Preşedintele Traian Băsescu şi şefii SRI şi SIE s-au întâlnit azi cu Leon Panetta, directorul CIA. Vizita a readus aminte presei internaţionale despre presupusele închisori secrete din România.
Nu s-a spus nici un cuvânt despre vizita delegaţiei CIA în România, singurele informaţii fiind oferite în comunicatul dat de Preşedinţie, după încheierea întâlnirii. Discuţiile, la care au participat şi conducerea SRI şi SIE, s-au concentrat asupra cooperării bilaterale în problematica de securitate. Au fost abordate teme precum combaterea terorismului, contraproliferarea, contraspionajul, securitatea economică şi protecţia împotriva atacurilor cibernetice.
Vizita directorului CIA a reamintit agenţiei Associated Press de acuzele privind găzduirea pe teritoriul României, între 2003 şi 2005, a unor închisori secrete pentru suspecţii de terorism nejudecați. Cotidianul „Washington Post” a publicat pentru prima dată, în 2005, informaţii în acest sens, iar „New York Times” susţinea, în 2009, că o clădire recent renovată din centrul Bucureştiului a adăpostit o asemenea închisoare a CIA. Odată cu România a fost suspectată şi Polonia, iar recent Lituania. Autorităţile poloneze au recunoscut existenţa unor zboruri secrete CIA în Polonia.
Elveţianul Dick Marty, raportor al Consiliului Europei, a fost principala voce care a acuzat România de găzduirea închisorilor CIA. Lui i s-a adăugat apoi Franco Frattini, fost comisar european pentru Justiţie. Autorităţile române au negat constant aceste informaţii, făcând referire la rezultatele anchetei unei comisii parlamentare create în acest scop în 2006.