Fostul președinte Traian Băsescu a declarat miercuri, pentru B1 TV, că actualul șef de stat, Klaus Iohannis, va sfârși în ridicol dacă și-a anunțat candidatura pentru funcția de secretar general al NATO fără să aibă un soi de garanție din partea SUA, Marii Britanii sau chiar a Olandei, țara contracandidatului său, Mark Rutte.
Băsescu a mai afirmat că Iohannis oricum s-a cam făcut de râs pentru că a prezentat un decalog cu viziunea sa care e practic o compilație între deciziile NATO din ultimii ani, deci nimic original.
„Pentru mine e neclar, ca fel ca pentru dvs, dacă a avut o înțelegere. Un lucru e, însă, cert: niciodată un secretar general NATO n-a fost numit și nici nu va fi numit pe criteriul ”am deschis concurs pentru ocuparea postului”.
De asemenea secretarului general NATO e extrem de complexă ca procedură, implică un acord în primul rând al celor trei membri ai Consiliului de Securitate – SUA, Marea Britanie și Franța, state care sunt și puteri nucleare.
Deci aceste trei state, cu un plus de autoritate pentru SUA, au o tentație de a desemna secretarul general NATO.
Pe de altă parte, fostul președinte a ținut să precizeze că „Mark Rutte e un om care disprețuiește poporul român și România ca stat or, din acest punct de vedere, intrarea lui Iohannis în joc e binevenită. Dă o șansă celor care au capacitatea de a decide secretarul general NATO să renunțe la acest antiromân convins”.
Întrebat care ar fi statele care l-ar susține pe Iohannis, Băsescu a răspuns:
„Începând cu SUA, orice stat, dar după ce renunță la Rutte”.
„Iohannis a îmbrăcat acest anunț al candidaturii și în anunțarea unui program în 10 puncte, chestiune absolut ridicolă. M-am uitat pe acest program, e o compilație din deciziile summiturilor NATO din ultima decadă, deci cred că a greșit recurgând la această compilație ieftină.
Nu e un produs al geniului iohanescian, e pur și simplu o compilație”, a mai declarat Traian Bădescu.
Întrebat dacă mișcarea-surpriză a lui Iohannis nu va afecta România în negocieri viitoare pe alte subiecte, Traian Băsescu a răspuns.
„Nu cred că România va fi afecată. Dacă a făcut acest lucru fără a avea nicio garanție din partea unor țări precum SUA, Marea Britanie sau Olanda chiar, dacă a făcut-o deci fără o înțelegere cu aceste țări, va sfârși prin a fi ridicol”.
Ca și luluta pentru serviciile făcute în favoarea licuriciului Iohanis are promisiunea ca va primi o recompensa (o slujba pe undeva) și protecție după încheierea misiunii în România!!! Sigur ca va fi tot ceva de mercenar slugoi umil !!