Boc vrea să pună taxă pe ce mişcă în apă

Ministerul Aministraţiei şi Internelor a lansat în dezbatere publică proiectul unui act normativ care prevede, printre altele, taxarea peştelui scos din Deltă.

De cotidianul.ro - Autor
Boc vrea să pună taxă pe ce mişcă în apă

Ministerul Aministraţiei şi Internelor a lansat în dezbatere publică proiectul unui act normativ care prevede, printre altele, taxarea peştelui scos din Deltă.

Ministerul Aministraţiei şi Internelor a lansat în dezbatere publică proiectul unui act normativ care prevede, printre altele, taxarea peştelui scos din Deltă.

În prezent, statul nu încasează nici un venit din captura de peşte de pe teritoriul Deltei Dunării, se arată în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, iar Executivul vrea să schimbe acest lucru.

Nota de fundamentare vorbeşte despre „fiscalizarea corectă a produselor obţinute din pescuit, prin revizuirea unor prevederi din domeniul pescuit comercial, în sensul armonizării acestora cu normele europene referitoare la prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, instituite prin Regulamentul (CE) Nr. 1005/2008 al Consiliului”.

„Neadoptarea unor măsuri urgente în direcţia suplimentării veniturilor bugetelor locale va genera reale dificultăţi în administrarea comunităţilor locale din zona Deltei Dunării, cu impact negativ asupra capacităţii autorităţilor locale de a gestiona activităţile cu caracter social, în special a celor legate de acordarea facilităţilor pentru populaţie (subvenţii pentru energie electrică, gaze naturale, energie termică şi apă potabilă furnizată populaţiei locale, pentru consumurile casnice menajere), precum şi asupra posibilităţii realizării proiectelor privind realizarea unor obiective social-economice (alimentări cu apă, canalizare, salubrizare, drumuri, susţinerea persoanelor aflate în dificultate) şi a unor acţiuni de încurajare a protejării habitatelor naturale şi a resurselor acestora” se mai arată în nota de fundamentare.

Actul normativ, cel în care vor fi stabilite nivelurile de taxare, nu a fost încă publicat.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.