Beatificare în Coreea de Sud

Papa Francisc a beatificat sâmbătă, la Seul, 124 de catolici sud-coreeni, în prezenţa a sute de mii de credincioşi, cărora le-a vorbit despre sensul sacrificiului.

Martirii „ne îndeamnă să ne întrebăm dacă există ceva pentru care să fim dispuşi să ne dăm viaţa”, a spus Papa, în a treia zi a vizitei pe care o întreprinde în Coreea de Sud.

Exemplul martirilor coreeni, care acceptau „demnitatea egală a tuturor celor botezaţi” şi care privilegiau „o formă de viaţă frăţească sfidând structurile sociale rigide ale timpului lor”, are multe de spus „într-o societate în care, alături de bogăţii uriaşe, se dezvoltă cea mai abjectă sărăcie, în care strigătul săracilor este rareori auzit”, a transmis Papa.

Răspândirea creştinismului în Coreea are o istorie aparte. Nu a fost predicat de misionari veniţi de pe alte continente. Creştinismul a fost răspândit la sfârşitul secolului al XVIII-lea de către intelectuali care au studiat în China.

Adepţii noului cult au fost persecutaţi timp de un secol până în 1882 când libertatea credinţei a fost garantată.

În Coreea de Sud trăiesc peste cinci milioane de catolici, respectiv 11 la sută din populaţie.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.