Laura Voicu, avocata fostei şefe a DIICOT Alina Bica, a fost adusă joi după-amiază cu mandat la DNA.
Avocata a fost adusă la DNA de poliţişti care au pus în executare mandatul.
Întrebată de ziariști în ce dosar a fost citată, aceasta a răspuns: „Se pare că într-al meu”.
UPDATE Avocata Alinei Bica Laura Voicu este urmărită penal pentru că a atestat ilegal că un bărbat este avocat stagiar în Baroul Bucureşti şi l-a trimis să o reprezinte la DNA, într-un dosar în care fosta vicepreşedintă a Asociaţiei „Tineri Pentru Viitor”, Ioana Deaconu, este arestată preventiv, potrivit unor surse judiciare.
Laura Voicu este avocata fostei şefe a DIICOT Alina Bica în ambele dosare în care aceasta a fost trimisă în judecată, respectiv cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP şi cel disjuns dintr-acesta, în care este suspectată, printre altele, de favorizarea lui Ovidiu Tender în dosarul RAFO-Carom.