Bilanțul persoanelor care au murit crește (video)

Bilanţul tragic al furtunii de duminică seara se ridică la 8 persoane, toate au fost ucise de obiectele smulse de vântul care a atins şi 100 de km/h. Acestea sunt din trei judeţe: Timiş, Arad şi Bistriţa.

Update: Bilanţ oficial IGSU: 8 morţi şi aproape 70 de persoane rănite în urma vijeliilor din vestul ţării

Opt persoane au murit şi aproape 70 au fost rănite în urma vijeliilor de duminică, din vestul ţării. Au fost înregistrate cinci decese în Timiş, două în Bistriţa-Năsăud şi unul în Arad, potrivit IGSU.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, duminică seara, că în urma furtunii care s-a abătut peste partea de vest a ţării a produs victime.

„Până la acest moment sunt înregistrate 8 decese (5 persoane în judeţul Timiş, o persoană la Arad şi două persoane la Bistriţa-Năsăud. De asemenea, 67 persoane au fost rănite din cauza copacilor, panourilor publicitare sau a crengilor smulse de vânt (49 în judeţul Timis, 12 persoane în judeţul Arad şi 6 persoane la Alba)”, arată IGSU.

Reprezentanţii IGUS precizeză că misiunile sunt în dinamică şi cifrele se pot schimba de la un moment la altul.

Update: Peste 15.000 de gospodării din nouă localități din judeţul Alba au rămas, duminică seara, fără energie electrică, după ce copaci sau bucăți de țigle au căzut pe liniile de tensiune și le-au deteriorat sau rupt. Şase persoane au ajuns la spital, rănite, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, 15.162 de gospodării din Alba Iulia, Lupșa, Roșia Montană, Abrud, Cugir, Scărișoara, Șugag, Ighiu și Horea au rămas fără energie electrică.
Din primele date, se pare că bucăți de acoperiș sau copacii doborâți de vânt au atins liniile de tensiune. Mai multe echipaje ale distribuitorului sunt pe teren pentru a remedia defecțiunile.

De asemenea, șase persoane au fost rănite și au ajuns la spital după ce au fost lovite de bucăți de acoperiș sau alte obiecte contondente luate de vânt.
„Cele șase victime, toate adulte, sunt stabile hemodinamic”, potrivit ISU Alba.
Peste 50 de copaci au fost doborâți, în Alba, de vântul puternic, mai multe drumuri fiind blocate, cu preponderență în zona Munților Apuseni.

La ora transmiterii acestei știri, serviciile voluntare pentru situații de urgență intervin pentru deblocarea drumurilor.

Update: Cursurile în opt unități de învățământ din județul Timiș au fost suspendate pentru ziua de luni, după ce furtuna puternică de duminică a avariat acoperișurile clădirilor, iar unele unități de învățământ au rămas fără curent electric.

Inspectorul școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că în opt unități de învățământ din județ cursurile vor fi suspendate pentru ziua de luni.
Este vorba de trei licee din Timișoara – Colegiul Tehnic de Vest, Liceul de Arte Plastice și Colegiul Economic, plus alte cinci școli din Jimbolia, Otelec, Beregsău, Charlottenburg și Iohanisfeld.

“În toate unitățile de învățământ unde sunt mari probleme am suspendat cursurile luni. Au probleme cu cablurile de curent căzute, acoperișuri avariate, mai multe”, a afirmat Aura Danielescu.
Cinci persoane au murit şi câteva zeci au fost rănite în urma vijeliei care a avut loc duminică, în judeţul Timiş.

Update: Opt persoane au murit ucise de obiectele smulse de vânt, după ce încă o persoană a murit, în Timiş, în urma vijeliei. Numărul deceselor a ajuns la cinci în acest judeţ.

Reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsud au confirmat al doilea deces şi în acest judeţ.

Reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud, au declarat duminică seara, că personalul medical a declarat decesul unui bărbat de aproximativ 5o de ani, lovit de un copac în parc.

„Personalul medical ajuns în parcul municipal Bistriţa a declarat decesul bărbatului de aproximativ 50 de ani, lovit de copac”, arată ISU Bistriţa-Năsud.

O altă persoană a fost găsită inconştientă în localitatea Borleasa.

Judeţul Bistriţa-Năsud se află sub cod portocaliu de vreme rea.

Sute de copaci şi stâlpi de iluminat au căzut pe carosabil, în Arad, în urma unei furtunii puternice de numai câteva minute. Reprezentanţii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă au fost convocaţi, duminică, la sediul Prefecturii Timiş, în urma furtunii puternice din cauza căreia doi oameni au murit la Timişoara.

Peste 30 de oameni, între care şi doi copii, au nevoie de îngrijiri medicale la Spitalul din Timiş, în urma vijeliei de duminică, în urma căreia patru persoane au murit şi mai multe au fost rănite.

Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Timişoara, medicul Mihai Grecu, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax, că peste 30 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre care doi copii.

„Sunt peste 30 de pacienţi cu leziuni provocate, de diverse grade. Sunt şi mai grav, sunt şi în comă, sunt şi copii. Doi copii au venit pentru neurochirurgie. Pacienţii sunt loviţi la cap, la membre, la torace, le-au căzut în cap diverse ţigle, tencuială, crengi. Au picat ei de pe casă, că s-au pus să aranjeze ţigla pe care a deranjat-o furtuna şi au picat de la înălţime”, a afirmat medicul Mihai Grecu.

Premierul, prima reacție după dezastrul provocat de furtună

Iohannis, mesaj în urma dezastrului din vestul țării

Foto: expressdebanat.ro

Imaginile sunt devastatoare. Copaci retezați de vânt zac la pământ, circulația este întreruptă, multe case au rămas fără acoperișuri, care au fost smulse de vânt, mașinile au fost avariate.

O furtună de doar câteva minute a provocat mari pagube, dar prăpădul nu a ocolit nici județele Arad și Timiș. Urgia s-a abătut, de asemenea, și asupra județului Caraș-Severin.

„Avem sute de copaci căzuţi pe stradă, sunt stâlpi doborâţi, dar ce este important este că nu avem înregistrate victime. Echipele de intervenţie sunt în acţiune şi la această oră nu avem drumuri blocate. Se circulă, însă, cu dificultate”, a declarat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Având în vedere avertizările de cod galben și cod portocaliu de vijelii și vânt puternic, reprezentanţii IGSU au transmis cetățenilor din Arad, Timiş şi Caraş-Severin ca pe timpul manifestării fenomenelor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate, mai spus reprezentanţii IGSU.

Update: Vremea a făcut ravagii și în județul Cluj, acolo unde o parte din acoperișul spitalului din Huedin a fost luat de vânt, iar zeci de copaci au fost doborâți la pământ. Județul Cluj este sub avertizare cod portocaliu până la ora 19.15.

”Au fost multe incidente, foarte multe apeluri primite. Probleme foarte multe au fost în zona Huedin, Mărișel, Beliș, Negreni și Valea Drăganului. În zona Dej un acoperiș a căzut pe mai multe mașini. O parte din acoperișul spitalului din Huedin a fost luat de vânt.

În Cluj-Napoca au foarte multe apeluri cu probleme la acoperișuri și copaci căzuți”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Ciprian Cornea.

Meteorologii au emis cod portocaliu de furtună în mai multe zone din județul Cluj, până la ora 19.15.

Zonele din Cluj vizate sunt: Apahida, Bonțida, Buza, Căianu, Cămărașu, Cătina, Ceanu Mare, Chiuiești, Cojocna, Fizeșu Gherlii, Frata, Geaca, Jucu, Mica, Mociu, Pălatca, Sânmărtin, Suatu, Țaga, Tritenii de Jos, Unguraș, Viișoara;

Update: Mai mulți copaci și stâlpi de electricitate au fost doborâți la pământ de furtuna puternică în Sălaj. Inspectoratul pentru Situații de Urgență intervine în mai multe zone din județ pentru a remedia situația. Deocamdată nu sunt anunțate victime.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sălaj anunță că au fost trimise echipe în mai multe zone pentru a interveni.
Potrivit sursei citate, mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, stâlpi de electricitate au fost puși la pământ, iar echipaje ale Electrica sunt pe teren pentru remedierea problemelor.
Probleme cu copaci căzuți sunt în Zalău, dar și în alte localități. Până la această oră nu au fost înregistrate victime

Update: Meteorologii anunță că vijelia și vântul puternic se menține în județul Timiș, acolo unde vremea rea a făcut mai multe victime, până la ora 18.45.

Vântul bate cu o viteză de 90 km/oră, motiv pentru care Administrația de Meteorologie a emis cod portocaliu.

Județul Timiș este sub avertizare de vreme rea, în timp ce mai multe zsone din Caraș Severin sunt și ele vizate de codul portocaliu. Acestea sunt: Anina, Bocșa, Caransebeș, Oravița, Oțelu Roșu, Reșița, Armeniș, Băuțar, Bolvașnița, Bozovici, Brebu Nou, Buchin, Bucoșnița, Carașova, Ciclova Română, Ciudanovița, Constantin Daicoviciu, Dognecea, Glimboca, Goruia, Lupac, Marga, Obreja, Ocna de Fier, Păltiniș, Rusca Montană, Slatina-Timiș, Târnova, Turnu Ruieni, Văliug, Zăvoi;
Ulterior, mai multe zone din Caraș Severin și Timiș sunt vizate de codul galben de ploi.

Se vor semnala intensificări ale vântului, care vor depăși la rafală 90 km/ oră și care, trecător vor lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice.

Sub cod portocaliu de află și județul Maramureș până la ora 19.15.

Foto: expressdebanat.ro

Update: Numărul persoanelor decedate în judeţul Timiş în urma furtunii de duminică după-amiază a crescut la patru, ultimele două cazuri semnalate fiind în localitatea Buziaş, anunţă reprezentanţii ISU Banat.

”Alte două persoane din Buziaş şi-au pierdut viaţa din cauza furtunii, iar numărul răniţilor este în creştere, ajungând la 12. Noi acţionăm continuu cu 145 de pompieri în toate zonele afectate”, a declarat, pentru Agerpres, Elena Megherea, purtător de cuvânt al ISU Banat.

Una dintre victime, o femeie, a fost lovită de crengile unui copac la Zoo, iar un bărbat a murit după ce un panou publicitar căzut peste maşina în care se afla, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Foto: expressdebanat.ro

Două persoane au murit, iar cel puțin cinci au fost rănite, duminică, la Timișoara, în urma unei furtuni puternice, zeci de pompieri intervin la ora transmiterii acestei știri în tot județul Timiș, după ce acoperișuri și copaci au fost smulși de vânt.

Vântul a fost atât de puternic încât a răsturnat chiar și două TIR-uri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, Elena Megherea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că două persoane au murit în urma furtunii puternice.

Este vorba de o femeie care se afla la grădina zoologică din Timișoara, peste care a căzut un copac, și o altă persoană peste care a căzut un panou publicitar, în Calea Dorobanților, din oraş.

De asemenea, cel puțin cinci persoane sunt rănite.

“Se intervine în mai multe zone ale orașului: avem copaci căzuți, fire de current pe carosabil și pe mașini și acoperișuri smulse. Acum se intervine cu zeci de pompieri, au fost chemați pompieri de acasă pentru întăriri”, a afirmat Elena Megherea.

Judeţul Timiş se află sub atenţionare cod portocaliu de furtună.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.