Președinţia a ţinut în umbră vizita şefului spionajului SUA în România, în timp ce un raport Amnesty International scrie că Bucureştiul menţine secretul în cazul închisorilor secrete CIA, iar prinţul Charles consideră că este prea riscant să vină în România din cauza problemelor politice şi economice. Directorul CIA a dat un ultimatum Pakistanului pentru a anihila talibanii, cu doar câteva zile înainte de a veni la Bucureşti.
România ţine secret, începând din 2008, rezultatul anchetei Senatului privind închisorile secrete CIA, unde se presupune că au fost torturaţi suspecţii de terorism, reproşează raportul Amnesty International pe 2010.
Piloţii nu au respectat indicaţiile sistemului de navigaţie şi au fost stresaţi de prezenţa în cabină a comandantului forţelor aeriene, spune principalul investigator polonez. Armata a decis să distrugă obiectele care au aparţinut victimelor, pentru că prezintă risc biologic. Principalul investigator al Poloniei în cazul prăbuşirii avionului prezidenţial, Edmund Klich, a declarat că vina producerii […]
La mai bine de un an de la revoltele din aprilie 2009 de la Chişinău, partidul premierului Vlad Filat cunoaşte o creştere spectaculoasă în sondaje, însă comunistul Vladimir Voronin este încă prima opţiune a moldovenilor pentru funcţia de şef al statului Dacă s-ar organiza alegeri, Partidul Comuniştilor ar obţine 29,4% din voturi, Partidul Liberal Democrat […]
Preşedintele Traian Băsescu şi şefii SRI şi SIE s-au întâlnit azi cu Leon Panetta, directorul CIA. Vizita a readus aminte presei internaţionale despre presupusele închisori secrete din România. Nu s-a spus nici un cuvânt despre vizita delegaţiei CIA în România, singurele informaţii fiind oferite în comunicatul dat de Preşedinţie, după încheierea întâlnirii. Discuţiile, la care […]
Lucrătorii de pe platforma petrolieră care a produs accidentul din Golful Mexic au fost avertizaţi de trei ori în interval de 40 de minute de iminenţa unei explozii. Congresul SUA examinează documentele companiilor Halliburton şi Cameron, producătoarele pieselor care au cedat. Petroliştii de pe platforma Deepwater Horizon, scufundată în largul coastelor SUA pe 22 aprilie, […]
Biserica Ortodoxă, cel mai mare proprietar funciar al ţării, un stat în stat cu o imensă influenţă politică, este scutită de impozite şi se opune introducerii acestora, în timp ce Grecia se împrumută cu peste 100 de miliarde de euro pentru a supravieţui crizei, scrie cotidianul de stânga „Liberation”. Pensiile şi salariile pe care statul […]
Parlamentul ungar a adopat legea dublei cetăţenii pentru maghiarii din statele vecine şi are în vedere declararea zilei semnării Tratatului de la Trianon drept a zi a unităţii naţionale. Aflat în campanie electorală, guvernul de la Bratislava a condamnat legea, pentru a nu oferi o temă electorală naţionaliştilor slovaci. Parlamentul de la Budapesta a adoptat, […]
Vestea i-a fost dată de Jaroslaw Kaczynski, la o lună şi jumătate de la moartea preşedintelui, în accidentul de la Smolensk. După ce a întrebat mereu unde este Lech, Jadwiga Kaczynska, mama în vârstă de 83 de ani a fostului preşedinte polonez, a aflat abia ieri de moartea fiului său în accidentul aviatic de la […]
Compania bulgară de telefonie Mobitel a suspendat numărul 0888.888.888, după ce toţi abonaţii care l-au avut au fost asasinaţi Numărul i-a aparţinut, pentru prima oară, preşedintelui Mobitel, Vladimir Graşnov, care a murit de cancer în 2001, la 48 de ani. Presa bulgară a speculat însă că acesta a fost otrăvit cu substanţe radioactive de rivalii […]
18 bănci americane fac afaceri cu bănci iraniene, ridicând astfel semne de întrebare asupra mult mediatizatelor riscuri ale programului nuclear iranian. În acest timp, statele membre ONU sunt obligate să renunţe la afacerile de peste 20 de milioane de dolari din ţara care deţine a doua rezervă mondială de petrol şi gaze. Membrii permanenţi ai […]
Familia fostului comandant al armatei sârbilor bosniaci, acuzat de genocid şi crime de război, vrea ca acesta să fie declarat mort. Autorităţile consideră că Mladici este în viaţă, iar iniţiativa familiei este o batjocură la adresa statului. Avocatul familiei generalului Ratko Mladici a anunţat că rudele doresc ca acesta să fie declarat mort, nu numai […]
Ministrul polonez de Interne a identificat una dintre marile cauze ale inundaţiilor din ţară: castorii. Circa 50.000 de castori au distrus stăvilarele de pe Vistula şi au provocat revărsări soldate, până acum, cu 14 morţi. „Cel mai mare inamic al digurilor este un animal care se numeşte castor. Castorii trăiesc de-a lungul digurilor Vistulei şi […]
Un raport FMI a cerut Spaniei să recurgă la reduceri drastice de cheltuieli, să majoreze vârsta de pensionare la 67 de ani şi să înăsprească legislaţia care dă dreptul sindicatelor de a contesta disponibilizările decise de guvern. După cutremurul financiar din Grecia, o altă ţară din flancul sudic al zonei euro şi condusă tot de […]
Veteranii italieni din cel de-Al Doilea Război Mondial care au luptat împotriva regimului Mussolini au cerut înlăturarea imediată a unui afiş publicitar din Sicilia care îl înfăţişează pe Adolf Hitler îmbrăcat într-o uniformă roz şi purtând o inimioară în loc de svastică, scrie „Corriere della Sera”, preluat de „Le Figaro”. „Schimbaţi stilul. Nu-ţi urma liderul” […]
Guvernul grec ia în calcul privatizarea a 5-6 centrale care folosesc lignit pentru producţia de energie şi a 4-5 hidrocentrale, potivit cotidianului „Ta Nea”, citat de agenţia bulgară de presă Focus. Guvernul de la Atena aplică astfel sfatul tabloidului Bild: „Vă dăm bani, daţi-ne Corfu”
Israelul, care nu a recunoscut oficial că deţine un arsenal atomic, s-a oferit să furnizeze arme nucleare regimului de apartheid din Africa de Sud, în 1975, demonstrează documente publicate recent, primele pot care dovedi existenţa unui arsenal nuclear israelian, dacă autenticitatea lor se adevereşte, scrie „The Guardian”. Israelul nu a recunoscut niciodată în mod oficial […]
Specialiştii anunţă că vulcanul islandez Eyjafjallajokul şi-a încetat erupţia, după ce norul de cenuşă a provocat pierderi de aproape 2 miliarde de dolari industriei aviatice. O grevă a personalului British Airways va perturba însă în continuare traficul aerian. Temperatura din craterul vulcanului Eyjafjallajokul a scăzut la 100 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că acesta […]
Renault a fabricat în România maşina eveniment a primăverii 2010, Duster, care reabilitează adevăratul 4×4 al deceniilor trecute: nepretenţios, muncitor, spaţios şi care te face să te simţi în siguranţă, totul la preţul unui Clio model vechi. La preţul unui Renault Clio model vechi, al unui Citroen C1 sau al unei mici maşini coreene, filiala […]
Decizia a fost luată de un guvern interimar care are autoritate doar asupra câtorva străzi din capitala Mogadiscio şi care este mult mai puţin mediatizat decât piraţii somalezi Somalia a devenit al 69-lea stat care a recunoscut oficial independenţa Kosovo, a anunţat guvernul de la Mogadiscio. Executivul mai are autoritate doar asupra câtorva kilometri pătraţi […]
Arizona vrea să întrerupă livrarea de energie către Los Angeles, după ce primarul oraşului californian a spus că va boicota economic statul american, ca protest la o lege discriminatorie împotriva imigranţilor din Mexic. Comisia energetică a statului Arizona a avertizat că va întrerupe livrările de electricitate către Los Angeles, după ce primarul metropolei californiene a […]
Autorităţile de la Sofia au propus distribuirea bunurilor şi a capitalului obţinute în urma activităţilor criminale asociaţiilor de caritate, poliţiei, precum şi victimelor infractorilor arestaţi. Este vorba despre sume ce ajung la peste 125 de milioane de euro doar în 2009. Un proiect de lege în acest sens va fi înaintat în iulie. În 2009, […]
Acuzat deseori că încearcă să limiteze libertatea presei, Silvio Berlusconi a reuşit să se debaraseze de cel mai de succes realizator al televiziunii publice RAI, jurnalistul care a invitat-o în emisiuni pe una dintre prostituatele care au ajuns în patul premierului.
Consilierul economic al Kremlinului, Arkadi Dvorkovici, profită de criza din zona euro pentru a da glas mărinimiei Rusiei faţă de partenerii europeni. Nu mai puţin, Moscova nu este interesată ca dominaţia dolarului să continue, vrând să promoveze alte monede pentru rezerve.
Într-un moment în care Angela Merkel avertizează asupra posibilei prăbuşiri a monedei euro şi în care multe state europene adoptă măsuri dure de austeritate, Parlamentul European vrea să-şi majoreze bugetul cu 9,4 milioane de euro pentru creşterea salariilor şi angajarea unor noi funcţionari.
Guvernul francez a adoptat în şedinţa de miercuri proiectul de lege care interzice portul de către femei al vălului musulman. Franţa devine a doua ţară UE după Belgia care recurge la această măsură. Legea va fi aplicată peste şase luni, interval dedicat unei acţiuni pedagogice care să le explice musulmanilor raţiunile legii. Guvernul a interzis […]
