Bica: Coldea a intervenit pentru Tender

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica a declarat la instanța supremă că Florian Coldea, prim-adjunctul SRI pe atunci, i-a cerut să reanalizeze situaţia lui Ovidiu Tender, în dosarul Carom, dată fiind poziţia în Africa a acestuia din urmă şi contractele pe care urma să le deruleze, arată instanţa în motivarea ultimei decizii de arestare a acesteia, consultată de agenția Mediafax.

„Am fost chemată de domnul Coldea Florian, prim adjunctul Serviciului Român de Informaţii, care mi-a adus la cunoştinţă o informare în care mi se preciza că, din raţiuni de securitate naţională, având în vedere poziţia domnului Tender în Africa şi faptul că prin S.C. PROSPECŢIUNI S.A. urmează să se deruleze anumite contracte, ar fi oportun să mă gândesc dacă este posibil să reanalizez situaţia acestui inculpat. I-am explicat domnului Coldea că lucrurile în dosar sunt foarte bine făcute şi că o soluţie de achitare este exclusă, iar dumnealui m-a întrebat ce părere am cu privire la modalitatea de executare a pedepsei»”, a declarat Bica în fața instanței.

Bica a mai spus că a refuzat iniţial cererea lui Coldea, dar i-a dat apoi informări, în contextul în care DIICOT nu mai primea sesizări de la SRI pentru anchete şi în care ar fi fost informată că este interceptată şi că procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi s-ar fi lăudat că îi va face dosar penal.

„Ulterior întâlnirii cu dl. Coldea Florian am constatat, ca efect, două aspecte la nivelul direcţiei: DIICOT nu a mai primit nicio sesizare de la SRI cu privire la noi posibilităţi de investigaţii în dosare, astfel că, în decursul anului 2014, la DIICOT au venit în total un număr de şase – şapte sesizări şi toate neserioase. În mod frecvent, mi se aducea la cunoştinţă, prin intermediul diverselor persoane, că poate ar fi cazul să părăsesc funcţia pe care o ocup, că în birou mi-a fost instalată tehnică de interceptare şi că doamna procuror şef Kovesi s-a lăudat, în mod frecvent, că va ajunge să-mi construiască anumite dosare penale, lucru care s-a şi întâmplat”, a declarat Bica, potrivit motivării.

Bica a mai susținut că îl informa pe Coldea în legătură cu fiecare termen de judecată care se acorda în dosarul lui Ovidiu Tender, susţinând însă că nu a făcut „niciun demers de uşurare a situaţiei inc. Tender”.

„Doresc să precizez faptul că, din practica judiciară public existentă, constatasem că inclusiv procurori DNA puseseră concluzii de prescripţie a faptelor în anumite dosare penale şi instanţa nu a ţinut cont de aceste concluzii dispunând condamnarea inculpaţilor şi, ca atare, am apreciat că nu săvârşesc nicio infracţiune deoarece nu am văzut niciunul din acei procurori urmăriţi penal. De exemplu, în cazul transferurilor, DNA a pus concluzii de prescripţie a faptelor pentru inc. Stoica Mihai iar instanţa l-a condamnat la 3 ani închisoare. Acelaşi lucru l-a făcut şi domnul procuror Rădescu în dosarul Dinu Patriciu pentru inc. Roşca Stănescu şi instanta l-a condamnat la 2 ani închisoare. Dar se pare, cu toate astea, că nu am sfârşit bine şi domnul Coldea, cu ajutorul doamnei Kovesi şi-a ţinut promisiunea”, a susţinut Bica în faţa instanţei.

Pe de altă parte, procurorii DNA arată, în referatul cu propunerea de arestare a fostei şefe a DIICOT că Alina Bica a subordonat DIICOT intereselor lui Ovidiu Tender, a pus procurorii de şedinţă să depună concluzii favorabile în procesul acestuia şi chiar să semneze un proces-verbal că vor proceda aşa.

„Probele administrate în cauză până în acest moment al cercetărilor vizează modul în care procurorul şef DIICOT, Bica Alina Mihaela, după preluarea funcţiei, în anul 2013, în urmărirea intereselor inculpatului Tender Ovidiu, de a nu fi condamnat la o pedeapsă cu executare, a dispus măsuri abuzive care să direcţioneze concluziile şi poziţia judiciară a DIICOT în faţa instanţei de judecată de o manieră în care acesta să nu fie pasibil de o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenţie”, se arată în referatul obţinut de Mediafax.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.