Ministrul de Externe Bogdan Aurescu nu crede că România este o ţintă „directă” a ISIS, însă a declarat, sâmbătă, că nu trebuie ignorat fenomenul terorismului.
Ministrul de Externe a declarat, în emisiunea lui Alexandru Cumpănaşu de la Realitatea TV, că „nu crede” că România se află în ţinta directă a teroriştilor din gruparea Statul Islamic.
„Fenomenul terorist este cumva într-o creştere de amplitudine în ultima perioadă. România face parte din coaliţia anti -Statul Islamic, dar nu cred că suntem o ţintă directă a Statului Islamic”, a spus Aurescu.
Ministrul a subliniat faptul că „niciun stat nu-şi poate permite, inclusiv România, să ignore potenţialul fenomenului terorist, prin urmare trebuie să luăm toate măsurile de precauţie pe care le putem lua”.