Băsiştii strigă băsistul!

Pentru PSD, cea mai simplă metodă de a desfiinţa pe cineva care-şi permite să mişte în front este să-i lipească pe frunte eticheta pe care scrie băsist. Excesul de sinceritate al lui Crin Antonescu, care a spus că s-a întâlnit cu Traian Băsescu „de vreo două ori”, pentru a discuta teme de politică externă, a picat la fix pentru PSD. Declaraţia domnului Antonescu a venit numai bine pentru un partid care nu mai ştia ce să spună despre acesta pentru a-l scoate vinovat pentru eventuala rupere a USL. Liderul PSD, Victor Ponta, a dat tonul, iar social-democraţii mai mici sau mai mari din toată ţara au început să strige că liderul PNL este băsist.

Dar ia să vedem cine-l face băsist pe Crin Antonescu.

Victor Ponta l-a reevaluat pe Gabriel Oprea şi l-a făcut vicepremier. Domnul Oprea este cel care, la ordinul domnului Băsescu, a instigat la trădarea PSD-ului şi a altor partide parlamentare. Cu deputaţii şi senatorii trădători, generalul trădător Oprea a înfiinţat UNPR-ul, care, fără să fi participat la alegerile generale, a ajuns la conducerea Ţării. Dacă n-ar fi existat UNPR-ul, probabil că astăzi nu am fi putut vorbi despre regimul Băsescu şi despre guvernele Boc 1, 2, 3…. n. Regimul Băsescu nu ar fi fost atât de solid şi nu ar fi rezistat atât de mult dacă acesta nu s-ar fi bucurat de sprijinul UDMR şi al deputaţilor minorităţilor naţionale cu care, în prezent, Victor Ponta este tentat să creeze o nouă majoritate parlamentară.

Victor Ponta, în înţelegere cu Traian Băsescu, i-a deschis Laurei Codruţa Kovesi drumul spre şefia DNA, după ce în timpul regimului Băsescu aceasta deţinuse funcţia de procuror general al României. Daniel Morar, fostul şef al DNA, este în prezent judecător la Curtea Constituţională, organism la conducerea căruia se află tot Augustin Zegrean. Şi dacă tot veni vorba despre Curtea Constituţională, judecătoarea Iulia Motoc, despre care s-a tot spus că face jocurile lui Traian Băsescu, este bine mersi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Cât despre Emil Boc, acesta este primar al Clujului, iar Mihai Răzvan Ungureanu este senator şi preşedinte de partid. Mai este puţin până când şi deputatul Elena Udrea va ajunge la şefia unui partid. Au trecut aproape doi ani de când liderul PSD, Victor Ponta, conduce Guvernul României, dar cu toate acestea nu a fost întocmit niciun document care să-i oblige pe Emil Boc, pe Mihai Răzvan Ungureanu şi pe Elena Udrea să se prezinte în faţa organelor de anchetă pentru a da declaraţii.

Traian Băsescu îi foloseşte nestingherit pe consilierii prezidenţiali pentru a-i face rost de terenuri agricole şi pentru a-i consolida noua construcţie politică, şi este pe punctul de a-i prelungi şederea în Parlamentul European celei mai mici dintre fetele sale. Totodată, datorită gafelor pe care le face Guvernul Ponta, domnul Băsescu este menţinut în viaţă din punct de vedere politic.

În rest, Victor Ponta şi ai lui sunt antibăsişti. Dar numai la televizor, acolo unde au început să-l acuze pe Crin Antonescu că-i băsist.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 758 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.