Ilie Bolojan, despre Luca Niculescu: „Am discutat cu preşedintele în aceste zile, dar nu a fost avansat un astfel de nume”

Premierul interimar spune că Luca Niculescu este „un coleg de guvern bun” și „un profesionist al diplomației române”.

Ilie Bolojan, despre Luca Niculescu: „Am discutat cu preşedintele în aceste zile, dar nu a fost avansat un astfel de nume”

Sursă foto: gov.ro

Premierul interimar spune că Luca Niculescu este „un coleg de guvern bun” și „un profesionist al diplomației române”.

Idei principale

Premierul interimar Ilie Bolojan a precizat, la B1Tv, că a vorbit în ultimele zile cu președintele Nicușor Dan, în contextul convocării CSAT, dar nu a auzit de la acesta numele lui Luca Niculescu pentru funcția de premier. Bolojan a mai spus că „nu se pune problema” să se agațe de scaun și că de patru luni și-a golit biroul și și-a luat la revedere de la colegi.


„Am discutat cu domnul preşedinte în aceste zile, pentru că am avut şi întâlniri instituţionale, CSAT-ul, dar nu s-a discutat despre un nume de premier, deci nu a fost avansat un astfel de nume. Prin urmare, nu am cum să fac comentarii.”, a spus Bolojan.

Premierul interimar al României a precizat că Luca Niculescu este „un coleg de guvern bun”, în contextul în care acesta ocupă funcția de secretar de stat la Ministerul Externe și un diplomat care în funcția pe care a ocupat-o, gestionând aderarea României la OCDE, „a făcut lucruri bune și îl consider un profesionist al diplomației române”.

„Dar în afară de asta nu a fost discutat un astfel de subiect”, a declarat premierul interimar.

„Nu se mai pune problema să te agăți de un scaun”

Ilie Bolojan afirmă că de patru luni și-a golit biroul de la Palatul Victoria și și-a lua rămas bun de la colegii de guvern, subliniind că „nu se agață de un scaun”.

„(…)le-am mulțumit pentru activitate, le-am căutat și pe doamnele care fac curat în birou să le mulțumesc. Deci nu se mai pune problema să te agăți de un scaun, să vrei să stai pe un post, dar atunci când ești premier, chiar și interimar, într-o situație complicată, mult prea mult timp, nu ai ce să faci decât să încerci să faci ce ține de tine ca să asiguri funcționarea statului.”, a spus Bolojan.

Premierul interimar recunoaște că această perioadă de „provizorat” s-a prelungite prea mult.

„Și, cu siguranță, discuțiile legate de formarea unui nou guvern sunt foarte importante, sunt… în momente decisive pentru România pentru că această durată de provizorat s-a prelungit prea mult”, a mai declarat Ilie Bolojan.

Luca Niculescu, posibilă propunere de premier

Președintele Nicușor Dan ar avea un favorit pentru funcția de premier, în persoana lui Luca Niculescu, fost ambasador la Paris.

Niculescu a fost propus ministru de Externe și în Guvernul Veștea, tot la propunerea președintelui.

Niculescu este  diplomat și jurnalist român de carieră, care ocupă funcția de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și de Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Citește și

Robert Negoiță spune că anticipatele „nu mai pot fi evitate”. Nicușor Dan, „cel mai mare lider politic”

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.