Doi turiști finlandezi, Joni şi Sara îi laudă pe poliţiştii români. Aflați în România, în seara zilei de 9 aprilie, celor doi le-au fost solicitate actele de identitate de către poliţiştii din Vâlcea, după ce au fost observaţi că încercau să campeze rulota la marginea localităţii vâlcene Racoviţa – sat Copăceni, relatează voceavalcii.ro.
Surpriză însă pentru turiști, agentul şef principal de poliţie Ion Stroescu şi agentul de poliţie Cosmin Fieraru le-au cerut să îi urmeze şi i-au condus să campeze într-un loc împrejmuit. Unul dintre agenţi a oferit cuplului posibilitatea de a campa peste noapte, gratuit, pe un teren aparţinând soţiei sale. Mai mult, ca să aibă energie electrică şi să îşi poată prepara mâncare, poliţistul le-a pus la dispoziţie şi un sistem de iluminare cu baterii.
După trei zile, Joni şi Sara au părăsit judeţul Vâlcea. În semn de recunoştinţă, cuplul a aşternut câteva rânduri pe un bilet destinat celor doi poliţişti vâlceni şi a povestit tuturor cât de încântătoare a fost întânirea lor cu Poliţia Română, postând un filmuleţ şi pe youtube.