Biata noastră politică externă gâfâie pe toate meridianele

Lumea se schimbă, iar „politica externă și de securitate a României va rămâne pe aceleași coordonate esențiale ca și până acum“. Astfel le-a vorbit președintele Klaus Iohannis diplomaților străini acreditați la București. Continuitatea și predictibilitatea vor caracteriza pe mai departe politica externă a României, a spus Iohannis. Și, printre rânduri, mai putem zări câte un îndemn către apărarea neoliberalismului și ignorarea sau chiar contracararea diversității de opinii în ce privește politica externă.

Ce înseamnă această continuitate? Desigur, o foarte corectă reasigurare a loialității față de aliați, în special Statele Unite, și a angajamentului pentru consolidarea UE. Însă, acum, consolidarea înseamnă lupta pentru reconfigurarea unei Uniuni fără Marea Britanie, iar România a fost absentă din marele joc al Brexitului, lipsită de parteneriate bi sau trilaterale, și nu poate profita de parteneriatele strategice pentru că România și-a ucis companiile autohtone. În relația cu Statele Unite, România a cerut un scut antirachetă, în lipsa unei alte modalități de concretizare a parteneriatului special cu America, o inițiativă care expune țara în fața Rusiei și nu aduce beneficiile marilor investiții în economie, care garantează implicit și securitate. În plus, eliminarea vizelor americane pare un pod prea îndepărtat pentru România.

Să continuăm o politică externă concepută în urmă cu 25 de ani ca vehicul către occidentalizare, către masa celor mari, UE și NATO, un vehicul depășit moral de statutul deja dobândit, de noua relevanță strategică a României și de noua miză a jocurilor de putere dintre SUA, Rusia, China și Germania? Să continuăm eșecurile înregistrate după ce România a rămas fără obiectiv extern, odată cu aderarea la UE și NATO: o politică externă agățată de câte un iluzoriu gazoduct și proiecte energetice din start subminate de instabilitatea politică și tendințele autoritate de prin zona caspică? Vrem o Românie europeană, dar mereu întoarsă cu fața spre Est, spre Marea Neagră, Ucraina, Caucaz, dar niciodată mai departe, către Rusia sau China.

Sau poate această continuitate și predictibilitate înseamnă aruncarea pisicii dosarelor externe dificile între palate, odată ce președintele Iohannis a arătat limpede că nu poate fi un „jucător“ pe plan extern, în timp ce puținele succese vor genera lupte aprige pentru stabilirea paternității lor.

Lumea se schimbă, Estul Europei va fierbe. Mai ieri, Vladimir Putin și președintele de la Chișinău au ținut în mână un mesaj pentru România: o hartă în care „Moldova lui Dodon“ se întinde până la Carpați. La Vest, premierul ungar Viktor Orban îl va primi pe Putin și jubilează după alegerea lui Trump. Schimbarea din SUA este o invitație la ieșirea din imobilism, noua dinamică americană va penaliza letargia și nu mai este momentul ca revigorarea politicii externe românești să se reducă la o luptă pentru finanțări de mici ONG-uri și anateme.

Ștefan Popescu – profesor universitar: „România este un actor euroatlantic ieșit la pensie“

România este un stat captiv, fără politică externă și fără capacitatea de a genera strategii. Sau, atunci când generează strategii, fără capacitatea de a le pune în practică. Principalul instrument al unui stat pentru a juca un rol în afacerile internaționale, dincolo de teritoriu, populație, resurse, influență culturală, este voința. În acest moment, voința României este de a se alinia la politica externă a statelor lideri: Statele Unite ale Americii și, într-o măsură ceva mai mică, Germania și Franța.

Unele accente privitoare la Republica Moldova sunt date de interesele electorale (tema unirii, instrumentată pentru a aduce voturi) sau de interesele economice ale unor medii. Fluxurile financiare către Republica Moldova dezvăluite de afacerea din septembrie, când 15 magistrați moldoveni au fost arestați, nu vin doar din Est, ci și din Vest. Și atunci, influența României acolo este definită și prin aceste interese economice ale unor medii din țara noastră.

Dincolo de aceste fapte, România este, în general, un actor euroatlantic ieșit la pensie. Politica externă nu ține doar de Ministerul Afacerilor Externe, Președinția sau alte instituții ale statului care ar trebui să o formeze. Ea ține și de starea generală a societății. Faptul că nu mai avem politică externă este un simptom al declinului, al degradării societății românești din prezent. România este afectată, și pe planul politicii externe, de un sindrom bizantin. Pe 29 mai 1453, Constantinopolul se afla sub asediul otomanilor. Orașul era apărat de doar 7.000 de luptători, restul populației fiind implicată într-o dispută religioasă despre sexul îngerilor.

Academicianul Thierry de Montbrial are o teorie numită „Condițiile meteorologice ale momentului istoric“, care exprimă reacția societății la un anumit moment temporal, la un anumit eveniment. În cazul României, politica externă este de multe ori captivă unui joc politic intern și al isteriei anumitor medii. De exemplu: care ar fi reacția formatorilor de opinie, dacă s-ar pune, la modul serios, în România, problema relațiilor cu Rusia și a modurilor în care le putem îmbunătăți? S-ar declanșa un scandal, persoana respectivă ar fi învinuită că se află pe statele de plată ale serviciilor de informații ale Rusiei. Fostul prim-ministru Victor Ponta a ridicat tema dezvoltării relațiilor cu China, în contextul summitului UE-China. Ne amintim că această problemă a fost transformată instantaneu într-o temă de dispută politică internă, între președinte și premier.

Prezența în UE și NATO nu trebuie să fie scop în sine, ci instrumente de promovare a intereselor românești. Intri într-un club și te așezi pe scaun? Sau te folosești de intrare pentru a te dezvolta, a te promova și a deveni mai influent pe scena internațională?

Andrei Marga – filozof, politolog: „Nimeni nu-și asumă răspunderea pentru politica externă a țării“

Politica externă a României este făcută, în acest moment, de inerție. Asta, deoarece nimeni nu-și asumă răspunderea pentru politica externă a țării. Vedem că prin politica noastră externă n-am putut valorifica decât infim investițiile americane în Europa, în valoare de 2.400 de miliarde de dolari, din care noi am atras cam un miliard. Cu câțiva ani în urmă, China a făcut o ofertă de 20 de miliarde de dolari, pe care România nu a valorificat-o. Desigur, dacă luăm Constituția, de politica externă trebuie să răspundă Guvernul, prim-ministrul, dintr-un anumit punct, de vedere președintele și, evident, principala instituție în domeniu, Ministerul Afacerilor Externe. Contează ca aceste instituții să-și asume responsabilitatea pentru relațiile externe ale României.

Faptul că la conducerea Statelor Unite ale Americii vine un om cu idei și propuneri noi, Donald Trump, trebuie să-i impulsioneze pe decidenții din România să profileze politica externă a țării. Evident, nu e cazul să ne schimbăm alianțele strategice, dar este cazul să valorificăm pe deplin potențialul pe care-l oferă parteneriatul strategic cu SUA, inclusiv din punct de vedere economic. Apoi, nicio țară aliată nu obiectează la ideea construirii de relații economice cu țări din afara alianțelor noastre. Trebuie, prin urmare, să ne extindem aria de acoperire a politicii noastre externe, pentru a ne putea asigura economia cu toate cele necesare. Prin venirea lui Donald Trump la Casa Albă, va interveni o corectură în procesul de globalizare, fapt despre care președintele ales al SUA a și vorbit. De exemplu, în ceea ce privește situația locurilor de muncă din SUA, existând necesitatea creșterii numărului acestora prin aducerea afacerilor americane înapoi în țară. Va exista un nou cadru al politicii internaționale, în care fiecare țară va trebui să-și promoveze interesele pe cont propriu, să se dezvolte pe cont propriu, într-o măsură mai mare decât până acum. România trebuie să se gândească și să-și dea seama cum va folosi acest cadru nou în propriile sale interese și să-și profileze politica externă în mod corespunzător. Pentru asta, e nevoie de aducerea oamenilor competenți în mediul nostru diplomatic și în funcțiile-cheie care formează politica noastră externă. La fiecare sfârșit de an au loc reuniuni ale diplomației românești, la care se jubilează, se vorbește despre marile realizări din anul precedent, însă, dacă examinăm adevăratele realizări, avem mai puține motive să fim mulțumiți. Avem nevoie de oameni competenți în diplomația noastră.

Nicolae Țîbrigan – sociolog: „Avem nevoie de «diplomați-negociatori»“

După instalarea la Palatul Victoria a Guvernului Grindeanu, nu am asistat la o schimbare a rolurilor în ceea ce privește politica externă. Mai degrabă este vorba de o continuitate în sfera politicii externe și de securitate, iar rolul predominant în acest domeniu va continua să-l aibă președintele Iohannis. Numirea lui Teodor Meleșcanu în calitate de ministru de Externe poate indica și faptul că principalele linii ale diplomației românești nu se vor schimba, de altfel, acum nici pentru noul Executiv dosarul politicii externe nu este un obiectiv în sine. În ceea ce privește posibile viitoare dispute de politică externă între președintele Iohannis și premierul Grindeanu, acestea nu trebuie excluse în totalitate, însă nu ar putea leza obiectivele de politică externă și de securitate asumate de România în fața aliaților occidentali. Fisurile ar putea apărea doar în situația în care Guvernul decide să modifice politica internă în ceea ce privește lupta anticorupție, declanșând automat o confruntare directă cu Comisia Europeană, ceea ce înseamnă că politica externă ar putea fi adusă în prim-plan doar în urma unor confruntări pe alte paliere interne.

Am impresia că în România are loc o adevărată isterie pe tema alegerii lui Donald Trump în calitate de președinte al SUA. România ar trebui să facă ceva schimbări tactice, dar nu neapărat strategice, în ceea ce privește politica ei externă, or, Bucureștiul ar face bine să vadă în schimbarea de la Washington o oportunitate. În primul rând, avem nevoie de „diplomați-negociatori“, adevărați deal-makeri care să mențină interesul americanilor pentru Regiunea Extinsă a Mării Negre și flancul sud-estic al NATO. Obiectivul primordial al Bucureștiului în relația sa bilaterală cu Statele Unite ar trebui să se axeze pe comerțul bilateral, investiții și consolidarea unor proiecte comune. Nu trebuie să fim naivi și să ne mulțumim doar cu prezența militară americană, or, flancul estic va fi cu adevărat întârit doar prin investiții americane față de care guvernul american își poate asuma garanții mult mai solide. Dacă facem acest pas, intrăm deja într-o altă paradigmă de cooperare transatlantică, mult mai avansată.

În ceea ce privește implicațiile președinției lui Donald Trump, este puțin probabil ca noua administrație să genereze o schimbare majoră de direcție în politica globală, care să antreneze dispariția coeziunii lumii occidentale (în special a NATO și UE), dar este foarte probabil ca unele dosare să fie relaxate pe relația cu Moscova, și aici putem vorbi de dosarul Războiului din Siria. Nu același lucru se poate spune despre dosarul ucrainean, luând în considerare proximitatea flancului estic al NATO.

Grigore L. Culian – publicist, New York: „America are interese mari în România și acest lucru trebuie negociat“

1. Politica externă ar trebui s-o facă președintele Iohannis și prim-ministruul Grindeanu, împreună cu ministrul de Externe Meleșcanu. Cei trei trebuie să stabilească o strategie comună de abordare, demnă și pragmatică în relația cu noul președinte american, care este un om al negocierii și nu dă doi bani pe yesmeni.
2. Cât privește poziționarea, premierul maghiar, Viktor Orban, este un exemplu foarte bun, fiind apreciat de Donald Trump pentru modul direct și corect în care reprezintă interesele țării sale. Decidenții români ar trebui să înțeleagă că la Casa Albă nu se merge cu căciula în mână, că e nevoie de puncte de vedere exprimate clar și transparent în fața lui Donald Trump. America are interese mari în România și acest lucru trebuie negociat la schimb cu ce îi doare pe români; componenta economică, ridicarea vizelor, justiția, ultima prin eliminarea propagandei mincinoase din ultimii ani, răspândită de oamenii regimului Băsescu și, mai nou, Iohannis.

Ovidiu Nahoi – jurnalist, analist politic: „Trump poate pune în pericol interesele României“

Sunt multe necunoscute ale situației internaționale după ce Donald Trump va fi învestit în funcția de președinte al SUA. Nu știm cine va face, de fapt, politica externă a Statelor Unite – președintele Trump sau cabinetul său, format din oameni cu opinii adesea contrare președintelui ales. În funcție de asta, va trebui să ne calibrăm poziția. Dacă e să judecăm după cele spuse de Trump în interviurile pentru „The Times“ și „Bild“, el mizează pe slăbirea solidarității europene, având printre intențiile sale un tratat comercial separat cu Marea Britanie și alte țări. Nu este exclus ca această politică să încurajeze unele țări să-și dorească ieșirea din UE. Din cele declarate până acum, Trump va promova o politică protecționistă – a amenințat că va pune taxe de 35% la import pentru automobilele germane produse în Mexic. Nu este clară poziția lui Trump, ca președinte, față de tratatul Comercial Transatlantic TTIP, dar, judecând după prestația din campania electorală, este mai curând una negativă. Nu știm dacă nu cumva Trump va scoate unilateral sancțiunile împotriva Rusiei în schimbul unui tratat de limitare a capabilităților nucleare ale Rusiei. Trump consideră că NATO este o alianță depășită, dar în același timp spune că SUA au nevoie de ea. Este posibil ca, prin intervenția anturajului său republican, Trump să fie pus în temă cu interesele SUA sau să aleagă un stil propriu, caracterizat de comportamentul său.

Pusă în fața acestei situații, România nu poate să facă mișcări juste. Nicio țară mică nu-și poate permite așa ceva în fața SUA. Donald Trump poate pune în pericol interesele României, înțelegându-se cu Rusia în privința Ucrainei și Republicii Moldova, care ar urma să treacă din nou sub hegemonie rusă. Dacă noul președinte al SUA va avea o dorință de a face un „deal“ cu Moscova, această dorință va prevala indiferent ce va spune diplomația română. Este clar că România însăși nu va fi parte a unui troc, precum s-a petrecut la Ialta, dar Rusia poate ajunge la Gurile Dunării – dacă Trump va fi de acord. Dacă el se înțelege cu Putin pe Republica Moldova și Ucraina, nu cred că popoarele de acolo vor accepta asta cu seninătate. O altă amenințare dată de o potențială înțelegere a lui Trump cu Putin ține de scutul antirachetă de la Deveselu, pe care rușii îl vor demonta. Însă eu nu cred că establishmentul american va accepta să piardă o asemenea investiție. Nu doar financiară, cifrată la miliarde de dolari, ci și politică, de putere. Rusia nu poate da nimic la schimb care să compenseze o asemenea pierdere.

În această situație plină de incertitudini, trebuie să manifestăm prudență.

Dan Nicu, Răzvan Ciubotaru

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.