Băsescu: Semnalul de instabilitate politică, într-un moment nepotrivit

De cotidianul.ro - Autor
Băsescu: Semnalul de instabilitate politică, într-un moment nepotrivit

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la postul public de radio, că semnalul de instabilitate politică a venit din păcate într-un moment foarte nepotrivit şi că cel care decide o eventuală remaniere este premierul Emil Boc.

Declaraţiile preşedintelui la RRA:

Mi-am asumat unele anunţuri extrem de rele pentru populaţie pentru că m-am considerat responsabil ca şef ales al statului. Eu sunt ales direct de populaţie. Înţeleg prin ce dificultăţi a trecut populaţia şi ei sunt cei care au plătit cel mai greu preţ al crizei, mai ales bugetarii şi pensionarii, însă în continuare o biectivul trebuie să fie legat de crearea de locuri de muncă, care să ducă resurse în buget.

Legat de numirile din sectorul de stat care s-au făcut pe alte criterii decât cele de competenţă: Marea problemă este la regiile statului.

Perioada în care s-a stat în recesiune a fost mai lungă şi realuarea creşterii este încetinită din cauza creşterii preţurilor. În momentul de faţă România are condiţii să reia creşterea economică. Problema Guvernului este crearea de locuri de muncă. Ministerele au început să îşi facă treaba. Cred că obiectivul de creare de locuri de muncă va fi atins până la sfârşitul anului.

Când am spus de reducerea pensiilor toţi domnii şi doamnele încruntate de la TV aveau spume, acum spun că Guvernul e vinovat, dar ei au creat această atmosferă rea.

Soluţia alternativă la reducerea deficitului s-a adoptat şi a încetinit reluarea creşterii economice cu cel puţin şase luni.

Sunt foarte mulţi care dau lecţii, iar BNR este un continuu profesor. Una este să dai din gură şi alta este să ai pe spate responsabilitatea pentru o ţară. Sunt foarte mulţi care preferă să dea lecţii decât să vină să mişte lucrurile. Pot enumera vreo zece oameni foarte deştepti, foarte apreciaţi, care dau înapoi dacă ar fi vorba să fie ministru de Finanţe sau prim ministru. Dau un semnal acelor domni care dau lecţii toată ziua. Vreau să văd unul la televizor să anunţe că ar vrea să fie prim-ministru.

Nu doar România este în criză, ci toată Europa. Vom ieşi atunci când începem să avem o creştere sustenabilă de peste 3%, ceea ce va genera procente şi pentru cetăţean. Să sperăm că 2012 ne va aduce aceste salturi consolidate. Spre deosebire de creşterea economică din 2007-2008, acum discutăm de o creştere sustenabilă, indiferent cât de mică este. Nu putem concepe o economie competitivă doar cu sectorul privat competitiv, sau din sectorul de stat doar Romgaz-ul cu profit. Economia românească va deveni competitivă când şi sectorul de stat va deveni competitiv.

Fiecare trebuie să răspundă pentru faptele lui. Vinovăţia în cazul lui Mironescu n-o poate stabili decât instanţa. Eu am criticat frecvent numirile politice, cred că toate partidele trebuie să ajungă la un consens cu privire la nivelul până la care se fac schimbări politice.

Cel care decide o eventuală remaniere este primul ministru.

Este pentru prima dată în istoria post-decembristă când toate obiectivele cu FMI au fost atinse şi niciunul nu a fost amânat pentru o dată ulterioară. realitatea este că miniştrii şi-au făcut treaba.

Văd că este o modă să îl desconsideri pe un ministru care nu vine toată ziua la televizor sau nu face conferinţe de presă suficient de dese sau nu e în atenţia continuă a publicului. Eu apreciez miniştrii după altceva.

Există şi lipsă de responsabilitate politică. Stabilitatea politică este esenţială pentru o ţară care încă se află în criză.

Semnalul de instabilitate politică a venit din păcate într-un moment foarte nepotrivit. Dezbaterile continue pe televiziuni sunt elemente care fac rău intenţiei Guvernului de a ieşi pe pieţele internaţionale.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.