Băsescu şi Boc s-au întâlnit în mare secret cu membri ai „Trilateralei”

Premierul Emil Boc a participat vineri seara la Cafe Athenee Palace Hilton la o cină, organizată de controversata Comisie Trilaterală (așa-zisul Guvern Mondial). Primul-ministru a ținut ca participarea sa să fie secretă, drept care a și folosit la plecare o ieșire laterală. Prezența sa a fost, însă, trădată de coloana oficială de mașini parcată în fața hotelui. Sâmbătă seara, membrii Trilateralei au fost invitați de către Traian Băsescu la o cină discretă la Palatul Cotroceni. Pe agenda Administrației Prezidențiale, această manifestare nu fost făcută publică.

Conferința pe Europa a controversatei Comisii Trilaterale, care și-a ținut lucrările timp de trei zile la București, s-a încheiat duminică la orele amiezii. Datorită caracterului privat (sau mai bine zis secret) al reuniunii, informații referitoare la temele abordate nu sunt în acest moment accesibile. Singura acțiune „la vedere” a avut loc vineri seara, când în onoarea participanților și a unor invitați s-a organizat o seară culturală la Ateneul Român, urmată de o cină la Cafe Athenee Palace Hilton.

Surprinzător (sau nu), la acțiunea de vineri seara au participat ca invitați și Lucian Croitoru, Adriean Videanu, Daniel Dăianu, Adrian Severin, ministrul ustiției, Cătălin Predoiu, și conform unor surse, premierul Emil Boc. Ultimul, deși a fost extrem de discret, nu a reușit să-și ascundă prezența cel puțin la cina de la Hilton. (Prezenţa lui Emil Boc ne-a fost confirmată de doi dintre participanți – n.a.). Premierul Emil Boc, pentru a nu da cu ochii de paparazzi – manifestarea a avut un așa mare grad de discreție, încât doar câțiva fotoreporteri aflați întâmplător în zonă, au încercat să facă poze –, a folosit la plecare o ieșire laterală. Totuși, coloana oficială de mașini a premierului a fost remarcată în parcarea din fața hotelului, trădându-i astfel prezența.

La fel de discretă a fost și cina de sâmbătă seara dată în onoarea participanților la Trilaterală de către președintele Traian Băsescu. De menționat că pe agenda de pe site-ul Administrației Prezidențiale nu se pomenește nimic despre acest eveniment.

Avea dreptul BNR să gireze sau să organizeze conferința Trilateralei?

Din informațiile pe care le deținem, BNR s-a implicat în organizarea în România a conferinței Trilateralei. Probabil pentru că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este, alături de Mihai Tănăsescu, membru în această organizație. Se pune întrebarea dacă BNR, ca instituție, avea dreptul să se implice în această manifestare. Aceasta ținând cont de faptul că Trilaterala nu este o organizație compusă exclusiv din reprezentanți ai sistemului bancar. Mai mult, dacă este să ținem cont de unele declarații de ordin general ale unor participanți, date înainte de eveniment, la conferința Trilateralei s-au discutat, printre altele, probleme legate de viitorul României, așa cum sunt ele preconizate de acest așa-numit guvern mondial. Printre somitățile europene prezente la conferința europeană a Trilateralei s-au numărat, printre alții, Javier Solana, prințul Charles, Jose Manuel Barroso și fostul cancelar german Gerhard Schroder. Au fost la Bucuresti Mario Monti, fost comisar european timp de două mandate, promotor al federalizării Europei, Peter Sutherland, preşedinte al Goldman Sachs International şi fost preşedinte al British Petroleum, actualmente reprezentant special al ONU pentru migraţie şi dezvoltare. Au mai fost prezenţi diplomatul german Wolfgang Ischinger, fost ambasador în Statele Unite şi reprezentant al UE în negocierile care au dus la proclamarea independetei Kosovo, şi Nadia Arbatova, şefa departamentului de studii politice europene a Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă.

BNR vs presă

La manifestarea culturală de vineri seara s-a înregistrat și un incident. Când fotoreporterul cotidianul.ro a încercat să fotografieze sosirea participanților la Ateneul Român, acesta a fost, cu fermitate și cu depășirea anumitor reguli de civilizație, îndepărtat din zonă. Din informațiile pe care le deținem, pe post de „bodyguard” a fost un înalt funcţionar al BNR, Alexandru Păunescu.

Ce este Trilaterala?

Comisia Trilaterală este un grup elitist internaţional fondat în 1973 care grupează în jur de 320-325 de personalități din lumea întreagă. Organizația a fost creată în scopul accelerării instaurării Noii Ordini Mondiale. Fondatorul şi finanţatorul Comisiei Trilaterale este magnatul David Rockefeller, iar „ideologul” grupării este fostul consilier prezidenţial american Zbigniew Brzezinski, care a fost şi primul preşedinte al Comisiei. De menționat că Zbigniew Brzezinski, ideologul Trilateralei, are, într-una din cărțile sale, „Între două epoci. Era tehnocraţiei”, o poziție transparentă privind viitoarea organizare globală: „Statul naţional, ca unitate fundamentală de organizare a societăţii, a încetat să mai fie principala forţă creatoare. Băncile internaţionale şi corporaţiile multinaţionale acţionează, programează şi planifică viitorul societăţii în termeni care sunt mult mai avansaţi decât conceptele politice ale statelor naţionale”.

Grupul este compus din oameni de afaceri (conducătorii celor mai puternice corporaţii industriale şi comerciale din lume, precum şi ai celor mai bogate bănci, inclusiv Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional), politicieni, demnitari din cele trei zone-cheie ale lumii: SUA, Europa şi Japonia. Din cauza puținelor date oferite publicului larg de către organizație, adversarii acesteia o consideră ca fiind una care protejează în special interesele companiilor multinaţionale şi are menirea ca prin prin analizele sale să-i. influențeze pe conducătorii politici. Grupul european are cca 150 membri din Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Norvegia, Polonia, România, Spania, Suedia, Olanda, Anglia, iar Grupul american are 107 membri, din SUA, Canada, Mexic. Grupul Asia are 117 membri, din Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Hong Kong. Există şi o mulţime de teorii care susţin că toţi membri Trilateralei sunt masoni cu grade mari în diferite loje.

Printre membrii marcanţi ai Trilateralei se numără foștii președinți ai SUA George Bush tatăl, George W. Bush și Bill Clinton, Dick Cheney, Madeleine Albright, Alan Greenspan, Paul Wolfowitz – fostul preşedinte al Băncii Mondiale, Robert S. McNamara, George Soros, deţinătorul Fundaţiei internaţionale Open Society, Javier Solana, moștenitorul tronului Marii Britanii, prințul Charles etc. Printre companiile componente ale Comisiei Trilaterale regăsim: Coca Cola, Hewlett Packard, Texas Instruments, AT&T, ITT, Enron, Xerox, Mobil, Pepsico, Nabisco, Goldman Sachs, Schell etc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.