Boicotul lui Trump: „Un pămpălău”

Președintele SUA Donald Trump a refuzat pentru a doua oară să participe la Dineul Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă, alegând să meargă la un miting al susținătorilor săi.

Trump, al cărui răfuială cu jurnaliștii a devenit o practică curentă, este primul președinte al SUA care pentru a două oară consecutiv refuză să participe la evenimentul anual al jurnaliștilor acreditați la Casa Albă, în cadrul căruia președintele în funcție este în general ținta satirelor.

„De ce aș vrea să fiu blocată într-o cameră cu o mulțime de liberali ce scriu știri false și care mă urăsc?”, și-a motivat decizia Donald Trump.

Gazda evenimentului, Michelle Wolf, l-a atacat pe Trump, dar și pe membri din administrația sa, în principal pe Sarah Huckabee Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

„Este 2018, sunt femeie, aşa că nu puteţi să mă faceţi să tac. Trump nu este aici. L-aş fi târât aici chiar eu, dar se pare că preşedintele Statelor Unite este un pămpălău pe care n-ai voie să-l târăşti. Trump vrea să le dea profesorilor arme, lucru cu care sunt de acord, pentru că le pot vinde ca să cumpere rechizite”, a spus Michelle Wolf.

Înainte de Trump, ultimul președinte care nu a participat la eveniment a fost Ronald Reagan care a a lipsit de la ediția din 1981, fiind rănit, după ce tocmai scăpase dintr-o tentativă de asasinat.

În anul 1972, preşedintele Richard Nixon a refuzat să participe la dineul din acel an, iar în anul 1978, Jimmy Carter şi-a motivat absenţa de la eveniment spunând că este epuizat, potrivit The Washington Post.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

12 Comentarii

  1. Tough job …sa fi presedinte SUA…Te lupti pe fronturi multiple, in interior, in exterior…cam greu sa curete mlastina de la Washington…”drain the swamp” …cum promisese… un singur mandat de 4 ani (mai mic decat al lui micron( macron) …nu e deloc suficient…si nici chiar doua pt ceea ce ar trebui sa faca sa redea SUA increderea lumii …greu…dar cine stie prin ce minune va reusi…

  2. Dineul Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă e un loc de mistocareala khazara a presedintilor SUA!Trump le da cu flit exact cand papagalii de presa cred ca daca ei cotcodacesc ,toata America cotcodaceste!S-au mai schimbat lucrurile,oamenii nu mai pot fi (usor) prostiti de media!!

  3. @Booyaka: mai este loc intre neuronii dumitale pentru ceva idei de genul : *presa trebuia apreciata pentru raul pe care-l impiedica, nu pentru binele pe care-l face* ( Tocquevill in *Despre democratia in America*)?

    • Aici esti „in eroare” – mainstream media FACE RAYU, nu previne nimic rau ci doar previne exprimarea Adevarului.
      …. poti discerne sau doar posta citate?

  4. @Booyaka: mai este loc intre neuronii dumitale pentru ceva idei de genul : *presa trebuia apreciata pentru raul pe care-l impiedica, nu pentru binele pe care-l face* ( Tocqueville in *Despre democratia in America*)?

    • @mariuta :Ai vrut sa pari citita,de doua ori?Numai Brăescu a mai inventat,intr-o schita,rațe cu repetiție…

    • Doamna, mai ramane sa ne explicati ce rau impiedica presa in America si, mai ales, ce bine face presa !Ca in rest ne-am lamurit !!

  5. @Booyaka: uitasem sa pun un E la Tocqueville, de aceea am reluat postarea! Deci sa inteleg ca nu ai inteles nimic din cazul Cambridge Analytica care, prin strategii de manipulare, ameninta principiile care stau la baza modernitatii, a autonomiei persoanei si a libertatii sale subiective! Presa nu este de o singura culoare, fiecare ziar apartine unui grup de interese, iar in batalia pentru resurse pe care o duc grupurile de interese, intervine si presa! ca atare, fiecare parte va incerca sa arate coruptia celeilalte parti! cum toata sandramaua institutionala sta pe incredere, pe sisteme abstracte cum spune ganditorul, modul in care evolueaza opinia publica aduce la putere un grup sau altul! *vointa populara este suverana, dar poporul poate gresi* spuse iluministul ala celebru!asta este un pret ce trebuie platit! pe scurt, cred ca ar trebui sa-ti faci abonament la biblioteca orasaneasca! asa nu se mai poate, fara cultura si cu mental tipizat, iti dai seama ca nu vei putea nici traversa strada? iar asta cu adevarul( parresia, cum spuneau grecii) e mai complicata! daca promiti ca te vei duce la biblioteca, putem discuta problema! ideea ca stii si esti destept fara nici o temelie a fost un Adevar in anii dictaturii proletariatului din anii 50 ai secolului trecut! facand oleaca de aritmetica, inseamna ca dumneata, daca nu ai chiar peste 90 de ani, ai spiritul muncitoresc in ADN! maine e 1 Mai si sper sarbatoresti ziua MUNCII cu MICI si BERE!

  6. Pe vremea cand tu ziceai Üite mama,trec soldatii”era sarbatorit 1 Mai cu fastul si respectul necesar al Sarbatoarei Internationale a Muncii !Nu era cu cu „MICI si BERE”,fraiero,erau cu cremwursti si bere,plus altele,dar generatia voastra de analfabeti cu bacalaureat nu are de unde sa stie!Las-o cum masonul ala calatorit prin SUA,caruia nici nu ii poti pronunta numele,ca nu ai cunostiintele necesare de franceza!!

  7. @Booyaka: tataie, bine ar fi daca ai face un popas serios la biblioteca orasaneasca, asta insemnand pentru inceput 6 ore pe zi studiu serios! asta doar la inceput, caci in mod normal va trebui sa ajungi sa stai 10 ore, pentru a recupera lipsa de minte si cultura! daca se mai poate face ceva in directia asta, avand in vedere scleroza pe care o ilustrezi pe-acilea! Da, ai dreptate, la 1 Mai se mancau si cremvursti, dar asta o faceau doar membrii comitetului judetean si municipal de partid, restul, *boborul* o dadea cu mici si bere! cat priveste sintagma *masonul ala* ei bine, ti-o spun asa, ca de la un destept, e plina cultura lumii de masoni, homosexuali, derbedei, afaceristi,oameni cu probleme psihice etc..Inteleg ca vrei cu tot dinadinsul sa nu mai citesti nimic, ca ti-e greu, ca nu pricepi etc, dar vad ca ai renuntat si la pretentia de a fi onest.

  8. Parerea mea este ca pampalai sunt aia care sperau ca Trump va veni in mijlocul unei haite de ziaristi cumparati unde sa se lase injurat de cozile de topor ale mafiei clintonisto-sorosiste.

  9. @Pulheria: dumneata crescut in spiritul odelor nationale si internationale la adresa marelui conducator, nici dupa 27 de ani de democratie nu ai inteles ca asta este rostul presei, sa-l muste de fund pe cel mai puternic om din stat!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.