Baconschi, salamaleicum şi un praz portocaliu!

Zilele trecute, ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a făcut un mini-turneu în două ţări arabe – Egiptul şi Tunisia – ambele aflate în plină perioadă de tranziţie după eliminarea de pe scena lor politică a foştilor preşedinţi Hosni Mubarak şi, respectiv, Ben Ali. Precizând acest ultim amănunt, vreau să spun de la început că este vorba de un turneu ratat, de o călătorie fără perspective concrete în plan bilateral, regional şi internaţional, de un fel de a ne afla în treabă atâta vreme cât, în ţările respective, lucrurile sunt departe de a fi clarificate, ele pendulează de la o zi la alta, forţele politice nu sunt clare şi coagulate, mişcările islamiste, precum Fraţii Musulmani şi gruparea Ennahda, au reapărut oficial în prim plan, iar data alegerilor democratice încă nu s-a fixat definitiv. Este adevărat, în Tunisia, ele fuseseră programate iniţial pentru 24 iulie, dar, din cauza situaţiei foarte complicate, au fost amânate pentru octombrie. În ce priveşte Egiptul, situaţia pre-electorală este la fel de neclară. Chiar înainte ca Baconschi să ajungă la Cairo, în ziarul „Al Charouk”, premierul Essam Charaf se pronunţa pentru amânarea lor – idee reluată şi duminică într-o declaraţie televizată. Propunerea lui este respinsă de Fraţii Musulmani, reveniţi în forţă în prim planul actualităţii egiptene, dar este agreată de alte partide, care arată că nici măcar legea electorală nu este finalizată, în vreme ce armata vrea să predea puterea civililor până la finele anului. Aceste alegeri ar trebui să aibă loc în septembrie.

Pornind de la elementele citate, şi de la altele, care arată că, pe scurt, că este o situaţie confuză şi plină de incertitudini privind viitorul lor imediat, te intrebi în mod firesc ce interlocutori a putut avea Baconschi în cele două capitale arabe şi ce efecte viabile au acele convorbiri, atâta vreme cât e vorba de autorităţi de tranziţie, care în mod aproape cert nu se vor regăsi în viitoarele structuri de putere alese liber, aşa cum se preconizează la Tunis ori Cairo. Da, mi s-ar putea răspunde, dar, la jumătatea lunii martie, acolo au fost în vizită şi secretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi Allain Juppe, şeful diplomaţiei franceze. Este foarte corect, numai că este vorba de călătorii cu semnificaţii aproape total diferite atâta vreme cât SUA şi Franţa sunt ţări implicate directe în schimbările survenite în cele două ţări şi, într-un fel, în declanşarea „primăverii arabe”, aşa încât contactele cu „conducătorii de tranziţie”, cum îi numea Hilklary Clinton, erau mai mult decât obligatorii pentru interesele lor în zonă. La toate acestea se adaugă şi situaţia tot mai confuză a intervenţiei NATO în Libia, iar o discuţie cu liderii ai rebelilor libieni aflaţi în special la Tunis, cât şi cu oficialităţi imterimare din Tunisia şi Egipt pe această temă era mai mult decât necesară. Ori, cel puţin din câte ştim noi, elementele de mai sus nu se regăsesc şi în cazul României. În atare împrejurări, Baconschi s-a trezit transmiţând la Cairo şi Tunis ceea ce putea face perfect de la Bucureşti – adică „un semnal politic de sprijin şi solidaritate cu cele două popoare şi cu noile autorităţi”, bla-bla-bla. Dar, atât pe noi, cât şi pe gazdele sale, cel mai mult cred că ne-a frapat faptul că, „având în vedere experienţa recentă de tranziţie a României şi capacitatea de EMPATIE ŞI ÎNŢELEGERE (subl. ns) a transformărilor complexe democratice”, ministrul Baconschi a vorbit despre felul în care ţara noastră poate acorda sprijin în actualul proces din cele două ţări, cum preciza un comunicat al MAE român. Dincolo de platitudinile perfecte ale comunicatelor emanate de MAE, acestea se disting şi prin preţiozitatea unor vorbe sau prin formulări hilare – „Teodor Baconschi a DESCHIS, la Cairo, PRIMA ETAPĂ a unui turneu de 4 zile în Africa de Nord”; în convorbirile cu omologul său tunisian a fost abordată şi situaţia din Africa de Nord (….), ţara noastră având un rol „DE FACILITATOR AL DIALOGULUI” între state precum Tunisia şi UE, după cum a menţionat ministrul Baconschi, transmitea Agerpres; „în acest cotext, s-a agreat ideea înfiinţării unei LINII AERIENE Bucureşti-Tunis pentru a ÎNLESNI DIALOGUL DINTRE CELE DOUĂ COMUNITĂŢI DE AFACERI”, precizează un comunicat MAE. Comentariile sunt de prisos, dar ele nu pot evita evidenţierea sfertodoctismului ( nu semidoctismului!) colaboratorilor lui Baconschi, un fel „preţioase ridicole” ale vremurilor noastre!

Cât priveşte interlocutorii săi din cele două capitale vizitate, pe unii i-am menţionat deja, fiind vorba de omologii săi. La Cairo, el a mai discutat şi cu Amr Mussa, secretarul demisionar al Ligii Arabe, cu un veceprim ministru al cărui nume comunicatul MAE îl ţine secret, şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Egipt. Nu l-a primit nici premierul Essam Charaf şi nici preşedintele Consiliului Militar Suprem, Mohammad Hussein Tantawi, care deţine postul de şef al statului egiptean. În schimb, în Tunisia, Baconschi a fost mai norocos, l-a primit premierul Beji Caid Essebsi, dar nu şi preşedintele interimar Fouad Mebazaa. Sunt amănunte aparent protocolare, dar ele arată importanţa acordată acestei vizite a lui Baconschi de către cele mai înalte oficialităţi din statele respective. Ca unul care, în ultimii ani, am însoţit mai mulţi şefi ai diplomaţiei române în vizită în ţări arabe ori Israel, sau am vizat ştiri referitoare la atare călătorii, trebuie să remarc că, în mod abişnuit, aceştia, fie ei de la PSD ori PNL, erau primiţi de cele mai înalte autorităţi din acele tări – preşedinte sau rege, premier, şefii Parlamentelor-, iar acestea erau dialoguri politice consistente privind probleme bilaterale, regionale şi internaţionale. Q.e.d.

Acum, la Cairo şi Tunis, Teodor Baconschi a fost primit cu ospitalierul salut arab „salamaleicum!”. Totodată, faptele arată că acestui frumos salut i s-a adăugat discret şi finalul unei tradiţionale urări româneşti, adaptată însă şi sunând astfel: „Salamaleicum şi un praz portocaliu !” Adică exact ce merita…

P.S. Un succes diplomatic tot a obţinut Baconschi în aceste zile: fosta sa colegă e-mailuri speciale, Manuela Vulpe, rechemată urgent de la postul de ambasador în Mexic, în 2007, de preşedintele Băsescu din cauza unor dezvăluiri de presă, a fost nominalizată ambasador în Argentina! Oare, acum, actualul şef al diplomaţiei române va semna telegramele destinate acesteia ca odinioară e-mailurile: adică, aşa cum scria atunci presa, „pusi, Teodor”?