Baronul de Olt se dezice de „voievodul” de la Caracal

UPDATE Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat a decis suspendarea primarului Ion Doldurea din partid.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a afirmat, sâmbătă, că i-a spus primarului de la Caracal, Ion Doldurea, să se autosuspende din Partidul Social Democrat, în contextul în care fiul acestuia deţine staţia GPL unde au avut loc exploziile în urma cărora au murit doi oameni şi au fost zeci de răniţi.

„Primarul de la Caracal, eu l-am rugat să candideze pentru PSD, pentru că am avut doi primari care nu şi-au făcut treaba în cele două mandate anterioare şi l-am rugat să candideze. Nu cred că am o legătură politică cu primarul de la Caracal. În rest, pe Doldurea sau pe copiii lui, nu cunosc pe niciunul”, a arătat Stănescu.

De asemenea, Stănescu a spus că nu a vorbit niciodată cu fiul primarului, Ionuţ Doldurea.

„Cu primarul de la Caracal am vorbit la telefon, i-am zis că e bine să se autosuspende din partid până organele de anchetă îşi fac datoria şi mai mult şi eu spun acelaşi lucru – organele statului să îşi facă datoria. Cine e vinovat să plătească”, a arătat el.

„Toţi avem copii. Dacă mă întrebaţi pe mine, fiul meu, nu ştiu ce face fiul meu, pentru că are 36 de ani. Vom analiza la momentul respectiv (…) Nu ştiu dacă primarul de la Caracal se întâlnea cu fiul de două-trei ori pe an”, a mai spus secretarul general al PSD.

Sâmbătă are loc, la Palatul Parlamentului, şedinţa Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat (11,00), urmată de reuniunea Grupurilor Parlamentare ale PSD.

Primarul din Caracal, Ion Doldurea, a anunţat săptămâna trecută că a luat decizia de a se suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută.

Ion Doldurea este unul dintre cei mai mari donatori ai PSD.

Business-ul familiei Doldurea totalizează 1,2 mld. lei în piaţa de GPL și este derulat prin intermediul a şase companii, patru dintre acestea fiind înregistrate în Caracal.

Primarul Ion Doldurea apare pictat, alături de fiii săi și soția lui, într-un tablou alături de dinastia domnitorilor feudali ai familiei Basarabilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

16 Comentarii

  1. Da, oare de ce nu s-a pus sechestru pe toate bogatiile acestor primari si patroni evident vinovati, pentru a se plati despagubirile cuvenite tuturor celor nenorociti de ei. Si de ce nu au fost retinuti toti preventiv, ca sa nu dispara. PS:Exista si sechestru extins peste tot unde au ascuns averea.

  2. Hmm..Stanescu.Altul cu mustati,frizura si barbuta a la Ciolacu,marele barosan al partidului.Toti il copie pe safu,par astfel mai ,,inteligenti,,si cu greutate la public.Nenorocierea noastra ca tot timpul incompetentii sunt ,,descoperiti,,doar cand se intampla vreo tragedie,pana atunci sunt doar membri de vaza a partidului muncitoresc.Ru-si-ni-ca.Hai ca o dau in liberalism de acum,m-am prostit de tot dupa atatea aparitii la tv color.

  3. voevodul de Caracal e pe locul 7 in ‘top ten’ donatori PSD,are in fata alti 6 escroci

  4. Minunile Sfintei Securităţi!

    Din tractorist – l-a făcut baron!

  5. „DURA LEX SED LEX”parca suna dictonul latin,nu ?Se poate aplica si celor care sunt autorii morali ? Or ei sunt „curati”. au trecut pe la „Nufarul” ? cu asa „giustitie”doar atit : „Adio si nu am cuvinte”!

  6. Bag sama că epicentrul Olteniei este la Caracal! Cică a fost cel mai bun primar! Jigodie la jigodie trage și păduche la păduche! Unde sunt oltenii mei? Jumătate în C.A.P, jumătate in C.C.! Huuo jigodiilor hoațe!

  7. Cu atitia baroni, baroneti, contese si chiar si „voievozi”, sa nu se termine ca in Revolutia Franceza, cu capatini care se rostogoleau, in aplauzele multimii strinse, in colbul din Place Concorde …

  8. ‘ Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat a decis suspendarea primarului Ion Doldurea din partid.’, vin alegerile și Stănescu are nevoie de sponsorizări iar Ciolacu a acceptat.

  9. Va salut ! Domnul Paul Stănescu sa _și vadă de treaba dumnealui nu sa se spele pe mâini. Ce , dacă ar fi cunoscut întreaga familie Doldurea, i_ar fi luat cineva acum gatul ? Nu. Lașitate și minciuna , caracteristice familiei și muschetarilor Ciocan. Multa sănătate și tot ce va doriți ! Votez din 1990, dar m_ati pierdut de client. Rușine sa va fie !

  10. Ursarii se apara si se protejeaza intre ei, romanii puri, sub nicio forma. Daca atasezi poze ale ursarilor din politica romaneasca, te socheaza cine au ingenuncheat, distrus si vandut tara, cine sunt marii milionari care omoara cetatenii pentru a-si atinge scopurile personale si de grup.

  11. Pai si de ce e responsabil primarul din Caracal pentru ce face fiul major? Nu e nicio proba dar da bine la prostime. Care prostime cica vrea capitalism dar cand vede ca un primar si-a facut un hotel si un restaurant ar vrea de fapt sa fie nationalizate ca in 1947! Prostimea o sa aiba primari USR care n-au facut nimic in viata lor decat activism la ong-uri finantate de dusmanii Romaniei. Asa cum prostimea a vrut pe Iohannis care nu facuse nimic in Sibiu. Propaganda ii numeste pe toti oamenii de afaceri romani baroni si pe aia straini investitori!

  12. Baroneii ăștia cu cefe de porc din psd pnl sunt trădătorii și căpușele României ,aranjamentele dintre ei i-ar face invidioși și pe cei din Cosa Nostra

  13. tractoristulde olt , CE TRAGE SFORILE IN UMBRĂ, A LUCRAT-O PE DANCILĂ PE CARE A AMENINTAT-O C-O DISTRUGE, i-a alungat pe serban nicolae si l plesoianu, a tolerat-o pe frirea in conflict cu ps3, negoiță, a numit-o pe sefa curtii de apel craiova , secretar de stat si vice la cons legislativ, acum s se dezice de primarii bagati de el in fată, marii sponsori ai sai si psd??mars la pensie tractoristule

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.