Francezul Sebastien Loeb (Citroen DS3) a câştigat Raliul Sardiniei, a 5-a etapă a Campionatului Mondial (WRC), la capătul celor patru probe speciale desfăşurate duminică, în apropierea localităţii Olbia
Septuplul campion mondial a încheiat cursa cu un avans de 11,2 secunde faţă de finlandezul Mikko Hirvonen (Ford Fiesta RS), în timp ce norvegianul Petter Solberg (Citroen DS3) s-a clasat pe poziţia a 3-a, la 23,8 secunde.
Pentru Loeb, aceasta este cea de-a 4-a victorie din carieră în Raliul Sardiniei, după cele din 2005, 2006 şi 2008. Graţie acestui succes, el şi-a mărit avansul faţă de Hirvonen în clasamentul general al piloţilor, în timp ce Citroen a trecut pe primul loc în ierarhia constructorilor.
Câştigătorul ultimelor două raliuri din actuala ediţie a WRC, cele ale Portugaliei şi Iordaniei, francezul Sebastien Ogier (Citroen DS3) s-a confruntat cu probleme tehnice în cea de-a treia zi a competiţiei din Sardinia, clasându-se în final pe poziţia a 4-a, la peste un minut şi jumătate de învingător.