Berceanu: Când eu scriam Cartea Neagră a PSD, unele blonde erau cu Bittner şi Petrache

Radu Berceanu a declarat sâmbătă, referindu-se la Elena Udrea, fără a o nominaliza, că atunci când el scria la Cartea Neagră a guvernării PSD,”unele blonde” erau cu Bittner şi Petrache şi că sunt miniştri care vor să facă 10.000 de km. de drumuri, dar „nu fac deosebirea între bitum şi asfalt”.

„Nu toţi am venit în partid după 2006, de când partidul e numai la putere. Când eu am coordonat şi am şi scris o mare parte din Cartea Neagră a guvernării (PSD, n.r.), pe vremea aia (2002-2003, n.r.) unele blonde erau cu Bittner şi cu Petrache”, a spus Berceanu, citat de Realitatea TV. Berceanu îi dă astfel replica Elenei Udrea care sugera că Vasile Blaga ar fi apropiat de PSD şi PNL, întrucât liderii opoziţiei nu îl atacă.

Şeful PDL Dolj a criticat şi faptul că doar la o lună după ce Udrea a cerut public demisia premierului Boc acum ea este „mare susţinător” al candidaturii acestuia la şefia PDL. „Au fost două voturi ca să rămână în continuare prim-ministru Emil Boc, al meu şi al preşedintelui de la Cluj. Unii public s-au exprimat, fiind în Guvern, împotriva primului-ministru, iar ca un ministru să ceară el demisia primului-ministru şi să rămână în Guvern este o premieră mondială, numai la noi în România se poate. După o lună şi ceva văd că e mare susţinător acel ministru, mie mi se par lucruri care la un moment dat au o problemă cu logica”, a mai afirmat Radu Berceanu, citate de Realitatea TV

El a sugerat apoi că Elena Udrea nu se pricepe la probleme de infrastructură, deşi îşi propune să contruiască mii de kilometri de drumuri. „Sunt în Guvern actualmente unii care n-au citit atâtea cărţi câte a scris dl. Oprea, de exemplu. (…) Sunt unii care fac sau vor să facă 10.000 de km de drumuri judeţene, dar nu ştiu dacă fac deosebirea între bitum şi asfalt”, a mai acuzat Berceanu.

Şi vicepreşedintele PDL Cezar Preda spune că actualii susţinători din partid ai lui Vasile Blaga au fost alături de Traian Băsescu în lupta pe viaţă şi pe moarte cu PSD şi s-a întrebat unde era atunci Elena Udrea. Declaraţia a venit în replică la spusele Elenei Udrea, care a declarat în legătură cu Vasile Blaga că nu susţine un lider care să facă „blat” cu opoziţia şi „teleopoziţia”.

Preşdintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat joi seară la Craiova că îl susţine pe Emil Boc la şefia PDL pentru că formaţiunea democrat-liberală are nevoie de un om care „să bată cu pumnul în masă” în afara partidului, şi nu de un lider care să facă „blat” cu opoziţia şi „teleopoziţia”.

„Îl susţin pe Emil Boc pentru că vreau ca PDL să câştige alegerile din 2012 şi pentru că eu cred că avem nevoie de un luptător în fruntea partidului, de un om care să lupte în afara partidului cu opoziţia, un om care să ducă mesajul guvernării. Domnul Blaga are un rol important în partid şi cred că poate avea în continuare un rol important în partid, însă cred că pentru rolul de preşedinte trebuie să avem un om care să bată cu pumnul în masă în afara partidului, iar aceşti oameni sunt puţini”, a spus Elena Udrea.

Întrebată de ce îl susţine pe preşedintele PDL, Emil Boc, în cursa pentru un nou mandat la şefia partidului, deşi este huiduit la întrunirile la care participă, Elena Udrea a spus: „Un om politic care îşi asumă să fie huiduit în astfel de vremuri este un om curajos. Nu-i susţin pe cei care stau ascunşi în astfel de moment. Cred că un adevărat lider este cel care duce bătălii politice, îşi asumă să fie şi huduit, şi nu cei care fac blaturi cu opoziţia şi cu teleopoziţia”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.