Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat vineri seara că este posibil ca, săptămâna viitoare, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului să se reunească pentru solicitarea privind suspendarea din funcție a președintelui Klaus Iohannis, el reiterând că aceasta reprezintă ‘un joc politic’.
‘Cele două cereri care au fost depuse până acum nu au respectat condițiile de bază, în sensul că trebuiau depuse la ambele Camere. S-au depus doar la o singură cameră prima dată și abia la vreo săptămână și câteva zile la cea de-a doua cameră, iar cea de-a doua cerere nu avea numărul necesar de semnături pentru că între timp, până la data organizării ședinței, doi dintre cei care au semnat, fiind numărul exact, și-au retras semnăturile. Prin urmare, au fost efectiv niște motive, să spunem, de tip birocratic dacă l-aș putea numi așa. Acum această cerere are toate semnăturile și cred că săptămâna viitoare va fi organizat, conform procedurii, un Birou comun al celor două Camere, care, constatând că sunt respectate condițiile de convocare a plenului reunit, această cerere va ajunge pe ordinea de zi’, a spus Bolojan, într-un interviu difuzat de Antena 3.
El a precizat că în cazul acestei cereri sunt două direcții. ‘Sau se va face o comisie care va verifica acuzele care se aduc sau se va recurge la varianta prevederii constituționale de a se trimite Curții, pentru un punct de vedere care este consultativ. Și într-o variantă și într-alta va fi un raport, un punct de vedere, care apoi, într-o ședință ulterioară, va fi pus în dezbatere și deci se va da un vot dacă într-adevăr se declanșează procedura de organizare a referendumului sau nu se declanșează’, a afirmat președintele Senatului.
Ilie Bolojan a reiterat că, în varianta în care această cerere ar trece de Parlament, referendumul de suspendare s-ar organiza exact în perioada campaniei pentru prezidențiale și dacă acesta ar trece alegerile ar trebui organizate după datele stabilite deja. În acest context, președintele Senatului a subliniat că este un nonsens.
‘Dacă acel referendum ar trece, gândiți-vă că practic ar trebui organizate alegeri prezidențiale ca un efect al trecerii referendumului după data stabilită în calendarul electoral, deci după data de 4 mai și de 18 mai. Prin urmare, este un nonsens instituțional și aici nu se pune problema să aperi un om, pe domnul Iohannis. Nu se pune această problemă. Dar cred că, dacă gândești instituțional, îți dai seama că este un nonsens și pur și simplu dacă aperi, aperi o stabilitate instituțională a țării noastre. Aceasta este realitatea, nu e vorba de altceva’, a spus el.
Președintele Senatului a reiterat că cererea de suspendare a șefului statului este un ‘joc politic’.
‘Partidele care fac această chestiune, ce doresc de fapt? Știind că președintele este la final de mandat, deci are o imagine publică după 10 ani, toți președinții României, când au terminat mandatele, n-au mai fost în vârf de formă, ci cu o cotă de încredere scăzută. Aceasta este realitatea. Și atunci e foarte ușor să te urci pe un val din ăsta de tip popular, să critici, caută să-și mobilizeze electoratele și să se pregătească pentru a ține, să spunem, electoratul în priză pentru alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai. Este practic un joc politic. Dar orice joc politic are limitele lui cât timp echilibrele țării noastre sunt menținute și o stabilitate instituțională este asigurată. Gândiți-vă că președintele Iohannis, în oricare din situații, mai are, nu știu, maxim 100 de zile de mandat, deci nu influențează, să spunem, sub nicio formă lucrurile care se întâmplă și asta este situația’, a conchis Bolojan.
Partidul Oamenilor Tineri a anunțat, miercuri, că a redepus din nou cererea și semnăturile pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, la Camera Deputaților și la Senat.
Cererea este semnată acum de 178 de parlamentari de la POT, AUR, S.O.S. România și USR. Liderul POT, Anamaria Gavrilă, a afirmat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că au fost adăugate 26 de semnături ale unor parlamentari ai USR.
Voi liberali sunteți mai deștepți că toți românii și mai hoții ca pesedisti Nordis , dar mai lăsați vrăjeală , că dacă vine Georgescu după nici un an vor fi alegeri legislative , iar locul langa PNT cd va fi vacantat pentru voi . Vă mulțumim pentru binele făcut și datoriile acumulate de România și sperăm să vă răsplătim cu multi ani . Doamne da că marele her Popescu und Câțu să aibă timp de retrospecție și căință adevărată și să ne recuperăm pagina nationala . Chiar daca ei reprezinte servicii străine foarte puternice .
Suspendarea este un proces de durata; pe de alta parte nu poate fi suspendat cineva care nu exista. Parlamentul trebuie sa declare functia vacanta.
Bolojan nu stie ca referendumul este de demitere, nu de suspendare ?! Suspendarea o decide Parlamentul.
Acest instrument al răului național , anunță Birou comun pentru cererea de suspendare lui Iohannis în timp ce proprietarul unui camion furat , caută să-i dea de urmă ! A cui ? A camionului ! Pe șestache , va fi o cerere de menținere a nesimțitului în cîrca romănilor ajunși la exasperare .
Nu inteleg de ce-l certati pe ciokolak, bolovan, wiermer & co. cand ei sunt acolo pt ca majoritatea romanilor i-au votat.
Ei fac ce stiu cel mai bine, i.e. fura ca sa se imbogateasca si ne dipretuiesc din toata fiinta lor. Meritam din plin daca 35 de ani n-au fost de ajuns.
Iohannis nu trebuie suspendat ci alungat. Și așteptat la poarta Cotroceniului cu un mandat de arestare.
Ce limbaj bolovănos. I-auziți,
parașutatul de la Oradea consideră că dulapul a avut și „vârfuri de formă” pe care, acum, la final de mandat, le-ar fi pierdut. Doi ticăloși, unul mai mare ca altul.
Bolojan ce s-a intamplat cu statuile ale marilor personalități ale istoriei românilor (28 de statui) din Oradea?
Tu esti roman?
Ordinele Moscovei sunt clare : Demiteti-l pe KJW !
Se discuta public la unele televiziuni de relatia speciala dintre dl Bolojan si fostul adjunct serei Coldea. Este foarte posibila aceasta apropiere fiind cuoscut faptul ca toate guvernele din perioada cand Coldea era la butoane au fost suspect de darnice impingand sume mari de bani la Bihor in dauna altor judete.
Cind vrei sa ingropi ceva , faceti o comisie. Rezultatul ? La calendele grecesti.Si ce referendum trebuie Bolojane ? Acum inutilul de la Cotroceni ocupa abuziv , cu acordul vostru al parlamentarilor”pro-ioropeni” scaunul de la Cotroceni. Referendum ? NU. Un sut sanatos in penk, asta-i trebuie.Panimaiesi gaspadin ciolovec?
Nu mă sorosistule cu diversiunile tale abjecte. Un referendum de demitere trecut îl lasă pe Johannis fără privilegii. Ori voi, ca niște slugi obediente, exact de asta faceți scut în jurul acestui impostor, să nu plece cu coada între picioare, fără nimic.
Nu ar fi de mirare, la nesimțirea voastră, să scoateți și o lege prin care să îi acordați imunitate pe viață. La câte trădări, hoții și legiferari antiromânești ați dat, nu ne mai miră nimic.
Mai Bolovane, stii tu ce inseamna verticalitate, ce inseamna sa ai principii de la care nu te poti abate fara sa-ti pierzi onoarea? Nu stii Bolovane!
Alt viitor pușcăriaș care a furat cu ani în urmă un camion cu materiale, căutat prin interpol, nepedepsit nici la ora actuala deși are plangeri penale în acțiune, e funcționar politic de lux in a doua functie importantă în statul român! Nu e bășcălie ceea ce scriu, exista pe YouTube înregistrări video cu dovezi imbatabile contra acestui viitor pușcăriaș! Clanurile infractionale organizate politic au capusate conducerea țării definitiv, sa nu ne trezim că nu vor să plece din funcțiile ocupate prin numire cum a făcut Grindeanu și plăvanul nesimțit in caz că va cădea guvernul sau vor pierde alegerile.
„…stabilitate instituțională a țării”?
Bolojene, vrei să spui „consolidarea rezultatelor LOVITURII DE STAT”?!
Pun si eu niste intrebari.In cazul suspendarii presedintelui acesta mai beneficiaza de privilegiile unui fost presedinte? In cazul acesta de suspendare se poate considera ca desemnarea guvernului a fost ilegala? In caz de guvern ilegal actele normative vor fi considerate si ele ilegale si vor fi anulate?
Ba baieti! Tara e a treselor. Tot ce vedem e foc de paie, ca tot ei sa isi imparta caprariile.
Ba este foarte important ca dulapul trădător și profitor să fie drastic pedepsit pentru comportamentul său timp de zece ani! Un președinte destituit nu mai are aceleași drepturi ca unul care termină mandatele la termen.
Nici eu nu credeam ca de la polonic vor trece la lingurițe sărind etapa lingurilor. Schimbarea dinspre SUA a ajuns și în România iar Cameleonii se reorientează. Vine Comisia de la Veneția atât de dragă în trecut Marlanului. De săptămâna viitoare începe Carnavalul cu 3 săptămâni mai devreme pentru ăla cu România Educată.
Președintele Senatului Ilie Bolojan este cel care a ORDONAT să se de-a JOS din Oradea,Statuia lui Mihai Viteazu !.
JEGUL-politic vrea acum sa ocupe locul de președinte a lui Iohannis la Cotroceni !.(televiziunea Digi24 este a lui I.B)!.
Capatuitii astia ajunsi din nou la putere prin demagogie si minciuni sunt sau orbi si nu vad ca lumea din jur se schimba sau pur si simplu privesc cu tupeu spre majoritatea romanilor care vrea altceva. Din nou aplica legile lor dovedind acelasi dispret pentru cetatenii romani ca si Johanis.
unul presedinte interimar, unul sef la SRI, numai la mangle se gandesc politicienii.
Doar ca fotoliile o sa le fie cam largi.
Oricum, la bulibasala in care suntem, nu mai conteaza sefii.
Credeam ca Bolojan este din alt aluat dar in fond si el este un politician.
Fara Iohannis CCR-ul s-ar putea razgandi. Asta e adevaratul motiv al respingerii solicitarii de demitere a lui Klaus. Sa nu ne facem ca nu intelegem!
Normal ca in acest moment suspendarea e tardiva. Dar cine a trăgănat ac. aspect?! Opozitia cere suspendarea din ziua in care i s-a terminat mandatul.
Inclin sa cred ca nu ii pot gasi lui Georgescu nici o hiba,nu e nici macar indexat de servicii si atunci se inventaza altele pentru giamparalele din Parlament inca controlate de servicii ca si cum suspendarea lui Iohannis era de fapt problema ,nu Georgescu Presedinte ,in timp ce CCR sta ascuns,fara explicatii
Acum a explicat foarte clar de ce Monstruoasa Coaliție tot blocheazǎ procesul suspendǎrii: ca sǎ nu mai fie timp sǎ se poatǎ încheia și dl Iohanis sǎ iasǎ frumos din mandat, cu toate avantajele unui fost șef de stat.
Dintr-o data ,ca prin farmec,puterea oculta a serviciilor,prin media aservita vrea sa impuna un subiect absolut derizoriu: nu problema turului 2 a lui Georgescu e problema nationala ci suspendarea lui Iohannis :))
Ca orice balon care se prabuseste se arunca lestul,sacii cu nisip,ca si cum mai pot fi salvati toti imbogatitii loviturii de acum 35 de ani ai Sistemului Andropov
Campioana e Halena 3 a mogulului Felix securistul-umanist,care a trecut cu arme si bagaje in tabara suveranista
Dintr-o data ,ca prin farmec,puterea oculta a serviciilor,prin media aservita vrea sa impuna un subiect absolut derizoriu: nu problema turului 2 a lui Georgescu e problema nationala ci suspendarea lui Iohannis :))
Ca orice balon care se prabuseste se arunca lestul,sacii cu nisip,ca si cum mai pot fi salvati toti imbogatitii loviturii de acum 35 de ani ai Sistemului Andropov
Campioana e Halena 3 a mogulului Felix a securitatii,care a trecut cu arme si bagaje in tabara suveranista