Autorităţile din SUA vor să sancţioneze Bank of America cu 6 miliarde de dolari

O agenţie federală din SUA responsabilă de supravegherea companiilor de creditare ipotecară Fannie Mae şi Freddie Mac vrea să obţină de la Bank of America despăgubiri de 6 miliarde dolari pentru practici de dinaintea crizei financiare, au declarat surse apropiate situaţiei, pentru Financial Times, potrivit Ziarului Financiar

Agenţia Federală pentru Finanţarea Locuinţelor a dat în judecată 17 instituţii de credit, acuzându-le că au încălcat mai multe legi la vânzarea de instrumente financiare garantate prin ipoteci către Fannie Mae şi Freddie Mac. Cele două companii au ajuns în 2008 aproape de colaps, din cauza tranzacţiilor încheiate cu aceste bănci.

Suma vizată de la Bank of America este mai mare decât despăgubirile pe care agenţia federală le-ar primi de la banca JPMorgan în urma unei înţelegeri amiabile record, de 13 miliarde de dolari, a instituţiei de credit cu autorităţile americane într-un caz similar. Agenţia Federală pentru Finanţarea Locuinţelor ar încasa 4 miliarde de dolari din acordul cu JPMorgan, dacă acesta se confirmă.

Bank of America are cea mai mare potenţială expunere dintre cele 17 bănci aduse în faţa instanţei de către ageţia federală, cu instrumente financiare în valoare totală de 57 de miliarde de dolari, faţă de 33 de miliarde de dolari în cazul JPMorgan.

Royal Bank of Scotland are o expunere de 30 de miliarde de dolari şi ar putea primi o amendă de mai multe miliarde de dolari, notează cotidianul britanic, citat de Ziarul Financiar.

Printre instituţiile de credit care ar putea primi amenzi mai mici se numără Credit Suisse, Goldman Sachs şi Barclays. UBS, Citigroup şi divizia financiară a General Electric au încheiat deja acorduri amiabile cu autorităţile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.