Avion militar american prăbușit

Un avion de transport militar american C-130 s-a prăbușit pe un aerodrom din Afganistan vineri la scurt timp după miezul nopții (19.30 GMT joi), ucigând toate cele 11 persoane la bord, a anunțat armata americană, adăugând că nu au existat informații asupra unui foc inamic în acel moment, informează Reuters, citată de Agerpres. Un bilanț inițial indica zece morți.

Cauza prăbușirii la aerodromul din Jalalabad este anchetată, a declarat un purtător de cuvânt, refuzând să excludă posibilitatea că ar putea fi morți sau răniți la sol.

Șase membri ai serviciului militar american și cinci civili antreprenori angajați de forța internațională în Afganistan condusă de SUA au fost uciși în accident.

Accidentul s-a produs la câteva ore după ce trupele afgane au recucerit joi centrul orașului strategic din nord Kunduz, pe fondul unor lupte grele cu militanții talibani, la trei zile după ce au pierdut capitala provinciei.

Talibanii au revendicat vineri prăbușirea avionului de transport militar american C-130 în estul Afganistanului, relatează France Presse.

„Mujahedinii noștri au doborât aparatul american la Jalalabad”, afirmă pe Twitter purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.