Bancherii care au „rezolvat” criza greacă

În timp ce îi aştepta pe creditorii privaţi ai Greciei să accepte pierderi şi mai mari din datoriile pe care le aveau de recuperat, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, 70 de ani, juca sudoku pe iPad. Însoţit de consilierii săi, Schaeuble, fost ministrui de Interne şi pentru Afeceri Speciale în guvernul Helmut Kohl, ţintuit într-un scaun cu rotile din 1990, în urma unui atentat, nu părea deloc afectat de negocierile dramatice dintre echipa guvernului grec şi creditorii privaţi. În cele din urmă, ministrul german a obţinut ce a dorit, scrie Reuters într-un articol care prezintă cealaltă faţă a procesului de salvare a Greciei de la faliment.

La organizarea negocierilor au lucrat intens oamenii din spatele cuplului Merkel-Sarkozy. Corsicanul Xavier Musca este seful administraţiei prezidenţiale din Franţa. Musca şi Sarkozy au fost colegi la Ecole Nationale d’Administration. Este unul dintre puţinii membri ai echipei prezidenţiale cărora li se permite să-l tutuiască pe Nicolas Sarkozy pe coridoarele de la Elysee. Partenerul de la Berlin al lui Xavier Musca este Nikolaus Meyer-Landrut, şeful direcţiei europene a Cancelariei germane, un diplomat de carieră care şi-a obţinut doctoratul cu teza „Unificarea franceză şi germană”.

Discuţiile finale pentru împrumutul de 130 de miliarde de euro acordat Greciei au avut loc la etajul al şaptelea al clădirii Justus Lipsius a Consiliului UE de la Bruxelles. Statele nordice din zona euro au cerut o mai mare participare a sectorului privat la salvarea Greciei. „Nu a existat senzaţia că atmosfera va imploda şi că negocierile vor eşua, dar acestea s-au blocat de multe ori”, spune un oficial care a participat la discuţii.

Totul a început în iulie 2011, când băncile au acceptat o ştergere a 21% din datoriile Greciei. În octombrie, procentul s-a ridicat la 50%, iar în cele din urmă a depăşit această cifră. Investitorii au fost reperezentaţi de directorul Institutului Financiar Internaţional, americanul Charles Dallara, 62 de ani, fost membru în administraţia George W. Bush şi apoi director al bancii J.P. Morgan, imprumutată de aceeaşi administraţie Bush pentru a trece peste criza financiară.

Dallara s-a cazat de nenumărate ori la Grande Bretagne Hotel din Atena, chiar în zona epicentrului protestelor. Echipa de negociatori nu s-a simţit niciodată ameninţată, scrie Reuters, ci mai degrabă într-o închisoare bine păzită. Bancherii erau plictisiţi de a lua masa în acelaşi hotel şi de prea multa aşteptare, iar Dallara obişnuia să meargă pe Acropole şi să cumpere cărţi pentru a-şi umple timpul.

Alături de Dallara s-a aflat mereu Jean Lemierre, consilier al BNP Paribas, cel mai mare creditor privat al Greciei. Pentru Lemierre nimic nu a părut nou în aceste negocieri. El a condus BERD şi „clubul de la Paris” al creditorilor care au „rezolvat” problema datoriilor statelor latino-americane şi africane. Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet a condus acelaşi Club de la Paris. Acum, „Clubul” este prezidat de Xavier Musca.

În spatele celor doi finanţişti s-a aflat elveţianul Josef Ackerman, preşedintele Institutului Financiar Internaţional şi preşedinte al Deutsche Bank. Plătit cu circa zece milioane de euro anual, acest colonel în rezervă al armatei elveţiene „a fost omul invizibil de la masa negocierilor”, spune o sursă citată de Reuters.

Pentru creditorii privaţi ai Greciei, acordul la care s-a ajuns pe 20 februarie nu este mulţumitor, însă unii oficiali consideră că aceştia au scăpat usor. „Au făcut o înţelegere bună. Vor putea primi înapoi aproape 50%. Având în vedere alternativa, asta e bine”, spune un oficial citat de Reuters.

De cealalta parte, guvernul grec a fost reprezentat de Petros Christodoulou, un bacher cu studii la Columbia University şi trecut prin experienţa Goldman Sachs şi J.P. Morfan, devenit recent şef al Agenţiei datoriei publice în guvernul Lucas Papademos. Acesta din urmă este cel care a introdus Grecia în zona euro. Actualul premier fost guvernator al băncii centrale în perioada 1994-2002 si apoi vicepresedinte al Bancii Centrale Europene. Echipa greacă a fost comletată de ministrul de Finanţe Evangelos Venizelos, un profesor de drept constituţional, membru al Partidului Socialist, considerat de Financial Times drept cel mai slab ministru de Finanţe din UE în 2011.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.