Ambasadorul SUA, Darryl Nirenberg, s-a întâlnit cu directorul Companiei de Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu, confirmând „dialogul instituțional solid dintre cele două părți”.
AUR a transmis vineri Ministerului Apărării și Guvernului României să comunice de ce a durat atât de mult până când drona a fost doborâtă, precum și modelul rachetei folosite și al dronei.
Președintele chinez a onorat invitația făcută de liderul de la Casa Albă, făcută în timpul vizitei oficiale din China de anul acesta.
Un pastor din statul american Florida susține că a ajuns „la un pas de moarte” din cauza faptului că a ascultat sfaturile medicale ale ChatGPT.
Secția de medicină internă a Spitalului de Urgență Floreasca va fi închisă începând cu 1 august, după ce Direcția de Sănătate Publică a găsit diferențe între saloanele și paturile trecute în acte și situația reală din spital.
Palatul Cotroceni a transmis joi că președintele Nicușor Dan și George Simion nu au avut niciun fel de întâlnire, așa cum susținea liderul AUR.
Premierul Ilie Bolojan afirmă că nu cunoaște motivul pentru care autoritățile de la Oradea au respins cererea de organizare a marșului Pide, ezitând să facă comentarii pe subiect.
PSD nu a trimis propuneri la legea integrității: „Deși într-o primă etaptă domnul Marinescu i-a confirmat domnului Predoiu că va trimite propuneri, ulterior nu le-a mai trimis”
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că proiectul legii salarizării nu va intra în sesiunea parlamentară extraordinară, care va avea loc săptămâna viitoare, ci ar putea fi dezbătut într-o altă sesiune, în luna august.
Procurorul general al Ucrainei a postat un clip video, recuperat de serviciile ucrainene, cu momentul în care bomba explodează pe treptele reședinței oligarhului, la Monaco.
ByteToBreach, hackerul despre care autoritățile române spun că a compromis serverele agenției de cadastru și carte funciară, le cere scuze IT-iștilor pentru problemele cauzate și dă asigurări că „nu vinde datele chiar oricui”.
„Ce urmează, să distrugem chiaburii, să redistribuim proprietăți, să umblăm dezbrăcați, cum le place progresiștilor?”
„Un oraș nu poate beneficia de solidaritate și finanțare din partea UE, ignorând în același timp valorile de bază ale Uniunii”
Președintele Nicușor Dan a declarat că nu îi este teamă de suspendare, pentru că această procedură presupun o încălcare gravă a Constituției.
Oana Gheorghiu a anunțat vineri seară că o companie de stat, Grup Exploatare și Întreținere Palat C.F.R. S.A., are 36 de angajați și 4 membri în consiliul de administrație, iar unicul ei scop este să închirieze spații din Palatul C.F.R..
Radu Miruță a anunțat că a revocat-o din funcție pe directoarea CENAFER, în urma controlului la care s-a găsit un atelier de ciocolată într-o clădire a Ministerului Transporturilor.
Comisara europeană Roxana Mînzatu anunță revizuirea sistemului de comercializare a certificatelor de emisii pentru perioada 2031-2040 și afirmă că Europa poate reduce emisiile de carbon și fără să închidă fabricile.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă într-un interviu că, de când social-democrații au ieșit de la guvernare, singura politică publică a PNL-USR a fost să înjure PSD.
Autoritățile de la Managua anunță întreruperea relațiilor cu Roma, după ce ministrul italian de externe a vorbit, din nou, despre faptul că Nicaragua oferă protecție asasinului lui Aldo Moro, Alessio Casimirri.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, după discuțiile cu reprezentanții sindicatelor, că parlamentarii PNL vor vota proiectul de lege în forma agreată cu Comisia Europeană.
Președintele Nicușor Dan a afirmat că Parlamentul ar fi trebuit să intervină pentru a armoniza anumite articole din Codul Penal, după o decizie de neconstituționalitate venită de la CCR, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Președintele Nicușor Dan i-a răspuns, joi, vicepreședintelui PNL, Alexandru Muraru, care l-a acuzat că ține cu PSD în negocierile pentru noul Guvern.
O echipă de cercetători a plecat într-o expediție de 6 săptămâni în Groenlanda, unde va studia efectele topirii calotei glaciare asupra curenților oceanici și a climei.
Președintele Nicușor Dan a declarat la deschiderea vernisajului expoziției „SUA-România. Istorie, diplomație și drumul spre democrație”, că parteneriatul strategic cu SUA este acum „mai solid ca niciodată” și a punctat nevoia de a construi o relație de încredere „cărămidă cu cărămidă”.
Liderii și militanții mișcării separatiste catalane, care au fost implicați într-o tentativă de secesiune a Cataloniei în 2017, vor putea fi grațiați, după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a aprobat legea adoptată de Guvernul Sánchez.
Guvernul Ungariei a depus în Parlament un proiect de lege pentru înființarea unui oficiu care să investigheze actele de corupție din ultimii 20 de ani.