Boc, audiat la Tribunal în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu îi cere daune de un milion de euro

Emil Boc a venit, marţi, la Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu îi cere daune de un milion de euro pentru acuzaţiile legate de cazul FNI şi de o implicare într-o lovitură de stat.

Instanţa l-a întrebat pe Emil Boc dacă recunoaşte că l-a acuzat pe Vîntu că urmăreşte să împiedice justiţia să ajungă la el.

„Declaraţia a fost făcută atunci când a fost readusă în discuţie tema suspendării preşedintelui care generează îngrijorare din perspectivă economică şi teamă investittorilor. Este o declaraţie politică şi este o judecată de valoare. Este de notorietate că Sorin Ovidiu Vîntu a susţinut suspendarea preşedintelui”, a răspuns Boc.

Dosarul în care Emil Boc a fost chemat în judecată de Sorin Ovidiu Vîntu a fost înregistrat în 15 octombrie 2010.

Tot în 15 octombrie 2010, Sorin Ovidiu Vîntu a acţionat-o în instanţă şi pe Elena Udrea, tot într-un dosar care are ca obiect răspunderea civilă delictuală, daunele solicitate fiind tot de un milion de euro. În 2011, toate cele trei termene de judecată au fost amânate, dezbaterile urmând să fie reluate în 28 noiembrie.

Sorin Ovidiu Vîntu l-a dat în judecată şi pe Traian Băsescu, acţiunea fiind înregistrată la Tribunalul Bucureşti în august 2009. La termenul anterior, din 18 noiembruie, instanţa a stabilit amânarea cauzei până la 17 februarie 2012. Şi în acest dosar, cuantumul daunelor solicitate este de un milion de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.