Băsescu: 99,9% nu va fi o agresiune a Rusiei împotriva României

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit din nou, duminică, la Cotroceni, despre Summit-ul NATO de la Newport, susținând că după această reuniune România a devenit o ţară care va fi apărată în orice scenariu în care ar fi atacată. Băsescu a susținut că în urma summit-ului NATO și România are un plan de contingență și un plan acțiune în cazul unor atacuri de tip terestru, aerian sau naval.

„Unde am fost înainte de summit și unde suntem după. De pe tot flancul estic erau Polonia și țările baltice care aveau un plan de contingență și implicit plan de acțiune. Partea de sud a flancului estic reprezentată de Turcia avea de asemenea un plan de acțiune în cazul în care Turcia ar fi fost atacată. România și Bulgaria nu aveau un astfel de plan pentru că erau considerate în afara riscurilor de atac militar. Și România are după acest summit un plan de contingență, un plan de acțiune în cazul în care este atacată în condițiile în care militarii de la NATO au elaborat scenariile prin care securitatea Romaniei ar putea fi afectată. Scenariile se referă la: atac de pe mare, atac terestru atac de aviație”, a spus Băsescu.

În opinia lui Băsescu, „România este în momentul de față o țară care va fi apărată în orice scenariu în care ar putea fi atacată”.

În context, acesta a afirmat, duminică, că 99,9% nu va fi o agresiune din partea Federaţiei Ruse împotriva României, dar rămâne restul, care ţine de un eventual comportament iraţional al acelei ţări, astfel încât este bine că există, după Summit-ul NATO, un plan pentru apărarea României.

Băsescu l-a contrazis totodată pe președintele ucrainean Petro Poroshenko care a declarat ca Rusia poate cuceri inclusiv Bucurestiul. „Îl contrazic fără drept de apel. Oricât ar fi Rusia de mare putere, nu poate face față la 28 de state în care intră SUA, Marea Britanie, Germania… Nu aș vrea să considere cineva că este o reacție la declarația dânsului de ieri, dar vreau să vă asigur că acest scenariu nu este valabil. Nu poate fi invocat în viața curentă”, consideră Traian Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.