Traian Băsescu sugerează într-o postare pe Facebook duminică după-amiază că Ordonanța de Urgență privind interceptările este neconstituțională. După ce a petrecut sâmbătă cu Elena Udrea la un botez, fostul președinte citează duminică din Constituția României, concluzionând: „Eu cred că avocaţii, în procesele penale, vor exploata la sînge cele două articole din Constituţie şi foarte probabil daunele produse dosarelor penale de domnii Iohannis şi Cioloş prin avizarea în CSAT, respectiv aprobarea în Guvern, vor fi majore”.
Postarea lui Traian Băsescu despre ordonanța privind interceptările:
„Oare este constituţională OUG cu privire la partajarea utilizării Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor ? Eu citesc din Constituţia României.
La Capitolul II – Drepturi şi libertăţi fundamentale
Art.28 – Secretul scrisorilor, al telegramelor, al trimiterilor poştale, al CONVORBIRILOR TELEFONICE şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
La capitolul IV – Raporturile Parlamentului cu Guvernul
Art.151- Ordonanțele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul…….DREPTURILE, LIBERTĂŢILE şi îndatoririle prevăzute de Constituţie .
Eu cred că avocaţii, în procesele penale, vor exploata la sînge cele două articole din Constituţie şi foarte probabil daunele produse dosarelor penale de domnii Iohannis şi Cioloş prin avizarea în CSAT, respectiv aprobarea în Guvern, vor fi majore”.