PLAYBOOK – Fabricarea președintelui interzis

Am văzut de curând sezonul 5 din serialul Slow Horses, în care o serie de atacuri aparent fără legătură se dovedește a urma un vechi manual britanic de destabilizare, atribuit în serial MI5. O grupare de foști membri ai aparatului de securitate libian întoarce împotriva Londrei metodele pe care britanicii le-ar fi folosit împotriva altor state: compromite un agent, atacă o comunitate, perturbă transporturile, acaparează atenția mass-mediei, asasinează un lider populist, orbește adversarul și atacă un lăcaș de cult.

Mecanismul dramatic funcționează fiindcă, până când cineva recunoaște succesiunea, fiecare incident are propria explicație, propriul vinovat și propria știre. Abia privite împreună, evenimentele capătă sensul unei operațiuni.

De aici mi-a fugit gândul la România și la ascensiunea lui Călin Georgescu. Nu fiindcă episoadele ar fi echivalente, ci fiindcă, privind retrospectiv, și aici se poate vedea un manual.

Nu avem dovada că toate aceste decizii au fost comandate din același loc. Avem însă o succesiune ale cărei efecte politice merită citite împreună.

1. Lasă sistemul pe mâna unor lideri slabi

Înainte să construiești alternativa, trebuie să existe o putere de care oamenii s-au săturat. Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au intrat în competiție cu partide mari, funcții și resurse, dar fără autoritatea morală și credibilitatea necesare pentru a convinge un electorat tot mai nemulțumit. Scandalul zborurilor Nordis și controversa promovării cărții „Un ostaș în slujba țării” au accentuat imaginea unei clase politice preocupate de propriile privilegii.

Deasupra lor se afla un președinte care își consumase de mult capitalul politic. Klaus Iohannis ajunsese la finalul celui de-al doilea mandat drept unul dintre cei mai nepopulari oameni ai sistemului, absent din dezbaterea publică și asociat mai ales cu deplasările costisitoare și cu distanța față de cetățeni. Sistemul nu mai avea nici candidați convingători, nici un arbitru în care oamenii să creadă.

2. Fă regulile să pară negociabile

Anul electoral 2024 a început cu un experiment politic greu de explicat alegătorilor. Pe 21 februarie, PSD și PNL au anunțat comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, pe 9 iunie, și participarea pe liste comune la scrutinul pentru Parlamentul European. În schimb, la alegerile locale, cele două partide urmau să candideze în principal separat, inclusiv unul împotriva celuilalt.

În aceeași zi, PSD și PNL erau aliați pentru Parlamentul European și adversari în competițiile pentru primării și consilii județene. Nici calendarul celorlalte alegeri nu a rămas același. În februarie, coaliția anunțase organizarea prezidențialelor pe 15 și 29 septembrie, iar a parlamentarelor pe 8 decembrie. Apoi, pe 4 iulie, coaliția a stabilit un nou calendar: primul tur al prezidențialelor pe 24 noiembrie, parlamentarele pe 1 decembrie și al doilea tur al prezidențialelor pe 8 decembrie. Trei duminici consecutive, cu alegerile parlamentare plasate între cele două tururi prezidențiale.

În lunile următoare, contradicția a devenit și mai vizibilă. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au intrat în cursa prezidențială ca adversari, deși partidele lor continuau să împartă guvernarea.

A urmat apoi excluderea Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială. Pe 5 octombrie, CCR a invalidat candidatura pe care Biroul Electoral Central o înregistrase, invocând declarații considerate incompatibile cu obligația de a respecta Constituția și apartenența României la UE și NATO. Pentru prima dată, un candidat era scos din cursă nu pentru o problemă de dosar, ci pentru ceea ce spusese. Decizia a trecut aproape neobservată în campanie, pentru că privea un personaj marginal. Avea să devină însă precedentul pe care s-a sprijinit tot ce a urmat.

Aici se află semnificația întregului joc electoral din 2024. Nu fiecare decizie, luată separat, era neapărat nejustificată, dar succesiunea lor a creat impresia că avem o competiție de fațadă.

3. Construiește apariția și prezint-o ca pe o revelație

Călin Georgescu nu venea din neant, dar pentru o mare parte a publicului a apărut brusc. Tocmai distanța dintre biografia sa, care includea funcții și conexiuni instituționale, și notorietatea sa redusă îi permitea să se prezinte drept un om din afara sistemului.

Documentele declasificate în decembrie 2024 descriau o promovare coordonată pe TikTok, cu aproximativ 25.000 de conturi implicate. Efectul politic vizibil a fost transformarea unui candidat periferic într-o prezență omniprezentă. Sub postări politice, dar și sub unele fără nicio legătură cu politica, apăreau comentarii precum „Votăm Călin Georgescu!”, deși mulți utilizatori încă nu știau cine era Călin Georgescu.

Scopul este să faci publicul să creadă că descoperă singur omul pe care îl vede, simultan, peste tot. Candidatul nu mai pare promovat de o infrastructură de comunicare, ci descoperit spontan de societate. Popularitatea capătă astfel aparența unei revelații colective.

4. Transformă victoria în statut

Pe 24 noiembrie 2024, Georgescu obține aproximativ 2,12 milioane de voturi și 22,94%, câștigând primul tur al alegerilor prezidențiale. Nu câștigase președinția, dar câștigase ceva esențial pentru povestea sa: confirmarea electorală că putea învinge candidații marilor partide.

Din acel moment, atacurile împotriva lui puteau fi prezentate susținătorilor ca atacuri împotriva propriei lor alegeri. Până atunci, Georgescu fusese un candidat antisistem. După primul tur, era dovada vie a prăbușirii sistemului.

5. Compromite sistemul cu ajutorul sistemului

Pe 2 decembrie 2024, CCR validează rezultatul primului tur; pe 6 decembrie, după declasificarea documentelor serviciilor, anulează întregul proces electoral. Instituțiile invocă integritatea scrutinului și presupuse ingerințe în procesul electoral, în timp ce Georgescu își formulează imediat povestea despre victoria confiscată.

Documentele declasificate și anchetele ulterioare nu sunt echivalente cu absența probelor, însă nici nu au produs, pentru întreaga societate, o explicație publică suficient de convingătoare a unei decizii fără precedent în istoria electorală postdecembristă.

Ironia completă avea să apară câteva săptămâni mai târziu. O investigație Snoop, bazată pe verificările ANAF, a arătat că o parte din promovarea care îl propulsase pe Georgescu pe TikTok pornise ca o campanie plătită de PNL, prin agenția Kensington Communication, sub hashtagul #echilibrusiverticalitate, și fusese apoi deturnată în favoarea lui. Liberalii au negat că ar fi finanțat promovarea lui Georgescu și au vorbit despre o campanie „trolată”. Indiferent de explicație, imaginea era greu de reparat: unul dintre partidele care cereau protejarea scrutinului plătise, fie și involuntar, o parte din infrastructura care îl crease pe candidatul antisistem.

Aceeași decizie a CCR l-a menținut pe Klaus Iohannis la Cotroceni până la depunerea jurământului de către noul președinte, deși mandatul său de cinci ani expira pe 21 decembrie. Un președinte fără capital politic rămânea în funcție prin interpretare constituțională, pentru o perioadă nedefinită. A plecat abia în februarie 2025. Regulile păreau, din nou, negociabile.

Anularea nu l-a transformat automat pe Georgescu într-o victimă, dar i-a oferit materialul politic necesar pentru a construi această identitate.

6. Creează legenda „președintelui interzis”

Pe 9 martie 2025, Biroul Electoral Central respinge înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale repetate, iar pe 11 martie Curtea Constituțională menține decizia.

Motivările BEC și ale CCR au invocat jurisprudența creată în cazul Dianei Șoșoacă. Precedentul din octombrie, insuficient dezbătut public, devenea astfel instrumentul prin care candidatul clasat pe primul loc în scrutinul anulat era exclus din reluarea alegerilor. Formula fusese testată pe un personaj marginal și aplicată apoi pe cel care conta.

Dacă anularea alegerilor produsese sentimentul unei victorii confiscate, respingerea candidaturii adăuga ceva mult mai puternic: imposibilitatea revanșei electorale imediate.

Aici se naște cu adevărat „președintele interzis”.

Apare astfel o formă nouă de legitimitate: omul nu mai este susținut doar pentru ceea ce promite, ci și pentru ceea ce instituțiile i-au făcut sau pentru ceea ce alegătorii cred că i-au făcut. Paradoxul este că sistemul i-a blocat accesul la competiție, dar i-a mărit puterea simbolică.

7. Transformă ancheta în persecuție

Anchetele penale, controlul judiciar și, ulterior, arestarea preventivă adaugă un al treilea mecanism, diferit de anularea alegerilor și de respingerea candidaturii: transformarea justiției într-un element central al narațiunii politice despre persecuție.

Pe 29 septembrie 2026, instanța dispune arestarea preventivă a lui Călin Georgescu, în ancheta privind o presupusă înșelăciune de 1,1 milioane de euro. Pe 13 octombrie, Tribunalul București decide înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu, hotărâre care nu era definitivă și a fost contestată de procurori. Georgescu neagă acuzațiile, iar măsurile preventive nu reprezintă condamnări.

Din punct de vedere juridic, fiecare dosar trebuie analizat separat, exclusiv pe baza faptelor și probelor. Din punct de vedere politic însă, susținătorii pot comprima întreaga cronologie într-o singură imagine: primul tur câștigat, scrutin anulat, candidatură respinsă, anchete, arest.

În ochii susținătorilor, Georgescu nu mai este doar președintele interzis. Devine eroul persecutat.

8. De la candidat la revanșă

Reluarea alegerilor din mai 2025 a arătat cât valora deja capitalul simbolic al lui Georgescu. George Simion a intrat în cursă asumându-și explicit rolul de continuator (protejat), a mers la vot alături de Georgescu și a promis că, dacă va câștiga, îl va numi premier. Pe 4 mai, Simion a câștigat primul tur cu aproape 41% din voturi, aproape dublu față de scorul lui Georgescu din noiembrie. Pe 18 mai, el a pierdut turul al doilea în fața lui Nicușor Dan, cu aproximativ 46% la 54%.

Rezultatul a arătat ambele fețe ale personajului: electoratul lui Georgescu putea fi transferat, legitimitatea lui nu. Votul pentru Simion a fost, în bună parte, un vot pentru omul care nu se afla pe buletin.

Urmează punctul final al playbook-ului.

Astăzi, Călin Georgescu este personajul cu cea mai mare încredere și cu cea mai mare intenție de vot, probabil de peste două ori mai mare decât cea a președintelui în exercițiu. Călin Georgescu este asociat cu AUR, dar păstrează distanța față de partid. Dacă astăzi ar înființa sau ar anunța că susține un nou proiect politic, probabil jumătate din electoratul AUR l-ar urma.

Interdicția de a candida se poate transforma în marele său avantaj. Un politician obișnuit trebuie să câștige alegeri pentru a-și demonstra legitimitatea. Politicianul exclus poate pretinde că legitimitatea sa este atât de mare, încât sistemul nu îndrăznește să îl lase să candideze. Afirmația poate fi contestată factual, dar are o forță politică evidentă în interiorul unui public deja convins că instituțiile acționează împotriva lui.

„Președintele interzis” devine astfel mai util politic decât candidatul obișnuit. Din acest punct, Georgescu poate deveni un factor de influență în aproape orice configurație politică, chiar dacă nu mai intră personal în competiția electorală (să nu uităm că el a fost unul din factorii care a făcut AUR să nu voteze guvernul Veștea).

În Slow Horses, adevărul devine vizibil abia atunci când cineva descoperă manualul după care au fost organizate evenimentele. În România, cunoaștem succesiunea deciziilor, vedem consecințele lor și putem identifica instituțiile care le-au luat, dar nu știm încă dacă întregul mecanism a fost rezultatul unui plan, al mai multor operațiuni suprapuse, al unor jocuri interstatale sau al unei remarcabile acumulări de erori politice.

Așteptăm raportul promis de Nicușor Dan despre anularea alegerilor din 2024. Poate vom afla dacă a existat un playbook și cine l-a scris. Până atunci, România rămâne țara în care s-au anulat alegeri prezidențiale, dar nimeni nu a răspuns pentru ce s-a întâmplat.