Avocat: Ucigaşul de la Toulouse a fost folosit de serviciile secrete şi apoi lichidat

Avocata algeriană angajată de familia presupusului autor al crimelor de la Toulouse şi Montauban a declarat că are probe care arată ca tânărul Mohamed Merah a fost nevinovat şi a fost “lichidat” de poliţie, fiind folosit de serviciile secrete ale Franţei. “Merah a fost manipulat şi utilizat în aceste operaţiuni de serviciile franceze şi apoi a fost lichidat, pentru ca adevărul să nu iasă la lumină”, a spus avocata Zahia Mokhtari.

Avocata a mai declarat că poliţiştii i-au refuzat lui Merah accesul la presă, atunci când acesta a spus că doreşte să vorbească cu ziariştii.

“Deţinem două înregistrări video identice de 20 de minute fiecare în care Mohamed Merah le spune poliţiştilor “de ce mă ucideţi?” (…) “sunt nevinovat!””, a declarat avocata Zahia Mokhtari, care urmează să sosească în Franţa pentru a depune plângere în acest caz.

“Persoanele care s-au aflat în inima evenimentelor şi care doresc ca adevărul să iasă la lumina mi-au trimis aceste înregistrări”, a spus avocata din Algeria. Ea a mai precizat că “va transmite justiţiei din Franţa o primă listă cu trei nume, cele ale unui responsabil din serviciile franceze şi ale altor două persoane de naţionalitate diferită, care au lucrat împreuna cu Mohamed Merah.” Aceste trei persoane ar urma să fie audiate.

De cealaltă parte, Procurorul general Francois Molin declară că nu poliţiştii din forţele speciale Raid au lansat atacul în care Merah a fost ucis, ci acesta din urmă. Şeful contraspionajului francez, Bernard Squarcini infirmat, la rândul său, speculaţiile din presă potrivit cărora Merah ar fi călătorit în Afganistan şi Pakistan acoperit de serviciile secrete franceze.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.