Ilie Bolojan. ”Mulți oameni se pensionează prea repede”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți,

De L.V.
Ilie Bolojan. ”Mulți oameni se pensionează prea repede”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți,

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita la care se pensionează toți românii și că ar trebui să se analizeze și dacă aceia care s-au pensionat mai repede mai pot lucra în sectorul public.

‘Noi avem prea mulți bugetari față de câți contribuabili sunt și avem uneori prea mulți oameni care nu lucrează cât ar trebui să lucreze în sectorul public, nu toți, pentru că foarte multe servicii publice sunt susținute de oameni extraordinari, care își fac datoria exact ca în sectorul privat. Și atunci, din aceste puncte de vedere, trebuie să corectăm lucrurile, iar această corectare are nevoie de legi speciale, de niște calcule care să stea în picioare, pentru că s-au mai făcut astfel de condiții, care au fost anulate de CCR. Atunci, vrem spectacol să anunțăm niște măsuri care știm că nu au finalitate sau mai bine le explicăm oamenilor: da, așa este, vom corecta aceste lucruri, dar lăsați-ne o lună, două să putem lucra temeinic și dacă vin cu o măsură ea într-adevăr să aibă finalitate. Da, este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita de pensionare la care se pensionează toți românii. Și da, poate fi văzut dacă aceia care s-au pensionat mai repede mai pot lucra în sectorul public, dar aici sunt două aspecte, uneori chiar ai nevoie de niște oameni calificați, e păcat că ei nu sunt în activitate să lucreze pe salariu, nu să mai ia și pensia și salariul, iar pe de altă parte e o problemă de legislație, pentru că s-a mai încercat acest tip de interdicții și iar apar probleme de constituționalitate și ele trebuie adoptate în așa fel încât să stea în picioare’, a explicat Ilie Bolojan, într-o emisiune la Digi 24.

El a spus că este o problemă faptul că sunt mulți oameni care se pensionează prea repede, uneori la pensii prea mari față de pensia medie din România, subliniind că acest lucru înseamnă ‘inechitate, anormalitate și probleme economice grave pe termen lung’.

‘Trebuie să le corectăm și le vom corecta aceste lucruri’, a precizat Bolojan.

Premierul a arătat că a fost surprins să afle, atunci când era președinte interimar, că vârsta medie de pensionare la magistrați este de 48 de ani și pensia medie este de 5.000 de euro.

‘Corecția pe pensii speciale este unul dintre jaloanele pe care România trebuie să îl îndeplinească. (…) Pachetul doi va cuprinde și acest aspect, pentru că el este o necesitate socială, este o necesitate de a corecta o nedreptate, dar în plus este și unul dintre jaloanele care ne afectează absorbția de fonduri europene’, a declarat Ilie Bolojan.

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. Cretinule,la salariile care sunt,mi se pare normal să stai acasă, imbecilul,jumătate din blocurile nou construite în Oradea sunt ale tale nemernicule!

  2. Vom vedea cine si cum rezolva problema spinoasa?!
    Tot parlamentul a dat CCR-ului puteri aproape supranaturale.
    De neadmis!
    Acum ii conduce si pe ei.
    Orice institutie trebuie sa aiba si un control serios din alta institutie puternica a statului ori o forma/formula neafiliata politic. Control care nu ar trebui sa fie de forma cum sunt comisiile de prin parlament ce controleaza in gluma ”cica” si SRI-ul.

  3. Are dreptate Bolojan. Oamenii se pensionează anticipat după prevederile legilor de pe planeta Marte încălcând grav legislația pe care parlamentarii României, în infinita lor înțelepciune, au elaborat-o și votat-o. Trebuiesc luate măsuri grave.

  4. Varsta de pensionare va fi greu de adus la unison.
    Ce s-a distrus e greu de reparat fara repercusiuni.
    Avem nenumarate ex. cand legi abia aparute in Monitorul Oficial, le-au modificat.
    Legea Pensiilor sta in fruntea tuturor legilor care au suferit in decursul anilor modificari care sa le rezolve situatii de moment. Ac lege nu va mai livra echitate niciodat!
    Cei care se pensioneaza dupa doar cativa ani de activitate, au puterea si nu vor renunta.
    Pensionarea la 40 de ani le aduce beneficii.
    Domnul Bolojan si N.Dan ar trebui sa puna accent pe corectitudinea legilor pe care le fac guvernantii, sa le ceara responsabilitate. Si f. important in viitoarele alegeri sa nu mai acceada in parlament oameni atat de slab pregatiti! Se pot pune diverse conditii pt cei care vor sa-si depuna candidaturile. Si mai important, sa nu se mai admita legi care rezolva doar situatii de moment. Au puterea si cand nu le convine ceva mai fac o lege.
    Avem un parlament cu oameni nu slab pregatiti, ci catastrofal de slab pregatiti.
    O tara nu poate performa in acest mod!
    In fruntea miniserelor avem oameni extrem de slab pregatiti.
    O tara nu poate performa cu oameni numiti doar sa raspunda la ordine.
    Specialistii stau pe margine iar ”incompetenta” ne conduce.

  5. Iasă judecătorii, polițiștii, pompierii și securiștii la 48-50 de ani la pensie , iar muncitorii care înghit praf și alte noxe , iasă la 65 de ani . După 15 ani în plus adică încă o viață de munca . Asta sfidează orice norma de munca internațională și de bun simț, iar cuplu de făcători de legi nedrepte Stoica și generalul Oprea Izmana , pot intra in rândul sfințiilor pe invers . Este tragic și că există elementele care vor să iasă la pensie cu 15 ani mai repede și cu pensia și de 40 de ori cât salariu , sunt josnici și cred eu că în Germania aceasta aberație mintală și pensionara , nu putea exista . Dar la un popor de slugii livse pare normal , atunci când te face argat stăpânul , să-ți umilești semenii până dincolo de limitele suportabilului și a bunului simț.

  6. Pentru toți ,,academicieenii” de p-aci, ,,ESPERȚI ” în munca altora -ciucă la ce vârstă s-a pensionat? A ,,performat ” apoi? Sau era un ,,lunetist-aviator ” căruia nu i-a tremurat ,,luneta-manșa”? Este că noi, majoritarii, ne pricepem și la fotbal – de ce s-o pensionat Hagi la 35 de ani? Nu o așteptat și el să facă 70 de ani ca căpitan ( poate ajungea jeneral că ca ciu(că) ! ?

  7. Valeriu Stoica e de vina pentru desfraul din Justitie,Bolojane poate il bagi la Praid sa scoata apa infiltrata

  8. @ Să fie primiți, cine a munci a muncit, își permite să se pensioneze, cică are apucături de ”liberal de iobagi” ?

  9. Corectati-le prin modificari legislative, pentru ca sunteti la putere, numai ca nu vreti! Cine v-ar mai salva cwrwrile daca nu magistratii si serviciile?

  10. …bolo nu se pensionează din biznisul numit politică…va părăsi zona cu picioarele înainte, nu e nevoie de penzie!….✌️😁🍌

  11. e clar, daca va anunta ca sunt unii care se pensioneaza prea tineri, ca magistratii, militienii, militarii, pompierii etc… solutia acestor minti „luminate” o sa fie sa creasca varsta de pensionare LA RESTU’… sa-i munceasca pana la 70 de ani, ca oricum in rromania speranta de viata la barbati e cat? 72-73? in felul asta, aia 45 de ani de cotizatie, „statu” o sa plateasca doar 2-3 ani de pensii, si restul de cotizatie ramane la ei

  12. @Scott-daca ,abia,de ești în deplinătatea funcțiilor vitale poți aspira la un dialog aplicat.

    1. Ți-ar fi mai bine cu Simion cel maciucar?Ești în deplinătatea funcțiilor vitale?Nu cred!

  13. Nu manca 💩, nu mama a făcut legea parșivă că de obicei! Toti respecta o lege făcută de parlamentul din care face și usr parte, și, nu te mai plânge că una hoaita regulata insuficient, schimba legea și punct!

  14. Abia aștept să văd cum va mări bolojan limita vârstei de pensionare la judecători și procurori, la polițiști și militari, pt că ei sunt cei care acum se pensionează, cu pensii foarte mari și mult mai repede. Probabil că întoarcerea lui pe meleaguri bihorene s-ar petrece cu anticipație.

  15. Bolovanul bate apropoul la magistrati, dar masurile vor fi luate tot impotriva polimii: va creste varsta de pensionare la omul simplu de la 65 la 66 in prima faza apoi 67, 68 fara numar.

  16. Varsta medie de pensionare de 48 de ani este direct proportionala cu nivelul experientei profesionale acumulate.

  17. Foarte bine ! Este una din cauzele pentru care PSD-ul a cazut in sondaje: abuzul de pensionari! Dar cauza principala a caderii in sondaje este votarea legii Vexler ! Cea mai mare mizerie din istoria ultimilor 35 ani !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.