Băsescu şi Udrea, aceeaşi partitură în cazul Hellvig

Traian Băsescu a catalogat drept „şocantă” propunerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru conducerea SRI.

Băsescu susţine, asemenea Elenei Udrea, că prin alegerea lui Eduard Hellvig Iohannis ar fi nominalizat „un om al lui Voiculescu la SRI”.

„Premierul de la Grivco” reuşeşte să nominalizeze pentru şefia SRI un om al lui Voiculescu. Şocant !!!”, a scris Băsescu.

Într-o postare pe Facebook, Elena Udrea a criticat şi ea numirea lui Eduard Hellvig în fruntea SRI, afirmând că nu ar fi crezut că, în puşcărie fiind, Dan Voiculescu va putea să-şi numească propriul om în fruntea principalului serviciu de informaţii din România.

„Am spus în denunţul pe care l-am făcut la Parchet că viitorul şef SRI va fi ales de Coldea. Iată că aşa este! Singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele. De altfel, este obişnuit cu aceasta ipostază din campania electorală pentru prezidenţiale. Îl felicit pe Dan Voiculescu – nu credeam că, în puşcărie fiind, va putea să-şi numească propriul om în fruntea principalului serviciu de informaţii din România”, a mai scris Udrea.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi seară că îl propune pe europarlamentarul PNL Eduard Helvig ca șef al SRI, post rămas vacant după demisia lui George Maior.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.