Răspunsul lui Nicușor Dan pentru Alexandru Muraru, după ce acesta l-a acuzat că ține partea PSD: „La vârsta adultă, exaltarea nu este bună”

Președintele Nicușor Dan i-a răspuns, joi, vicepreședintelui PNL, Alexandru Muraru, care l-a acuzat că ține cu PSD în negocierile pentru noul Guvern.

Răspunsul lui Nicușor Dan pentru Alexandru Muraru, după ce acesta l-a acuzat că ține partea PSD: „La vârsta adultă, exaltarea nu este bună”

FOTO Presidency

Președintele Nicușor Dan i-a răspuns, joi, vicepreședintelui PNL, Alexandru Muraru, care l-a acuzat că ține cu PSD în negocierile pentru noul Guvern.

Nicușor Dan i-a transmis lui Alexandru Muraru, vicepreședintele PNL, că „la vârsta adultă, exaltarea nu este bună”, în contextul în care acesta reprezintă niște categorii de oameni care i-au dat mandatul. Șeful statului i-a răspuns lui Muraru după ce acesta a acuzat că, pentru prima dată după două decenii, PSD are „acces direct” la președintele României.

„Răspunsul meu este că, la vârsta adultă, exaltarea nu este bună, mai ales cand vorbești în numele unei categorii de oameni care ți-au dat mandat”, a afirmat președintele Nicușor Dan, întrebat cum răspunde acuzațiilor lansate de liderul PNL de la Iași, Alexandru Muraru.

Șeful statului a vorbit în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Muzeul de Istorie, cu ocazia expoziției „SUA-România. Istorie, diplomație și drumul spre democrație”, despre formarea noului guvern, decizia CJUE cu privire al justiția din România, precum și despre relația cu SUA.

Muraru: „PSD pare să aibă acces direct la decizia președintelui”

Răspunsul ironic al președintelui Nicușor Dan vine după ce Alexandru Muraru, vicepreședintele PNL, a susținut că propunerile precedente de premier „au fost propuse, validate ori întâmpinate cu entuziasm de PSD”.

„Eugen Tomac, Adrian Veștea și alte variante apărute în ultimele săptămâni au fost aplaudate înainte de toate de Sorin Grindeanu și de liderii PSD. Coincidență? Cu greu poate fi numită astfel. Pentru prima dată în ultimele două decenii, PSD pare să aibă acces direct la decizia președintelui României. Se conturează un binom politic toxic, în care sunt promovate nominalizări fără susținere parlamentară și sunt încurajate tentative de destabilizare și lovituri de palat în partidele politice”, afirmă acesta.

Vicepreședintele PNL a precizat că liberalii nu vor accepta să voteze în Parlament un premier tehnocrat, așa cum a vrut șeful statului, și nici pe Sorin Grindeanu, președintele PSD.

„Să înceteze seria nominalizărilor care nu au fost propuse de nicio formațiune politică”

„Îi solicităm președintelui României să înceteze seria nominalizărilor care nu au fost propuse de nicio formațiune politică. Constituția nu transformă șeful statului într-un actor care inventează majorități parlamentare. Rolul său este să desemneze un candidat care are șanse reale să obțină sprijinul Parlamentului, nu să forțeze scenarii fără susținere”, spune Muraru.

Liberalul a afirmat că există două variante de premier pentru un nou Guvern: una susținută de PNL, USR și UDMR, adică Siegfried Mureșan, și cealaltă susținută de PSD, adică Sorin Grindeanu. „În spiritul Constituției, alegerea trebuie făcută între aceste variante, nu prin apariția unor noi nume scoase din pălărie”, a explicat vicepreședintele liberal.

Citește și

SURSE Cât de mulțumiți sunt liderii PSD din țară de strategia lui Grindeanu. „Am complicat situația și nu mai știm să ieșim din ea”

 

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.