Banca Naţională a redus dobânda cheie la minimul istoric de 6%.
Consiliul de Administraţie al BNR a decis miercuri reducerea dobânzii de politică monetară la 6%, de la 6,25%, începând cu data de 3 noiembrie 2011, precum şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
„Din punctul nostru de vedere, decizia BNR de a tăia dobânda-cheie era aşteptată. Asta în condiţiile în care inflaţia a scăzut la minime istoric. Sunt şanse mari ca ţinta de inflaţie să fie atinsă anul viitor, dacă nu vor exista şocuri pe preţurile administrate, a declarat Ionuţ Dumitru, economist şef Raiffeisen Bank.
Într-un interviu realizat de Reuters, 15 analişti estimează că Banca Naţională a României va reduce dobânda cheie la 5,75 la sută până în iunie 2012.