Bani pe chefuri și pomeni, în loc de RADET

Regia de termoficare a Capitalei are pierderi anuale de aproape 20 de milioane de euro, iar pierderile de căldură din rețea sunt cam de 30%. Regia are nevoie de investiții de circa 70 de milioane de euro pe an. Într-o solicitare făcută autorităților locale de către RADET, de suplimentare a subvenţiilor, se arată că a scăzut şi este în continuă scădere consumul de energie termică al clienţilor, ceea ce a dus la reducerea cantităţii de energie preluată de la sursele de energie termică şi la scăderea randamentului instalaţiilor RADET şi la creşterea pierderii tehnologice. Astfel, sunt necesare investiţii majore pentru înlocuirea conductelor vechi şi refacerea izolaţiei cu materiale mai performante, racordarea de noi clienţi la sistemul de termoficare sau redimensionarea conductelor, precum şi identificarea zonelor din sistem care au devenit ineficiente economic în urma debranşărilor. Se mai menţionează că prima tranşă din suma de 80,3 milioane de lei ar urma să fie plătită până la finalul lunii, cele 40 de milioane fiind cerute „cu celeritate, pentru depăşirea situaţiei critice din punct de vedere financiar”. În timp ce căldura Capitalei este pusă în pericol de situația RADET dar și cea a ELCEN, producătorul de energie termică, aflat în proprietatea statului, prin Ministerul Energiei, Primăria Capitalei cheltuie pentru diverse pomeni, bâlciuri și pentru Catedrala Mântuirii Neamului 25 milioane de euro pe an. Adică o treime din ceea ce-i trebuie RADET să se pună pe picioare.

Primarul Gabriela Firea a declanșat în ultimele zile un atac fără precedent la adresa lui Liviu Dragnea, șeful PSD, pe care îl acuză că se opune fuziunii ELCEN-RADET, măsură care, spune edilul șef, va salva situația căldurii din București. „Ce solicităm Guvernului? Asigurarea cesiunii sau a subrogării creanţelor deţinute de ANAF împotriva ELCEN. Votarea planului de reorganizare a ELCEN de către ANAF dacă la şedinţa adunării creditorilor din 24 septembrie nu se adoptă planul, ELCEN intră în faliment, cu conscinţe dezastruoase pentru termoficarea din Capitală. Plafonarea preţului la gaze naturale deoarece preţurile de achiziţie sunt în continuă creştere, ceea ce va pune presiune pe bucureşteni. Ajustarea raporturilor preţurilor la gazele naturale plătite de clienţii casnici şi de către clienţii industriali. Modificarea structurii tarifului de conducere, transport şi distribuţie a agentului termic”, a explicat Gabriela Firea. Primarul mai spune că de când este primar general a trăit „o adevărată epopee” în ceea ce priveşte subiectul fuziunii RADET-ELCEN, măsură care este prevăzută în programul de guvernare PSD. „Am trăit o adevărată epopee de când am venit la Primăria Capitalei, în ceea ce priveşte fuziunea RADET-ELCEN. Ea se află şi în programul de guvernare. Iată care este moftul Gabrielei Firea: să creadă în programul de guvernare, să îndrăznească să creadă în programul de guvernare. Noi am fost tot timpul prezenţi în grupurile de lucru şi ne-am făcut partea de răspundere prin toate hotărârile luate în CGMB, prin plata în avans a gazelor, prin faptul că am înfiinţat o companie municipală pentru preluarea pieţei. Asta în condiţiile în care toate CET-urile au fost transferate gratuit la primării. Primăriei Generale nu doar că i se cer bani, dar nici aşa până acum nu s-a putut rezolva absolut nimic. Şi nu e vorba de 10 oameni, ci de peste 1 milion de oameni care sunt clienţi RADET, despre toate şcolile, spitalele, unele ambasade. Iată care este moftul Gabrielei Firea şi dorinţa de a aduce în debzatere subiecte derizorii”, a adăugat primarul Capitalei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4607 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Firea să dea din banii ei personali Catedralei Neamului pomana ! Iar biserica se ocupa mai bine de gradinite si camine pentru seniori decat sa construiasca singurul opium folosit de săracii Romaniei ( 85% din populatie )

  2. ptr asta o fi avand ceva de spus madama de la primarie ?! ca altfel ii mege melitza pe unde vrei si pe unde nu vrei !

  3. In sfarsit, cineva spune lucrurilor pe nume. A aruncat cu banii in pomeni si circ, dar…”mahalaua” a mai dat bani de la primarie si televiziunilor, muuulti bani pentru asa-zisa pastila „Centenar”. D-aia apare in prime time la toate. N-o intreaba nimeni cum risipeste banii si pe urma se plange ca nu poate rezolva RADET-ul?? Mai avem o curte de conturi? Opozitia nu e in stare sa arate in PSD un vinovat autentic pentru ca-i convine partitura cantata de Firea? Mai, sa fie, si cu opozitia asta!

  4. am tot avertizat că panarama asta nu ştie altceva decât gargară şi paranghelii pe banii noştri. Se tot zvoneşte că la iarnă va fi inaugurată instalaţia de încălzire globală, aşa că radetul poa’ să dea faliment…şi împreună cu elcen să fie date cadou veoliei, întru jupuirea noastră cea de toate zilele…

  5. Pai, este normal! D-na Firea a intrat in campanie electorala pentru un nou mandat de primar general al capitalei ! D’ aia face pomeni pe banii bucurestenilor , musca in dreapta si-n stanga pe cei din conducerea PSD , care au promovat-o , d’aia promite cetatenilor capitalei realizari „marete ” , in viitorul postelectoral ! E usor de descifrat , dar nu stiu daca o sa-i iasa !

    • Cred ca articolul si-a atins tinta.Hai sa ne injuram,sa ne scuipam, sa ne batem, sa ne aratam muschii,intrun cuvant sa ne dezbinam.Ar fi bine linistiti, cand bem cafeaua dimineata sa ne intrebam,care bogatii ale acestei tari mai aduc bani in buzunarele populatiei.

  6. Cred ca articolul si-a atins tinta.Hai sa ne injuram,sa ne scuipam, sa ne batem, sa ne aratam muschii,intrun cuvant sa ne dezbinam.Ar fi bine linistiti, cand bem cafeaua dimineata sa ne intrebam,care bogatii ale acestei tari mai aduc bani in buzunarele populatiei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.