Barul avea autorizație de funcționare până la ora 6.00, iar prăbușirea s-a produs în jurul orei 5.25. În interior se aflau atunci aproximativ 50 de oameni, potrivit sursei citate.
Mai întâi podeaua, apoi tavanul
Primele date ale anchetei arată că a cedat la început podeaua localului, după care tavanul s-a surpat peste clienți, conform comunicatului Guardia Civil preluat de 20 Minutos. Sub dărâmături au rămas blocați între 25 și 30 de oameni, scoși cu toții de echipele de salvare ajunse de urgență.
Spitalul Universitar San Pedro din Logroño, aflat la circa 35 de kilometri de localitate, a primit șase dintre victime, iar alte trei au fost duse la centrul de sănătate din Haro, situat la 11 kilometri. Ceilalți răniți, care aveau leziuni ușoare, au fost îngrijiți direct la locul incidentului.
Mobilizare amplă a echipelor de intervenție
Guardia Civil a trimis patru patrule, care au lucrat alături de serviciile de urgență, Crucea Roșie, pompieri și Protecția Civilă pentru a ține situația sub control.
Pagube
Evaluarea daunelor a fost încredințată unor arhitecți și ingineri, chemați să verifice atât clădirea barului, cât și o casă alăturată, care și-a pierdut un perete în urma prăbușirii. Locuința nu era ocupată în momentul respectiv. Pompierii au consolidat structura localului și au verificat amănunțit zona, ca să excludă posibilitatea ca alte persoane să fi rămas sub dărâmături.
Cauzele
Motivele exacte pentru care structura barului a cedat urmează să fie lămurite de ancheta deschisă de Guardia Civil, conform aceleiași surse.
Un accident asemănător a avut loc pe 23 mai 2024, când o parte a localului Medusa Beach Club din Playa de Palma, Mallorca, s-a prăbușit, provocând moartea a patru persoane și rănirea altor 14.
Ancheta a stabilit că o porțiune de acoperiș, alipită terasei fără autorizație, a cedat din cauza supraîncărcării. Proprietarul a fost pus sub acuzare pentru patru omucideri și șase vătămări din culpă gravă.