Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a atacat în termeni extremi de duri pe fostul președinte Traian Băsescu, sugerându-i să-și potolească acțiunile pe care le întreprinde peste Prut.
„Pentru ceea ce face Traian Băsescu în Republica Moldova, în orice altă țară care se respectă, serviciile de securitate, în interesul statului, îl luau de șchircă și îl aruncau după gard”, a declarat Dodon la NTV Moldova, citat de portalul Unimedia.info.
„Băsescu a luat câteva șuturi în fund de la electorat și acum vine să ne facă nouă reguli. Du-te și fă reguli la tine acasă dacă ești așa de deștept, ce cauți tu în Republica Moldova? Speri că aici are să te voteze lumea și o să fii mare erou? În primul rând, n-are să te voteze, că nu ești cetățean al RM, eu i-am anulat cetățenia și o să i-o mai anulez (…) Băsescu trebuie să înțeleagă că el o să stea după gard, în România vroiau să-l pună la pușcărie, el trebuie să se linișteacă. Dacă nu înțelege acest lucru acum, o să înțeleagă mai târziu, nu-i amenințare”, a mai afirmat liderul moldovean.
Ăsta ar trebui să stea ”după gard” și acolo și în Romania,la cât rău a produs în zece sau chiar mai mulți țării românești.Cei care îl mai bagă în seamă pot fi considerați COMPLICII lui.
Au inceput sa se certe agentii intre ei…asta=i un semn bun…
Au inceput sa se certe agentii intre ei…asta=i un semn bun…
Doi talhari…
dl prezicente moldav are dreptate; pai cand esti pa cale sa fii adus in giustitie petru fapte de co n ruptie in tara ta ..tu te vrei drapelu unirii in tara vecina ..in numele carui ideal….insu asta i rau bolnav..da minte si da altele..
mai sa fie, si dodon este client a3?
Base’ vrea sa se faca util stapanilor sai crezand ca asa serveste cauza iar acestia il vor salva de puscarie.
Nu stiu daca face asta la ordin sau din proprie initiativa, oricum el este un personaj unsuros , greu de inteles
chiar si pentru stapanii sai. El este precum marinarul cazut peste bord in mare: cat timp ” calca apa” are o sansa sa traiasca. Daca nu mai „calca apa”…….se ineaca.
Distractiv…..I-a anulat cetatania lui Base da ala nu se lasa asa usor…si i-o anuleaza in fiecare zi…si mai bea o vodka si base un wisky.