Avion de pasageri, prăbușit în Franța

Un Airbus A320 al companiei Germanwings, care avea 150 de persoane la bord, șase fiind membri ai echipajului, s-a prăbușit în Alpii francezi, potrivit AFP. Aeronava aparținea companiei German Wings și avea destinația Dusseldorf-Barcelona.

ACTUALIZARE: Nimic întreg

Echipele de salvare sosite marți în Alpii francezi la locul prăbușirii avionului Airbus A320 al companiei low-cost Germanwings nu au mai găsit nicio bucată întreagă din fuselajul sau aripile aparatului, nici corpurile neînsuflețite ale celor aflați la bord nemaifiind întregi, a declarat agenției Reuters un procuror din orașul Marsilia.

Update: Niciun supraviețuitor

Alain Vidalies, secretar de stat în Ministerul Transporturilor din Franța, a anunțat că „nu există niciun supraviețuitor” în urma prăbușirii avionului, potrivit AFP.

Vidalies a mai informat că elicoptere de salvare au localizat resturi ale fuselajului și câteva cadavre în zona în care s-a prăbușit avionul companiei Germanwings, în departamentul Alpes de Haute Provence, potrivit EFE.

Echipele de salvare au fost deja puse în alertă pentru a se deplasa la locul prăbușirii, inaccesibil pe șosea.

Accidentul aerian s-a produs în zona localității Digne. Ministerul francez de Interne a anunțat că au fost găsite fragmente ale aparatului nu departe de Barcelonnette (sud-est). Aeronava a dispărut de pe radar la ora 11:00.

Președintele Franței, Francois Hollande, a declarat că este puțin probabil să existe supraviețuitori, informează AFP și DPA.

„Condițiile accidentului ne fac să credem că nu există supraviețuitori”, a spus Hollande, citat de EFE.

Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat cu privire la incidentul aviatic

Potrivit MAE, misiunile diplomatice ale României din Spania, Franța și Germania au inițiat demersuri în regim de urgență pe lângă autoritățile celor trei state pentru a verifica dacă pe lista de pasageri se află și cetățeni români. De asemenea, se întreprind demersuri pe lângă conducerea companiei aeriene GermanWings pentru verificarea existenței vreunui cetățean român la bordul aeronavei prăbușite.

Aurescu a activat celula de criză a MAE

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus, marți activarea celulei de criză a MAE, prin intermediul căreia este gestionată activitatea tuturor misiunilor diplomatice române implicate în obținerea informațiilor.

„Consulul general al României la Barcelona a solicitat sprijinul sub-delegatului guvernului spaniol și directorului Aeroportului din Barcelona în vederea verificării informațiilor cu privire la existența vreunui cetățean român la bordul aeronavei prăbușite și pentru obținerea listei de pasageri. Totodată, o echipă consulară mobilă din cadrul Oficiului consular Barcelona s-a deplasat la aeroport în vederea obținerii unor informații concrete privind cetățenia victimelor, urmând să aibă întrevederi în regim de urgență cu oficialii spanioli”, adaugă MAE în comunicatul citat.

Conform comunicatului, în paralel cu demersurile inițiate la Barcelona, Ambasada României la Berlin a solicitat sprijinul Ministerului federal al Afacerilor Externe și companiei GermanWings pentru transmiterea listei de pasageri.

De asemenea, Ambasada României la Paris a inițiat un demers similar la Ministerul Afacerilor Externe al Franței, iar la nivelul Ministerului Afacerilor Interne din Franța a fost creată celula interministerială de criză, pentru gestionarea incidentului.

Despre victimele accidentului aviatic din Franța

Germanwings operează zboruri şi din România

Reacții după vestea accidentului de avion din Franța

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.