Odată cu ea, s-a stins din viaţă ultimul dintre cei trei copii ai regelui Olav al V-lea, care a domnit între anii 1957 şi 1991.
„Acestea sunt tipurile de campioni industriali de care avem nevoie pentru ca Europa să conducă economia spațială de mâine”
„Văd un guvern tehnocrat în această formulă, cu un premier, în principal, care să se bazeze pe tehnocrați”
Premierul interimar spune că Luca Niculescu este „un coleg de guvern bun” și „un profesionist al diplomației române”.
UE negocia din iunie accesul la acest model, care provoacă temeri uriaşe în domeniul securităţii cibernetice.
„Perioada de opoziție e absolut necesară pentru orice partid, iar PSD nu a mai făcut asta de foarte mult timp”
„Se creează impresia că compatriotul nostru a devenit victima unei noi provocări menite să alimenteze sentimentele antiruseşti în societatea românească”
„Să punem capăt odată pentru totdeauna acestei farse a CPI”
„Am propus un pact politic pentru protejarea intereselor financiare, economice și strategice ale României”
„Nu vor exista lovituri aeriene din partea noastră și Rusia trebuie să garanteze reciproc o încetare a focului”
„Trataţi-ne întâi ca pe un investitor care a pus pe masă 4 miliarde de euro şi apoi discutăm”
Ambele situații au fost semnalate de nave comerciale prin intermediul Centrului Regional de Coordonare Maritimă.
Presiuni în interiorul Uniunii Creștin Democrate, partidul lui Merz, din cauza „cordonului sanitar” asumat împotriva extremiștilor.
„Angajamentul nostru față de Insulele Falkland este absolut și de neclintit”
„Pe măsură ce modelele devin mai capabile, este tot mai greu să înţelegem exact ce pot face”
Decizia a fost luat în contextul în care există etnici maghiari care fug din regiunea ucraineană Transcarpatia către Ungaria.
Emmanuel Macron este primul vizitator din străinătate al noului premier Andy burnham, de când acesta a preluat funcția în iulie.
Frații Tate sunt pentru moment deținuți în custodia autorităților federale din SUA, în urma unei cereri de extrădare venită de la Londra.
„E o activitate care se desfășoară de peste 15 ani, un scurt Tedeum cu sfaturi pentru început de an școlar.”
Mercenarul Horațiu Potra va trebui să respecte obligațiile stabilite de instanță prin măsura controlului judiciar.
Curtea a constatat că numirile făcute de Parlament nu respectă „criteriul imperativ al ponderii” în Parlament.
Până acum, Institutul Național de Sănătate Publică a înregistrat 3 decese, la persoane vârstnice, cu comorbidităţi.
Un lac format din resturile care blochează un râu în zona inundaţiei creşte în nivel şi riscă să se reverse.
„Orice persoană care a reprimat participând la una dintre aceste acțiuni de reprimare, din punct de vedere moral, nu are ce să caute în statul român”
Președintele polonez Karol Nawrocki nu exlude dezvoltarea propriului program nuclear.
„Mâine dimineață se dă lovitura fatală speranței într-o justiție independentă”