Avionul dispărut, de negăsit de două zile

La aproape două zile de la dispariția sa, avionul plecat din Malaysia cu 239 de persoane la bord care trebuia să ajungă la Beijing nu a fost încă găsit.

Ministrul malaysian al Transporturilor Hishammuddin Hussein a anunțat duminică că Malaysia examinează ipoteza teroristă după dispariţia inexplicabilă a avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, la scurt timp după decolare în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

Cel puţin doi pasageri care au folosit pentru îmbarcare paşapoarte europene furate, generând temeri privind un atentat. „Paralel, au fost mobilizate serviciile noastre de informaţii şi, bineînţeles, au fost informate agenţiile de contraterorism (…) ale tuturor ţărilor vizate”, a declarat ministrul.

Autorităţile nu excludeau duminică dimineaţă posibilitatea că aeronava să fi fost capturată de terorişti. Cel puţin doi pasageri se aflau la bordul aeronavei având paşapoarte false.

Unul dintre pasagerii care au fost înregistraţi la bord este un italian pe nume Luigi Maraldi care însă nu se afla în acel avion. Acesta se află în Thailanda, de unde a  telefonat familiei, ceea ce înseamnă că altcineva de la bord s-a folosit de identitatea sa, furându-i paşaportul. Informația a fost confirmată de autoritățile italiene.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu un pasager austriac, al cărui nume nu a fost comunicat.

La anchetă participă şi FBI. Americanii, care aveau trei cetăţeni la bord, au trimis agenţi FBI, subliniind că în acest stadiu nu există nicio dovadă de terorism.

UPDATE Posibile rămăşiţe ale avionului au fost văzute în largul Vietnamului, a declarat duminică seara un oficial vietnamez.

„Un avion vietnamez a anunţat că a descoperit două bucăţi, care par să apaţină unui avion” în largul insulei Tho Chu, a declarat  oficialul pentru AFP, sub acoperirea anonimatului.

Aeronava ar fi făcut cale întoarsă

Analiza semnalului avionului Boeing 777 de pe aparatele radar indică faptul că aeronava malayeziană dispărută ar fi făcut cale întoarsă la scurt timp de la decolare, a declarat duminică un înalt oficial al forțelor aeriene ale țării, transmit AFP și Reuters.

Generalul Rodzali Daud, șeful forțelor aeriene malayeziene, a precizat că, după analiza graficelor de pe aparatele radar, „există posibilitatea ca avionul să fi făcut cale-ntoarsă”.

Dar directorul Malaysia Airlines, Ahmad Jauhari Yahya, a subliniat că sistemele de alertă ale avionului Boeing s-ar fi declanşat. „Când avionul se întoarce în zbor, pilotul nu poate continua aşa cum era prevăzut”, a adăugat el, subliniind că autorităţile sunt „perplexe”.

Operațiunile de căutare maritimă și aeriană a aeronavei nu au putut localiza până în prezent epava aparatului Boeing 777.

Directorul executiv al companiei aeriene malayeziene, Ahmad Jauhari Yahya, a menționat că avionul a pierdut contactul cu turnul de control într-o zonă dintre estul Malayeziei și sudul Vietnamului, fără a anunța apariția de probleme, și nu s-a mai restabilit comunicarea cu turnul de control.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.