Liderul de sindicat de la Avicola SA, Paul Patras, a depus luni, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iaşi, o sesizare prin care cere verificarea unităţii ce aparţine lui Gigi Becali. Motivul: jumătate dintre angajaţi nu şi-au primit salariile de şase luni. "Din luna octombrie 2009, salariile nu se mai dau pe state de plată, ci prin dispoziţii de plată. Este cel mai josnic mod de a acorda salariile şi nu este legal. Circa 50% din cei aproape 250 de angajaţi nu au primit salariile în ultimele şase luni. Angajaţii sunt puşi în situaţia de a se milogi pentru drepturile lor. Este o bătaie de joc totală", a declarat Patras pentru NewsIn.
Acesta a subliniat că salariile pot fi acordate din subvenţia de peste 1,1 milioane lei pe care urmează să o primească Avicola SA Iaşi. Unii dintre angajaţi nu şi-au luat salariile doar pentru că sunt afiliaţi la sindicat. Din cei 250 de angajaţi, liderul de sindicat susţine că 120 de persoane fac parte din sindicatul pe care îl conduce.