Autorităţile somaleze au anunţat, sâmbătă, că l-au eliminat pe liderul al-Qaeda în Africa de Est, Fazul Abdullah Mohammed. Serviciul american FBI oferise pentru capturarea acestuia o recompensă de cinci milioane de dolari.
„Putem confirma informaţia potrivit căreia Fazul Abdullah Mohammed a fost ucis săptămâna aceasta de poliţiştii noştri, în cursul unui control de rutină. După ce am finalizat ancheta, am înmormântat cadavrul”, a declarat un reprezentant al forţelor de securitate somaleze.
Totodată, acest a precizat că Fazul Abdullah Mohammed avea asupra sa un paşaport fals şi alte acte de identitate.
Fazul Abdullah Mohammed a fost unul dintre principalii vinovați ai atentatelorcare au vizat ambasadele americane de la Nairobi şi Dar es-Salaam, din iulie 1998, soldate cu 218 morţi. De asemenea, el a fost implicat în atentatele antiisraeliene de la Mumbasa, din 28 noiembrie 2002, soldate cu 15 morţi.