități în sistemele informatice operate de STS și că cele trei apeluri date de Alexandra către 112 au fost procesate corect din punct de vedere legislativ și operațional.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și a demarat investigații în legătură cu crimele de la Caracal, iar apoi va întocmi un Raport Special referitor la problemele din sistem, pentru a evitat apariția unor situații asemănătoare pe viitor.
Potrivit unor surse medicale, bărbatul suferea de mai multe tulburări de comportament, unele apărute în urma consumului de alcool.
Varujan Vosganian a declarat că preşedintele ar fi trebuit să aibă curajul să-l demită pe șeful STS, înainte ca acesta să-și dea demisia
Fata a relatat că este legată, că a fost violată şi a precizat că nu poate părăsi locul întrucât acolo se află un câine lup de care îi este teamă.
Viorica Dăncilă critică demisia șefului STS. Premierul susține că salută demisia șefului STS, dar spune că (…)
Judecătorii CCR au admis sesizările de neconstituționalitate depuse de partidele de opoziție PNL-USR și de către președintele Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse de Parlament Codului Penal și Codului de Procedură Penală.
Alexandru Cumpănașu s-a prezentat la Parchetul General pentru a depune plângere față de reprezentanţii STS, ai Ministerului Internelor, ai Ministerului Public, respectiv Parchetul Teritorial Olt şi Parchetul Craiova.
Andografia zilei- Castelul lui Iohannis