Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a anunţat, într-o declaraţie pentru Mediafax, că demisionează de la conducerea departamentului care va controla marile averi, deoarece nu doreşte să lucreze într-o administraţie condusă de Victor Ponta, şi anunţă că va activa într-o firmă privată sau se va implica în politică.
Blejnar nu ratează nici de această dată ocazia de a-l ataca din nou pe premierul desemnat, Victor Ponta, care l-a criticat dur în perioada în care el a condus ANAF.
„Am decis să demisionez din funcţia publică de director al Departamentului numit generic «Direcţia de Control al Marilor Averi», din cauza faptului că sunt un om de onoare. Refuz să lucrez într-o administraţie publică condusă de un premier care în ultimii ani a atacat şi denigrat continuu activitatea ANAF şi a conducerii acesteia din considerente personale şi politice. În timpul mandatului am încercat, şi în bună parte am reuşit, să instaurez un principiu foarte clar : «Legea fiscală trebuie respectată de toţi contribuabilii». Doar aşa am reuşit în toţi aceşti ultimi ani, marcaţi de o criză economică financiară globală profundă, să asigurăm veniturile bugetare necesare plăţii pensiilor, salariilor şi finanţării investiţiilor statului. În viitor voi activa în mediul privat, având deja câteva oferte de colaborare de la companii private, însă analizez în perioada următoare şi varianta de a intra în politică”, a declarat Blejnar pentru sursa citată.
Sorin Blejnar a fost revocat de la conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) recent şi pus să conducă departamentul care va controla marile averi de către Guvernul Ungureanu.