Băsescu: „Ţara asta nu-i a mea!”

În talk-show-ul săptămînal de pe canalele publice de radio și televiziune, Traian Băsescu a dat frîu liber imaginației, împachetată într-o limbă română cînd portuară, cînd de măcelărie. Marți, pe la amiază, primul izvor român de idei trăsnite s-a trezit luînd-o la per mutis pe interlocutoarea sa, aflată în fața microfonului:

– Doamnă, să plătească judecătorii salariile pe care le-au stabilit.

(………….)

– Țara asta nu-i a mea! E a voastră! Este a 22 de milioane de români.

Adică și a lui Traian Băsescu. Asta, dacă s-ar simți legat de ea și ar ști despre ce vorbește.

Cu aerul său de superioritate (mă rog, omul pute de atîta cultură!), Traian Băsescu vede lumea de sus și se consideră deasupra necazurilor cotidiene și a lucrurilor zilnice. Mici, mari, rotunde, având colțuri ori strîmbe, ca privirea bețivului. Nu contează! El este în cer. Şi țara nu-i decît un obiect fără de care ar putea trăi liniștit. La o adică, oricînd ar putea pleca în altă parte. Traian Băsescu lasă impresia că i se rupe, inclusiv de meseria de președinte. Nu este el acela care ne-a spus la tele că oricînd își poate relua meseria. Abia ce și-a reînnoit brevetul de barcagiu pe tonaje mari. Cu alte cuvinte, e o ființă internațională. Poate lucra oriunde și poate trăi chiar și pe unde și-a înțărcat Dracul copiii. Cel puțin așa rezultă din felul în care vorbește despre țara noastră. El zice „țara asta”, ca și cum ar zice tigaia aia, șprițul ăsta, curva aia sau broscoiul ălălalt. Nici nu se poate spune tigaia noastră, curva noastră sau broscoiul nostru. Dar, despre România, șeful statului nu poate vorbi decît despre „țara noastră”. Confratele său Berlusconi dacă ar îndrăzni să spună de două ori „Italia asta” ar rămîne fără păr și fără maxilare. Iar Sarkozy ar fi repede dat de-a bușilea de pe catalige.

Traian Băsescu vorbea miercuri despre România de parcă s-ar fi aflat în cabina unui vapor, beat pulbere și cu două blonde pe genunchi, curios să afle un răspuns bun de încercat și cu zarul.

– Ei, fetelor, ia spuneți ce facem, coborîm în țara asta sau ne cărăm Dracului? După cum arată, țara asta nu-i a mea, e a voastră!

Această exprimare rudimentară, neîngrijită, trădează un anume tip de gîndire. E mintea omului care vede România ca pe-o căruță.

– Îi schimb roțile cît ai zice pește! Ce zic cei din căruță și cum se sperie caii? Ia mai dă-i în mă-sa! Eu sunt birjarul și eu comand. Şi nu mă mai bateți atîta la cap că amețesc!