Declarațiile lui Bordeanu vin la o lună după vizita în România a CEO-ului François Provost, care scria pe LinkedIn că operaţiunile locale trec printr-un moment dificil, potrivit Ziarul Financiar.
Mihai Bordeanu explică faptul că 1.700 de angajaţi au plecat de la Mioveni de la jumătatea anului trecut, producţia scade cu două cifre în 2026, uzina plăteşte 180 de euro/MWh pentru energie, faţă de 70-80 de euro în Spania, iar deciziile privind următoarele generaţii de Duster şi Bigster nu au fost luate.
„Trataţi-ne întâi ca pe un investitor care a pus pe masă 4 miliarde de euro şi apoi discutăm”, spune Bordeanu.
Grupul Renault poate produce un model Dacia la Mioveni, în Maroc, în Turcia sau mai nou şi în Slovenia, iar în ultimii ani investiţiile majore ale grupului s-au dus către uzinele care concurează direct cu cea din Argeş.
Miza: păstrarea producției la Mioveni
Mihai Bordeanu, managing director al Dacia pentru Europa de Sud-Est şi country head pentru România, a declarat într-o discuţie cu jurnaliştii că miza pentru Mioveni nu mai este un al treilea model, ci păstrarea celor două aflate în fabricaţie.
„În momentul de faţă nu avem un al treilea model şi, repet, nu numai că nu avem un al treilea model, dar nu avem nici confirmarea faptului că noua generaţie de Duster sau de Bigster se va produce la Mioveni.”, a spus acesta.
Acesta afirmă că până ce nu clarificăm axa competitivităţii și până nu avem o curbă de competitivitate până la finalul lui 2030, cu jaloane clare, „nu cred că vom avea absolut nimic.
CEO-ul Renault, previziuni sumbre pentru producția românească
Declaraţiile vin la o lună după vizita de o săptămână a lui François Provost în România.
La finalul ei, CEO-ul Renault Group scria pe LinkedIn că, deşi din 1999 România este „o piatră de temelie” a grupului, „operaţiunile noastre din România se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări din istoria lor”, din motive „atât externe, cât şi interne”.
Provost a fixat trei priorităţi: creşterea competitivităţii uzinei de la Mioveni „pentru a securiza volumele viitoare de producţie”, accelerarea transformării centrului de inginerie RTR, cu livrarea noii familii Sandero în doi ani, şi relansarea comercială, „susţinută de o politică auto puternică, în sprijinul producţiei locale”.
„Statul a degajat mingea în out”
Bordeanu afirmă de la Paris că grupul Renault aşteaptă de la statul român o competitivitate comparabilă cu cea de dinainte de pandemie, perioada ultimelor mari succese comerciale ale Dacia.
Problema nu este doar că România s-a deteriorat, ci că, în acelaşi timp, celelalte uzine ale grupului au avansat.
Acesta precizează că grupul are mai multe variante de a produce un model: la Mioveni, în Spania, în Maroc, în Turcia, iar dacă unul dintre aceste situri se deteriorează şi toate celelalte se ameliorează, „ecuaţia nu este bună”.
„În acest moment mingea este în terenul guvernului, al statului român, care trebuie să aibă o abordare mai transparentă şi mai clară Îmi place fotbalul: statul a degajat mingea în aut. Trebuie să o pună înapoi în teren şi să o joace responsabil. Aştept următoarele cinci luni”, a declarat Mihai Bordeanu.
„Nu suntem trataţi ca un investitor care a pus pe masă 4 miliarde de euro”
Renault a investit peste 4 miliarde de euro în România de la preluarea Dacia, iar uzinele grupului care au primit proiecte noi în ultimii ani, Tanger, Bursa, Novo Mesto, sunt cele în care s-au făcut investiţii de sute de milioane de euro.
Din perspectiva şefului Dacia România, tratamentul aplicat grupului de autorităţile de la Bucureşti nu ţine cont de banii deja investiţi. „Este un lucru pe care l-am discutat cu diverşi reprezentanţi ai Guvernului: noi nu plecăm de la zero. Plecăm de la 4 miliarde de euro investiţi de grup în România.”
„Iar opinia mea este foarte simplă: nu suntem trataţi ca un investitor care a pus pe masă 4 miliarde de euro. Trataţi-ne întâi ca pe un investitor care a pus pe masă 4 miliarde de euro şi apoi discutăm”, a spus Mihai Bordeanu.
Costuri duble la energie față de Spania
Prețurile la energie pe care le plătește uzina sunt mult prea mari, comparativ cu cele din alte locații al grupului Renault.
Întrebat de ZF cât plăteşte uzina pentru energie, Bordeanu a indicat un preţ de 180 de euro/MWh, faţă de 70-80 de euro în Spania.
El a precizat că în 2019, înainte de pandemie, Spania era mai scumpă decât România.
„Nimic bun nu se întâmplă. Nu numai că nu s-a întâmplat până acum, dar nu se întâmplă categoric nici în prezent şi nu avem nicio viziune – aici este, de fapt, cea mai mare durere: să putem face o predicţie pe un orizont de timp până la finalul deceniului.”, a explicat șeful Automobile Dacia.
Grupul caută soluții pentru scăderea costurilor
Dacia va semna săptămâna viitoare un contract pentru montarea de panouri fotovoltaice pe toate acoperişurile disponibile ale uzinei, proiect realizat cu o subvenţie, care va acoperi circa 8% din necesarul de consum şi prin care compania devine prosumator.
Investiţia nu include, momentan, şi stocarea energiei. Un proiect de baterii este doar în discuţie, a precizat Bordeanu.
Oprirea centralei de la Cernavodă din vară nu a afectat producţia, aceasta coincizând cu remontul anual din august.
Producţia de la Mioveni va scădea cu două cifre în acest an, iar de la jumătatea anului trecut au plecat din uzină circa 1.700 de oameni, dintre care peste 700 cu contract pe perioadă nedeterminată, prin planurile de plecări voluntare, a spus Mihai Bordeanu.
Fără un orizont de timp clar, plecările ar putea continua, avertizează acesta.
„Prețurile la energie pe care le plătește uzina sunt mult prea mari, comparativ cu cele din alte locații al grupului Renault.
Întrebat de ZF cât plăteşte uzina pentru energie, Bordeanu a indicat un preţ de 180 de euro” Pai nu poti sa fii si cu dansa-n transa si cu sufletul in rai. Daca inchizi hidrocentrale si termocentrale si mai platesti certificate verzi (taxa pe imbecilitate), apoi importi GNL (ca sa dai moka gaz metan la fratii ukri) de unde ma pretene energie ieftina?
Cel mai politicos si potrivit mesaj, cu scuzele de rigoare: avem prosti si ticalosisi flamanzi in functii publice si tradatori de tara, domnule!!! Vor sa traim cu aer. Doar pe aer nu ne-au pus taxe. Dar vor ca tara asta sa creasca?! Vor guverna si munci singuri in tara asta !!! Vor ordona si vor executa. Distrug tot ce mai producea plus valoare.