Bob cu bob se adună românul din Afganistan

UPDATE Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat vineri că în afară de cei 14 cetăţeni români care au ajuns pe aeroportul din Kabul mai există un singur român aflat în afara aeroportului care doreşte repatrierea.

„Mă bucur că am reuşit astăzi, prin eforturile colegilor din Celula de criză, să aducem în incinta aeroportului pe cei 14 cetăţeni români care se aflau încă de la începutul săptămânii într-o bază militară aflată la circa 6 km de aeroport. (…) A fost un demers foarte complicat. Ceilalţi cetăţeni români care se află în Kabul şi care nu sunt în aeroportul internaţional şi care nu şi-au manifestat dorinţa de a fi evacuaţi au planurile lor de evacuare care sunt stabilite de angajatorii lor, fie că vorbim despre ONU, fie că vorbim de o companie sau despre alte situaţii. Suntem în contact permanent şi cu aceşti cetăţeni români. (…) În afară de cei 14 cetăţeni români, mai există un singur cetăţean român aflat în afara aeroportului care doreşte repatrierea şi care lucrează pentru un program ONU şi care, de asemenea, a încercat şi va încerca în continuare, cu un convoi al ONU, să ajungă la aeroport”, a spus Aurescu la Digi 24.

UPDATE Un grup de 14 români au reușit să intre, vineri, în Aeroportul din Kabul și așteaptă să fie evacuați din Afganistan, informează Ministerul Afacerilor Externe. Sunt românii care nu au putut fi luați pentru că nu au reușit să ajungă în zona sigură, de unde a fost luat încă un român, vineri.

Vineri dimineața, grupul format din 14 cetățeni români a fost transferat în incinta Aeroportului internațional din Kabul, potrivit MAE.

Români sunt acum în siguranță în incinta aeroportului și pregătiți pentru evacuare pe cale aeriană.

„Cei 14 cetățeni români sunt angajați ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan. Aceștia s-au aflat până în cursul acestei dimineți (vineri – n.r.) într-o bază militară din afara aeroportului internațional, fiind transferați în incinta aeroportului în urma unor demersuri extrem de complexe și dificile realizate încă de la începutul săptămânii în curs de către autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale, în coordonare cu și cu sprijinul unor parteneri internaționali ai României și în cooperare cu compania angajatoare”, transmite MAE, într-un comunicat de presă.

Acești 14 cetățeni români vor putea astfel să fie evacuați cu următorul zbor al aeronavei militare românești staționate în prezent la Islamabad.

UPDATE Încă un român – al doilea – a fost evacuat din Kabul cu aeronava Forțelor Aeriene Române și, odată cu el au fost luate alți trei cetățeni străni, informează, vineri dimineața, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Cei patru sunt la Islamabad.

Al doilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport românești s-a desfășurat în bune condiții și s-a reușit evacuarea a încă unui cetățean român, angajat al unei agenții NATO, aflat deja pe aeroportul internațional din Kabul, care a optat recent pentru evacuare, informează MAE.

Au fost evacuați și încă trei cetățeni ai unor state europene/aliate: un cetățean bulgar, unul britanic și unul american.

„Aeronava militară de transport a Forțelor Aeriene Române a aterizat, în condiții de siguranță, în cursul nopții pe aeroportul internațional din Kabul. Ca și în cazul primului zbor, pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord și o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistență de specialitate”, potrivit MAE.

Autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale continuă demersurile pentru asigurarea transferului către aeroport a altor cetățeni români aflați în afara aeroportului.

De asemenea, MAE informează că Celula de criză interinstituțională menține permanent legătura cu cetățenii români aflați în diversele locații din Kabul.

„Condițiile de securitate deosebit de dificile și periculoase din Kabul, care nu au făcut posibil accesul altor cetățeni români spre aeroport până la momentul decolării aeronavei românești de pe aeroportul din Kabul, persistă. În aceeași situație se află și alți cetățeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluați de aeronavele trimise de statele lor”, mai arată cei de la MAE.

După preluarea pasagerilor, aeronava a decolat cu destinația Islamabad, unde a ajuns în condiții de siguranță, fiind asistată la sosire de personalul Ambasadei României în Pakistan.

Aeronava Forțelor Aeriene Române va continua să staționeze în perioada următoare la Islamabad, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetățeni români atunci când aceștia vor ajunge în aeroportul internațional.

Cetățeanul român evacuat va fi găzduit momentan la Islamabad, urmând a fi repatriat în România.

De asemenea, Celula de criză interinstituțională a efectuat deja demersurile necesare pentru identificarea, validarea și contactarea unui număr de cetățeni afgani, foști colaboratori ai trupelor române pe perioada desfășurării misiunii acestora în Afganistan, respectiv studenți bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptați la studii în România. În măsura în care aceștia vor putea ajunge în aeroportul internațional din Kabul, aceștia vor fi preluați spre evacuare cu aeronava militară românească.

Potrivit MAE, situația de securitate din Kabul se menține „complexă și fluidă”, ceea ce implică adaptarea constantă a planului de evacuare, în funcție de diverși factori, care au propria dinamică.

„Prioritatea Celulei de criză interinstituționale este în prezent asigurarea tranzitului spre aeroport în condiții de siguranță cât mai bune, în circumstanțele de securitate existente, pentru cetățenii români care au solicitat evacuarea. Ca și în cazul cetățenilor români preluați deja, Celula de criză interinstituțională va acționa pentru a prelua cetățenii români care au solicitat repatrierea de îndată ce sunt întrunite condițiile de preluare din aeroport și pentru a-i evacua aerian de îndată ce va fi posibil. În acest scop, Celula de criză interinstituțională evaluează permanent, împreună cu partenerii internaționali, evoluția situației din Afganistan”, potrivit MAE.

MAE a anunțat anterior joi că un singur cetățean român a fost evacuat pe cale aeriană din Kabul cu aeronava trimisă în Afganistan de statul român. Acesta a fost transportat la Islamabad, în Pakistan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

25 de Comentarii

  1. Să ne forțăm că treaba cu căderea Kabulului e așa cum ne spun. Întrebare:
    Cîți dobitoci au coclit o asemena operațiune (un evacuat cu ditamai avionu’) și cîți au aprobat?

  2. Ceilalți s-au pitit, să mai prindă câteva zile=diurnă în plus…

  3. Marele trantor isi confecționează un nou sacou de chelner. Cu acesta va servi numai la masa Licuriciului si la cea a laturii lgbtiqiste a celor de la Bruxelles.
    Ps. La masa laturii lgbtiqiste a securitatii, USR+ PNL va servi in sacoul de la Ziua Marinei.
    Gurile rele afirmă că a stat prea mult la soare si i s-a prajit singurul neuron functional. Din această cauză nu poate face declarații privitoare la impiedecatul națiunii, Citu, omul de paie care cică si-ar fi finalizat masterul in 1999, dar în acte figurează 2002. Având în vedere că nu i-a crescut nasul tragem concluzia ca i-a crescut un alt organ. Aceasta si explica susținerea oii Tutcane, a Alinie lui Gheorghiță si a tineretului feminin îmbătrânit din PNL si USR. o fi si acesta un motiv pentru care JHONNY inima de tabla ruginită il tine de partea anterioară in brate?
    Ps. Mențiune de interes national: in fata celor doi oameni de paie, din fruntea tarii, s-au interzis prin decret prezidențial folosirea brichetelor, chibritele si amnarului. În atare condiții șansele ca ei să participe la un foc de tabără sunt zero, adică Zerodocte.

  4. Sa fim seriosi, daca o duc bine si sunt in siguranta, cum sa plece de la borcanul cu miere?!

  5. Banuiesc ca avionashul acela de transport era un biet Hercules mic si neinsemnat care se deplaseaza prin puterea vanturilor afgane.

  6. Băă, organizațî- vă, băă și voi la fața locului;puhoiul ăla de oameni care intră în aeroport, decolează apoi unul câte unul? HUUOOO!
    Nu mai dormiți acolo în cizme ca valizele, faceți și voi taximetrie cu avionul ăla, papagalilor puturoși!

  7. Ordinul presedintelui se executa nu se comenteaza chiar daca este prost! Simplu si eficient! Mai trebuia sa treaca aeronava peste Arcul De Triumf! Oicum banii fraierilor nu conteaza! S-au dus pe apa sambetei liberale vreo 300.000 de euro! Succesuri liberali si la mai multe tepe date prostilor romani si la multe inaltari in grad!

  8. mmmmmmmmmmmmmmmmm,
    -pentru 1 singur se pot face multe exceptzii…..chiar acela e exceptia care confirma regula!

  9. Astia sunt nebuni! Sa trimiti tu harabaia Hercules sau Spartan, sa imbarce doar un cetatean, este prostie la infinit! Asta putea fi „colectat” de parteneri sau acum la evacuare scapa cine poate? Pentru aceasta „bravura” Aurica Gldenberg si Nicu MaCiuca sa plateasca combustibilul pe ruta Islamabad Kabul! Vai de mintile „luminate” care ne conduc! Ce diplomati ai Aurica in zona? Niste fatalai fricosi si fara relatii?

  10. Pai ce, voi chiar credeati ca zboara avionul in Afghanistan si inapoi (din cite am auzit, via Pakistan) ca sa repatrieze romani ? …

  11. AviOnul ala circula PE BANII MEI! Avionul sa vina inapoi, iar diurnarii aia 33 pe $$$ sa ramina acolo, ca NU EU I-AM TRIMIS, si oricum AU DAT SPAGA CA SA FIE PUSI PE LISTELE DE ANGAJARE SI SA AJUNGA IN AFGANISTAN! Sa-i ia Bideu de acolo, daca asa a organizat senilul „retragerea” (adica FUGA!).
    AVIONUL SA FIE ADUS INAPOI! …si FARA AFGANI, si FARA ALTE NEAMURI MUSULMANE! Ca eu nu am neamuri musulmane, si nici NU-MI TREBUIE!

  12. Cine a fost în afganistan să primească cate o familie afgană!!..,iar comandantului suprem să i se dea vreo 25 de familii afgane, are destule case în care să-i țină…de ce 25 ??..asta-i melodia care-i place…25…!!

  13. O fi zburat avionul ăla cu un singur român..da’ cu câţi afganistanezi d-ăia, sau cum îi cheamă, o fi zburat, nu ne zice. Că doar nu era să piardă banii pe bilete, știi ce zic?

  14. haha: marele trantor sta tolanit la soare, fiind indragostit de ravasitoare…

  15. Cine stie ce grad avea individul, de s-a trimis ditamai avionul sa-l ia?

  16. Eu am o nedumerire totusi.
    Incheierea operatiunilor in Afganistan a fost anuntata inca de anul trecut, ca retragerea se va face programat, in etape pana la 11 septembrie 2021. Deci, a fost timp suficient ca lumea sa se impacheteze si sa paraseasca locul in conditii de siguranta, inclusic colaboratorii loco valorosi. Drama ce o vedem acum insa demonstreaza altceva. Anume ca, pana in ultimul moment, elitele militare care s-au opus si au criticat hotararea incetarii operatiunilor in zona, au sperat ca presedintele ii va asculta si se va razgandi. Fara intentia de a-l scuza pe presedinte, nu el organizeaza si coordoneaza pasii retragerii militare dintr-un teatru de razboi, ci reprezentantii militari. Deci, tragedia in desfasurare li se poate imputa lor! Voi ce ziceti?

  17. Simplu și eficient! In fiecare zi hardughia zburătoare face cate 1000 km dus și 1000 km întors să adune vreo 30 de trădători și apoi se întoarce cu plinul acasă și cu o gaura in bugetul m.ap.n de vreun milion de dolari. Nici în Africa Neagra nu se procedează așa. Johannis a dat ordin să nu se întoarcă acasă gol hardughia.

  18. @Tradatorii
    „gol”
    Hahahahaha avionul e plin de afgani doar nu crezi ca o sa plece asa usor de fiecare data

  19. nu ma uit la tv insa am auzit o discutie interesanta la metropola tv. romanii sunt blocati in cladiri iar pilotii afgani au fost executati. comenta cineva, parea a fi din Armata, cum armata sua a plecat „la comanda” lasand aeroportul pe mainile afganilor ceea ce nu se face NICIODATA. se vede ca este „cusuta cu ata alba”, nu numai ca le-au lasat aeroportul „just like that”, dar le-au lasat TOATE ARMELE SI DEPOZITE PLINE CU BANI CASH! CIRCULA PE NET FILMULETE CU DOLARI NOU NOUTI – TIPARITI PENTRU EI, PARCA! – PE CARE TALIBANII II NUMARA CU SATISFACTIE….OAMENI BUNI DESCHIDETI OCHII SI CAUTATI ADEVARUL. PLANUL KALERGI DE ISLAMIZARE A EUROPEI ESTE LA COMANDA BLACKROCK/SOROS. EI NU POT RIDICA NOUA ORANDUIRE DECAT DACA DESFIINTEAZA TARILE SUVERANE SI EXTERMINA POPOARELE CRESTINE CARE TIN LA TRADITII SI SUNT PRIN URMARE NATIONALISTE!

  20. De la Islamabad poate vine plin de pakistanezi. Poate Kabul e doar praf în ochi.
    Anul trecut parcă MAE a făcut înțelegere cu Pakistanu să aducă 250 de mii de pakistanezi.

  21. Pe aia care au cazut jos din avion,ca nu au mai incaput, cand ii aduceti?
    Chiar nu va e rusine cu circoteca cu avionul…
    Mercenarii,altfel spus”contractorii’sa se descurce ,nu zic bine nea Mandruta?

  22. Pe aia care au cazut din avion, ca nu au mai incaput pe aripi, cand ii aduceti?
    Chiar nu va e rusine cu circoteca cu avionul…
    Mercenarii,altfel spus”contractorii’sa se descurce ,nu zic bine nea Mandruta?

  23. Avionul ala nu trebuia sa plece gol ci sa duca niste iubitori de talibani de pe la noi care ar prefera si ei sa stea toata ziua gramada la moschee si sa discute pulitica,sa bata matanii de cinci ori pe zi pentru musulmanie,eventual sa frece si cateun akaem cu care sa lichideze necredinciosi si sa-i hraneasca femeile si copiii din munca lor de sclavi intorsi in evului mediu.Si sunt si mai fericiti luptatorii cu civilizatia si sapunul daca le mai pica si cateun pui fript de la mulahii si emirii lor plini de petro-doari si de la comunistii chinezi care si-au bagat coada si aia pe acolo,ca,altfel,nu aveau frecatorii de pushca si fara nicio munca cu ce sa se intretina nici pana acum in 20 de ani.Ca doar cu intoarcerea la primitivism si sclavie au acces in rai unde ii asteapta Profesul lor decedat acum 1400 de ani cu cate un harem de fecioare de caciula

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.