Băsescu: Ponta minte din nou. Acele negocieri mizerabile nici nu trebuiau să aibă loc

Traian Băsescu a explicat, miercuri, că negocierile pentru procuri cu premierul Victor Ponta au fost mizerabile…

De cotidianul.ro - Autor
Băsescu: Ponta minte din nou. Acele negocieri mizerabile nici nu trebuiau să aibă loc

Traian Băsescu a explicat, miercuri, că negocierile pentru procuri cu premierul Victor Ponta au fost mizerabile…

Traian Băsescu a explicat, miercuri, în cadrul emisiunii „Evenimentul Zilei” de pe B1 Tv negocierile pentru procuri cu premierul Victor Ponta au fost mizerabile și susține că în mod normal nici nu ar fi trebuit să existe.

„Ponta minte din nou. Acele negocieri mizerabile nici nu trebuiau să aibă loc. Nu așa trebuia să se întâmple, dar aveam în față o putere politică care câștigase cu 70% și care mă înjurase pe toate gardurile. Avem şi purtătorii de opinie de dreapta care mă terfeleau că o propun pe Kovesi la DNA şi am obţinut ce am putut. Asta e. Se putea foarte bine să nu obţin nimic pentru că nu mai puteam ţine Parchetele cu mandatele expirate. E o nouă minciună a lui Ponta că eu n-aş fi susţinut-o pe Kovesi.Am obținut tot ce am putut, deși acele negocieri nici nu trebuia să aibă loc”, a spus președintele Băsescu.

Numirea procurorilor era atributul președintelui, a mai spus Băsescu, dar nu a avut de ales și a trebuit să negocieze cu USL, a conchis acesta.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.